DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Biologie
*****************************************************
#Post#: 77--------------------------------------------------
APA - Referat
DIR By: iulianstoian
Date: January 13, 2015, 6:04 pm
---------------------------------------------------------
Multe secole apa a fost considerata ca un element. m8r19ru
In 1781, fizicianul englez H. Cavendish a aratat ca apa se
formeaza prin explozia unui amestec de hidrogen si oxigen, cu
ajutorul scanteii electrice.
In 1783, Lavoisier a repetat experienta, realizand pentru prima
oara sinteza cantitativa a apei. S-a stabilit atunci ca 2g de
hidrogen se combina cu 16g oxigen pentru a da 18g apa.
In 1805, Humboldt si Gay-Lussac au aratat ca apa este formata
din doua volume de hidrogen si un volum de oxigen.
Apa naturala consta in amestecul speciilor de izotopi ai
oxigenului: 16O, 17O, 18O, cu cei trei izotopi ai hidrogenului:
1H, 2H, 3H. Combinarea acestora genereaza 18 specii de molecule
de apa.
Apa pura este intotdeauna un amestec de apa usoara (H2O) si de
cantitati extrem de mici de apa grea (D2O) si apa hipergrea
(T2O).
Stare naturala
In natura, apa se gaseste din abundenta, in toate starile de
agregare:
· in stare lichida (forma in care acopera 2/3 din suprafata
pamantului; sub forma de mari, oceane, rauri, fluvii, ape
subterane);
· in stare solida (formeaza calote glaciare);
· in stare gazoasa (atmosfera contine o cantitate considerabila
de apa, sub forma de vapori de apa, invizibili).
Apa urmeaza un circuit in natura.
Caldura soarelui determina evaporarea apei de suprafata. Vaporii
rezultati se ridica in atmosfera. Daca in atmosfera saturata cu
vapori de apa apare o scadere a temperaturii, parte din vaporii
condensati iau forma de nori, ceata, ploaie, zapada sau
grindina.
In anotimpurile calde, dar cu nopti racoroase se depune roua,
iar daca temperatura solului este sub 0°C, se depune bruma.
Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezulta din topirea
zapezilor, in parte umplu din nou lacurile, raurile, fluviile,
marile si oceanele. Alta parte strabate straturile de pamant, la
diferite adancimi, formand apele freatice. Apa subterana poate
reaparea la suprafata, fie prin izvoare, fie extrasa prin
fantani, puturi sau sonde.
In cadrul acestui mare circuit natural se disting circuite
secundare, dintre care, importanta deosebita prezinta circuitul
biologic. Acesta consta in patrunderea apei in organismele vii
si redarea ei in circuitul natural prin respiratie, transpiratie
si moartea organismelor. Distingem si un circuit apa-om-apa care
se refera la interventia activitatii omului in circuitul
natural.
In natura nu exista apa pura; date fiind interactiunile cu
mediul ea contine gaze, substante minerale si organice dizolvate
in suspensie.
Chiar apa de ploaie, care ar trebui sa fie cea mai curata apa
naturala (devenita astfel printr-o distilare naturala) poate
prezenta dizolvate anumite impuritati de tipul: CO2, NH3 sau
chiar H2S, SO2-; ca urmare a contactului prelungit cu aerul.
In regiunile tropicale, apa de ploaie are o putere de dizolvare
foarte mare. Specialistii au calculat ca in peninsula Indochina,
apa de ploaie ce cade pe un hectar, pe parcursul unui an,
contine 8 kg HNO3. In Brazilia, 50g apa la m3 de ceata contine
15-18 mg H2CO3 si 19 mg HNO3. Este o apa acida ce ataca rocile.
Cea mai variata compozitie dintre toate apele naturale o au
apele subterane. Ele contin cantitati mari de substante solide
sau gazoase. Ajunse la suprafata, aceste ape, formeaza izvoare
de ape minerale.
Se spune ca, atunci cand evreii insetati au traversat desertul
Sinai, Moise a lovit cu toiagul sau o stanca si apa a tasnit. De
la Moise la radiestezisti a fost un drum extrem de lung.
Prin radiestezie, termen intens studiat in ultima perioada, se
intelege capacitatea unei persoane de a percepe actiunea
campului electric si magnetic emis de o panza de ape subterane,
de zacaminte-; in special feroase.
Inainte chiar de invazia romana, galii cunosteau calitatea
apelor minerale; s-au gasit mici altare construite de acestia in
preajma unor astfel de izvoare. In statiunile termale din
Masivul Central, Alpi sau Pirinei s-au gasit urme ale vechilor
captari galo-romane si piscine uriase.
Dupa compozitie, apele minerale pot fi: acide (continut ridicat
de CO2), alcaline (predomina sulfatii de magneziu si sodiu),
sulfuroase (contin sulfuri alcaline), feruginoase (contin
carbonati de fier di si trivalent).
Tara noastra are un potential ridicat de ape minerale. Sunt
cunoscute statiunile balneo-climaterice ca cele de la Buzias
(ape carbogazoase si feruginoase), Calimanesti, Govora,
Caciulata (ape sulfuroase), Slanic Prahova, Ocna Sibiului
(saline).
Factorii determinanti ai efectului terapeutic precum:
termalitate, prezenta gazelor dizolvate (O2, CO2, H2S, CH4, N2,
gaze rare), prezenta unor substante de natura minerala sau
organica (hormoni, antibiotice) permit utilizarea acestor ape in
tratarea unei game foarte largi de afectiuni ale aparatului
cardio-vascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului nervos
si boli endocrine.
Apele din rauri au o compozitie variabila. Sunt in general slab
mineralizate. Contin Ca2+ si HCO3- si mai rar SO42- si Cl-.
Apele marilor si oceanelor sunt puternic mineralizate. Marile
interioare au concentratii in saruri, fie mai mari (Marea
Mediterana), fie mai mici (Marea Neagra-; in special NaCl)
comparativ cu apele oceanelor. In cazul Marii Moarte,
concentratia de saruri este atat de mare incat viata nu poate
exista.
Sarurile apei de mare contin 89% cloruri, 10% sulfati, 0,2%
carbonati.
Totalitatea apei pe pamant este de aproximativ 1,46 miliarde km3
din care 97% in oceane si mari, 2% in calote glaciare si 1% in
rauri, lacuri, panze subterane.
Apa potabila nu trebuie sa contina organisme animale si vegetale
si sa satisfaca cerinte de calitate superioara privind
indicatori fizico-chimici, biologici si bacteriologici.
Alimentarea cu apa a centrelor urbane prezinta o mare
importanta, caci apele trebuie sa fie tratate inainte de a fi
puse la dispozitia populatiei.
Pentru epurarea apei se folosesc: ozon, clor, hipoclorit de
calciu (apa de Javel), cloramina. In cazul clorului se
utilizeaza aproximativ 0,1 mg clor la litru. O cantitate prea
mare de clor da insa apei un gust dezagreabil si chiar un miros
urat.
Serviciile americane adauga apei potabile putina fluorura de
sodiu, pentru a combate cariile dentare.
Apa pentru vietuitoare
Apa este un component indispensabil vietii. Un om consuma in
medie 3 l apa/zi, iar corpul sau are un continut de 60-70% apa.
Un pom evapora aproximativ 200 l apa/zi.
In organismele vii, apa este continuta in forma: intracelulara
(50%), interstitiala (15%) si circulanta (5%).
Tesutul adipos si oasele contin 33% apa, muschii 77%, plamanii
si rinichii 80%, substanta cenusie 85%, iar lichidele biologice:
plasma 90%, saliva 99,5%.
Un om adult, cantarind 70 kg contine apa intr-un procent de
65-70% din greutatea sa, adica pana la 50 kg apa.
Fiintele vii nu pot supravietui in absenta apei, toleranta la
deshidratare depinzand de specia respectiva.
Apa este nu numai un constituent al organismelor vii dar joaca
si un rol extrem de important ca cel de regulator termic sau de
irigator al tesuturilor vii.
Un adult normal trebuie sa absoarba aproximativ 2,5-3 l apa/zi,
preluati fie sub forma de bauturi sau apa continuta in alimente
precum si apa de combustie a alimentelor si tesuturilor (aport
endogen).
Daca ne raportam la regnul vegetal, apa este continuta in:
salate, castraveti, andive (95%) sau in rosii si morcovi (90%).
Merele contin 85% apa, cartofii 80%, sporii bacteriilor doar 50%
apa, fosolele si mazarea 10%.
Daca apa joaca un rol atat de important pentru viata, in mod
firesc se pune intrebarea: care este rezistenta organismelor in
conditiile lipsei apei?
Camilele traversand desertul isi pot produce aproximativ 40 l
apa prin oxidarea grasimilor ce se gasesc in cocoasa. In
conditii normale, camila se hraneste insa cu plante verzi, ce
contin multa apa.
Se cunosc insecte ce iau apa de la vegetale uscate dar
higroscopice (absorb umiditatea din aer).
Rozatoarele din deserturi pot trai in absenta apei consumand
doar ierburi, scoarta de copaci, frunze uscate. In captivitate
apa este procurata pe cale endogena adica prin oxidari celulare,
reusind sa traiasca fara sa bea chiar 6 luni.
Carnivorele care au nevoie imediata de apa, pentru a-si elibera
reziduurile azotoase se hranesc cu erbivore ale caror tesuturi
contin multa apa.
Omul s-a adaptat la conditiile mediului inconjurator-; populatia
nomada a deserturilor consuma o cantitate mai mica de apa decat
populatia sedentara.
Se cunosc si plante care au o rezistenta mare la deshidratare-;
cacteele contin tesuturi imbibate cu apa, asa-zis ‚‚suculente’’.
Toate animalele de pe glob, ca si omul, poseda modalitati de
procurare a apei.
In timpul activitatilor zilnice, in organismul uman sunt
‚‚arse’’ zaharuri si grasimi. Prin arderea lor se formeaza CO2
si H2O; CO2, toxic, este inlaturat iar H2O se poate utiliza
pentru diferite necesitati ale organismului.
Din 1g zaharuri rezulta 0,56 g H2O, iar din 1g grasimi se
formeaza 1,07 g apa. Zilnic, un adult sintetizeaza 300 g apa.
Animalele din stepele uscate si deserturi, serpi, soparle,
girafe, zebre, struti au capacitatea de a acumula mari cantitati
de lipide (grasimi) prin oxidarea carora rezulta apa (la o
camila rezerva de grasimi din cocoasa este de 110-120 kg).
Viata nu ar fi fost posibila in zonele de desert daca animalele
din aceste zone nu ar fi invatat sa se ascunda ziua de caldura
si daca nu ar fi avut posibilitatea de a impiedica evaporarea
apei din organism.
Extrem de interesant este experimentul realizat cu 300 de ani in
urma de un savant-; Sanctorius-; care a observat ca greutatea
organismului uman se modifica neincetat. El a construit un
cantar mare si asezat ore in sir pe acest cantar isi urmarea
propria greutate. Peste noapte, Sanctorius pierdea aproape un
kg. Cauzele sunt multiple: prin indepartarea CO2 din organism,
greutatea omului scade cu 75-85 g in 24 ore. Pe cale pulmonara
se evapora 150-500 g apa zilnic, iar prin piele si mai multa.
Prin transpiratie, pe vreme rece, se evapora 250-1700 g apa. In
cazul unei munci fizice dificile, prestata pe vreme uscata si
calda, cantitatea de transpiratie poate atinge chiar 10-15 l in
24 ore. Pe aceasta cale, organismul combate de fapt
supraincalzirea. Pentru evaporare se consuma o cantitate de
caldura de 600 calorii pentru 1 l sudoare. Daca aceasta caldura
ar fi toata furnizata de corpul omenesc, temperatura lui ar
cobori cu aproximativ 10°C.
Corpul omenesc furnizeaza pentru evaporare doar o cantitate mica
de caldura; astfel transpiratia nu poate asigura racirea
corpului, dar permite evitarea supraincalzirii. Numai datorita
evaporarii apei la nivelul plamanilor si pielii, temperatura
corpului uman se mentine la valori in jurul a 37°C, chiar daca
temperatura ambientala este de 40-50°C.
Se stie ca arsita din zonele de desert este mai suportabila
decat cea din padurile tropicale umede. Aceasta se explica prin
faptul ca in atmosfera umeda sudoarea se evapora lent, se aduna
in picaturi ce se preling pe corp si nu apare senzatia de
usurare.
De ce nu putem bea apa de mare?
Raspunsul este la indemana daca se cunoaste compozitia apei de
mare. Aceasta contine saruri.
O cantitate de 100 g saruri provenite prin consumarea apei de
mare, ajunse in sange pot genera adevarate accidente. Daca
limita normala de saruri in sange este depasita, organismul
tinde sa se debaraseze de cantitatea suplimentara de saruri, un
rol important in aceasta curatire jucandu-l rinichii.
Un adult elimina aproximativ 1,5 l urina in decursul unei zile,
adica jumatate din cantitatea de apa primita in 24 de ore. Cu
apa sunt eliminate simultan si Na, Ca, K.
Concentratia sarurilor in apa de mare fiind mult mai mare decat
a sarurilor din urina, pentru ca organismul sa elimine aceste
saruri patrunse odata cu apa de mare, ar fi necesara o cantitate
mult mai mare de apa decat cea bauta.
Pestii au un aparat de desalinizare, ce se afla la nivelul
branhiilor unde, celulele specializate preiau din sange sarurile
si impreuna cu un mucus foarte concentrat le elibereaza in
mediul inconjurator.
Apa are proprietati uimitoare si cu multiple implicatii, dar cea
mai putin cunoscuta pare a fi capacitatea ei de a forma o
pelicula superficiala rezistenta, ce este rezultatul unei
atractii reciproce foarte puternice dintre moleculele stratului
ei superficial.
De existenta acestei pelicule superficiale este legata viata
multor insecte. Gonitorii (Gerris) traiesc numai la suprafata
apei, fara a se scufunda in apa si fara a iesi pe uscat. Ei pot
sa alunece pe luciul apei, cu labutele larg desfacute. Pelicula
superficiala cedeaza sub greutatea lor, dar nu se rupe. De
pelicula apei se pot agata si larve de tantari, gandaci de apa.
Care este regimul de apa al plantelor? Cum absorb plantele apa?
Plantele superioare terestre absorb apa in mod pasiv si activ.
Absorbtia pasiva
Datorita transpiratiei la nivelul frunzelor, celulele acestora
se afla intr-o stare de nesaturatie marind forta de suctiune
(franceza: succion = sugere). Aceasta se transmite prin tulpina
si radacina pana la perii absorbanti. Acestia patrunsi printre
particulele solului, aderand la acesta. Are loc absorbtia apei
de capilaritate din spatiile ramase intre particulele solului.
Acest tip de absorbtie asigura cea mai mare cantitate de apa
absorbita de o planta terestra superioara.
Absorbtia activa se realizeaza prin aparitia unei presiuni
pozitive in radacina plantei (presiune radiculara) bine
aprovizionata cu apa .Astfel, apa este absorbita de radacina si
condusa prin tulpina pana la frunza.
Ascensiunea apei in corpul plantei este determinata de presiunea
radiculara mai ales primavara, inainte de aparitia primelor
frunze, astfel incat, apa ajunge pana la muguri. Astfel,
radacina absoarbe cantitati mari de apa si transpiratia este
redusa. Ascensiunea apei este generata de forta de suctiune a
celulelor din frunze abia dupa aparitia acestora.
Intensitatea absorbtiei apei este conditionata de: cantitatea de
apa din mediul inconjurator, temperatura, pH, substante toxice
din sol.
Ofilirea se manifesta atunci cand apare un dezechilibru in
aprovizionarea cu apa a unei plante. Datorita unei accentuate
lipse de umiditate, in cazul unor secete, apare ofilire de
durata.
Combaterea secetei se realizeaza prin irigatie, folosindu-se ape
cu un continut mic de saruri dizolvate. Apa de irigatii se
introduce in pamant prin udari, preferabil pana la adancimea de
1 m (la aceasta adancime ajung majoritatea radacinilor plantelor
de cultura).
Administrarea unor cantitati prea mari de apa in sol nu este de
dorit caci, prin evaporare apa antreneaza cantitati mari de
saruri, avand ca rezultat saraturarea solului.
Cantitati prea mari de apa, strabatand doar o portiune mica din
sol, se evapora repede, ceea ce de asemenea nu este indicat.
Iata suficiente aspecte ce releva importanta biologica a apei,
motiv pentru care este considerata pe drept cuvant ‚‚izvorul
vietii’’.
*****************************************************
Page 1 of 1