DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Romana
*****************************************************
#Post#: 60--------------------------------------------------
FORMAREA LIMBII ROMANE SI A POPORULUI ROMAN
DIR By: iulianstoian
Date: January 13, 2015, 5:16 pm
---------------------------------------------------------
[size=10pt]Poporul roman plamadit din romanizarea triburilor
trace, s-a format in primele veacuri ale erei crestine, pe
ambele maluri ale Dunarii, intre Balcani si Carpatii Nordici,
intre Tisa si Nistru, in stransa legatura teritoriala cu lumea
romana din Apus. n8g23gf
Procesul de romanizare, s-a inceput cu mult inainte de cucerirea
Daciei de catre romani. Incepand cu anul 15 dupa Hristos cand a
fost organizata provinciei Moesia Inferior (Dobrogea si o parte
din Ungaria de azi) si Moesia Superior (aprox. Iugoslavia de
azi)geto-dacii vin in direct cu lumea romana.
Atunci cand Traian a supus Dacia (106), scrie istoricul Vasile
Parvan, “tot malul drept al Dunarii era plin de orase si cetati
romane”.
Deci procesul de romanizare a fost accelerat de cele doua
Moesii, provincii care au fost cucerite cu aproape doua secole
inaintea Daciei, fapt ce a determinat ca procesul de
transformare a populatiei romanizate in populatie romaneasca
propriu-zisa sa continue intr-un ritm alert.
Un rol important in procesul de romanizare la avut orasele
formate si conolidate de romani cuceritori in cele aproape doua
secole de dominatie politica indeosebi in Transilvania, Banat si
Oltenia: Porolissum (Salaj), Potaisa (Turda), Apulum (Alba
Iulia), Cedonia (Sibiu), Turris (Turnu-Magurele), etc.
Limba romana provine din latina populara vorbita, NU din cea
scrisa. Latina populara vorbita a fost numita si latina vulgara,
pentru ca in latineste “vulgaris” = popular. Acest aspect al
latinei sta la baza celorlalte limbi inrudite cu romana care
formeaza impreuna “familia limbii romanice”. Fondatorul
filologiei romane Friederich Diez sustine ca din fuziunea a doua
limbi se naste a treia, in care se impune cea mai evoluata. Apoi
explicatia este continuata prin impletirea dintre elementul
substrat (cel autohton cu element strat) (neolatin) din care au
rezultat limbile romanice: limba daca (elementul substrat) s-a
contopit cu limba latina populara din care a rezultat limba
romana.
Limba etruscilor, oscilor, umbrilor (element substrat) s-a
contopit cu limba latina si a rezultat limba italiana; limba
iberilor (element substrat) + limba latina a rezultat limba
spaniola si portugheza; etc. In felul acesta s-a format familia
limbii romanice: dalmaca (disparuta azi, s-a vorbit pe coasta de
rasarit a Adriaticii pana in secolul XIX); italiana (Italia);
retroromana (vorbita in sudul Elvetiei); sarda (Sardinia);
occitana (sudul Frantei); franceza (Franta, Belgia, o parte din
Elvetia, o parte din Canada); spaniola (Spania, fara teritoriul
Catalaniei, in America de Sud, fara Brazilia, in America
Centrala, Mexic, Sudul S.U.A); catalana (Pirinei, Barcelona,
Valencia); portugheza (Portugalia, Brazilia); romana.
Poporul roman este urmasul geto-dacilor. Datorita imprejurarilor
istorice, geto-dacii au fost nevoiti sa se amestece, incepand cu
anul 106, cu colonistii romani, adusi in Dacia dupa al doilea
razboi ci Imperiul Roman, din diferite zone ale Europei, Africii
si chiar Asiei. Vorbitor de limba latina populara, limba pe care
au impus-o popoarelor cucerite si mult superioara limbilor
autohtone.
Dacia fiind transformata in provincie a imperiului a fost
ocupata de armata, apoi de meseriasi, negustori, etc. din
diverse parti ale Imperiului Roman. Civilizatia si cultura
acestora, face ca Dacia sa prospere, fiind si o tara bogata.
Pentru romani ea era intr-o vreme “Dacia cea fericita” -; “Dacia
Felix” -; cum s-a spus in latineste. Incetul cu incetul
populatia autohtona s-a desprins cu institutile, cu civilizatia
si cultura romana, apoi pe masura ce trecea timpul au invatat
latineste -; proces ce se numeste romanizare.
Toate neamurile care s-au deprins sa vorbeasca latina populara
au facut-o treptat. Mai intai invatau latineste numai cei care
aveau mai mare nevoie sa se inteleaga cu administratia romana,
cu ofiterii sau soldatii romani, cu negustorii, etc., apoi, pe
masura ce munceau alaturi de romani, invatau latineste din ce in
ce mai multi. Un timp s-au folosit geto-daca si latina, deci
populatia amestecata a inceput sa aiba in limbajul ei cuvinte
din cele doua limbi. De pilda ambele neamuri de populatie
amestecata rosteau numele unor ape in denumirea veche a limbii
geto-dace: Arges, Buzau, Cerna, Cris, Dunare, Jiu, Mures, Olt,
Prut, Siret, Timis, etc., sau : brad, barza, brusture, catun,
mazare, manz, vatra, viezure, etc.
Dupa anul 271, armata si administratia romana au parasit Dacia,
datorita migratiei popoarelor. Ei au lasat populatia daco-romana
fara aparare in fata gotilor, vizigotilor, huniilor, gepizilor.
Aceste neamuri erau normale (calatoresc). Ele se luptau adesea
unele cu altele, impingandu-se spre Roma sau Constantinopol.
Populatia daco-romana, nemaiavand armata permanenta nu putea
sa-I alunge. Ea trebuia sa gaseasca o cale de a supravietui ca
dacoromani. Au trebuit sa se retraga in locuri ferite, depr.
Muntilor Carpati, unde invadatorii nu ajungeau prea usor.
Locurilor acestora ei le spuneau “tari”. De aceea pana azi multe
din podisurile si depresiunile amintite sunt numite Tara
Oltului, Tara Barsei, Tara Oasului, etc.
Un factor important in continuarea procesului de romanizare a
Daciei la constituit crestinismul. Un rol important in
constituirea crestinismului l-a avut colonistii si ostasii adusi
in Moesia Inferior si Dacia Traiana, in deosebi cei originali
din Kappadacia, Egipt si Iudeea. Crestinismul la romani s-a
produs chiar inainte de declararea crestinismului ca religie
oficiala dupa romani. Asa se si explica de ce cuvintele din
terminologia religioasa sunt de origine latina: Dumnezeu,
crestin, Rusalii, inger, cruce, altar, preot, cuminecare,
rugaciune, Duminica, etc., apoi numele sfintiilor ce se dau in
popor inca sunt latine (sant = latin; sfant = slavon; de la
cuvantul sfete) Sant-Ion, Santa-Marie, Sant-Toader, San-Petru,
San-Medru.
Crestinismul a devenit religie de stat in Imperiul Roman in
secolul IV, imparatut -; Constantin cel Mare, al carui nume a
fost dat bizantului, capitala Imperiului Roman de
Rasarit=Constantinopol. Legiferarea crestinismului s-a produs
dupa “Edictul de la Milano” in 313, dat de Constantin cel Mare
pentru intreaga imparatie romana.
Atat procesul de crestinare cat si procesul de formare a
poporului nostru, au loc simultan. De aici facem afirmatia
pertinenta ce apartine numai poporului nostru si anume: “Noi
ne-am nascut crestini”, nu am fost ca alte popoare.
Romanii au primit legea crestina in forma latina, adica ritul si
limba predicarii latineste, afirmatie sustinuta de marii
istorici, precum Nicolae Iorga, Dimitria Onciul, Ioan Lupas,
Lucian Blaga, etc.
Patrunderea slavilor in Dacia si in sudul Dunarii a produs
schimbari in aceasta parte a Europei. Primul val al slavilor, se
inscrie in secolul al VI -;lea. Ei s-au asezat in peninsula
Balcanica peste populatia romanizata. O parte din ei au trecut
in nordul Dunarii unde densitatea populatiei romanizate este mai
mare. Convietuind cu eceste popoare autohtone, ei incep sa se
romanizeze, sa primeasca multe cuvinte de la autohtoni in limba
lor, proces ce se manifesta si invers. De la ei ne-au ramas
multe denumiri de ape: Moldova, Bistrita, Milcov, Ramnic,
Prahova, Ialomita, Dambovita, Tarnavele, etc. sau denumiri de
orase: Craiova, targoviste, Slatina, Slanic, Bistrita, etc.
In secolul al VII- lea Europa este calcata de barbarii care sunt
toti de rasa galbena (popare turanice), bulgarii, tatarii,
turcii, ungurii.
Bulgarii se stabilesc intre Don si Volga, apoi se indreapta spre
Nistru, iar in secolul al VII-lea coboara in peninsula Balcanica
asezandu-se intre Dunare si Muntii Balcanici. In marea masa a
slavilor, balcanicii “Bulgarii dispar ca natiune mongola”, se
slavizeaza.
Imperiul Bizantin are lupte cu ei. Chiar in urma unui razboi cu
bizantinii in locul tratativelor de pace, regele lor, Boris,
primeste crestinismul in numele imparatului Mihail, al
Bizantului. Acum ei se organizau, formeaza statul slavo -;
bulgar (in sec. al IX-lea) iar crestinismul il impune regele
Boris poporului sau in anul 864, cand el s-a botezat. Initial
Boris, prin crestinismul acceptat si prin legaturile mai vechi
cu popoarele autohtone cu biserica romana, el accepta ritul
latin. Intre timp, datorita neintelegerilor cu Papa, el scoate
limba latina din biserica, o inlocuieste cu limba greaca, apoi
cand Bizantul traduce Biblia in limba slavona scrisa cu
alfabetul chirilic, bulgarii introduc aceasta limba in biserica.
Cand bulgarii isi organizau un stat in sudul Dunarii, in secolul
al IX- lea patrund maghiarii in Dacia, condusi de regele Arpad,
care intemeiaza o dinastie care ii poarta numele. In urma unor
lupte cu popoarele germanice din zona, pierd batalia si sub
influenta acestora primesc crestinismul in 1001, de la emisarii
(calugarii) veniti de la Roma in timpul lui Stefan cel Sfant.
Aparitia statului bulgar si crestinarea lui, aparitia statului
maghiar crestin si patrunderea maghiarilor in Transilvania au
avut urmari foarte importante in istoria romanilor si a
limbilor. Asa explicam ca de la sfarsitul secolului al IX- lea
limba bisericii romane sa devina limba slava si alfabetul
romanesc sa fie cel chirilic. Astfel crestinismul in care s-au
nascut romanii, dupa o perioada de 500 ani (sfarsitul secolului
IV -; sfarsitul secolului IX), perioada care in mintea poporului
s-au imprimat cuvinte latine ce n-au mai putut fi scoase din
gandirea lor, au fost siliti sa ramana sub ordinea bisericeasca
bulgara pana la organizarea Bisericii Romane, in secolul XIV,
dupa intemeierea principatelor romane. Biserica a constituit
pentru toate popoarele o palghe a puterii in statul feudal.
Dupa caderea Constantinopolului in biserica se produc
transformari. Turcii acorda puterea bisericeasca patriarhilor
bizantini (greci) care introduc in Biserca limba greaca. Urmeaza
perioada fanariota si mai incarcata de tulburari, incheiata in
1821.
Acestor imprejurari, raportam dezvoltarea culturii romanesti
structurata pe momente si documente. Primul document cunoscut
scris in romaneste este o scurta scrisoare din anul 1521
“Scrisoarea lui Neasu din Campulung catre judele Brasovului,
Hans Beckner”.
Prin Reforma s-a trecut la traduceri religioase din limba
slavona (evangheliere, liturghiere, cazani, psaltiri, etc.) s-au
facut traduceri la Maramures, din Sfintele Scripturi, de unde
vine si numele de “texte maramuresene”: Psaltirea Scheana,
Psaltirea Voronetiana, Codicele Voronetian, Psaltirea
Hurmuzachi.
Trebuie sa afirmam ca in paralel cu cultura populara de
circulatie orala au fost consemnate aspecte ale vietii
omenirilor si in scris. Dacii au folosit alfabetul grecesc si
cel latinesc, Decebal foloseste limba latina ca limba
diplomatica. Din textul dacic ce n-i s-a pastrat, dinainte de
cucerirea Daciei de catre romani este cel al inscriptiei de la
Sarmisegetusa “Decebalus per Scorilo” (Decebal fiul lui
Scorilo).
Datorita migratiunii slavilor, care in sudul Dunarii formeaza
primul stat slavo-bulgar, legaturile directe ale Tarilor Romane
cu Imperiul Roman scad. In aceste conditii limba latina si limba
greaca vor fi mai putin utilizate in scris pe teritoriul
romanesc. Doar in Transilvania va fi reintrodusa latina in
secolul XI si se va extinde si in celalalte provincii romanesti.
O opera importanta in limba latina apartine umanistului roman
Nicolae Olahus, autorul volumului “Hungaria”. Limba greaca a
fost folosita mai putin, in schimb limba slavona, patrude la noi
prin intermediul organizarii bisericesti. Datorita influentei pe
care biserica o exercita asupra conducerii administrative,
slavona este adoptata in tarile romane, nu numai ca limba a
culturii ortodoxe ci ca limba oficiala de stat. Asa explicam,
incepand cu sec. al XIV -; lea si inceputul sec. al XV -; lea
scriem cu caracter moral religios in limba slavona, in manastiri
romanesti cunoscute (Vodita si Tismana -; Tara Romaneasca; Neamt
-; Moldova; Peri -; Maramures).
Paralel cu scrierile religioase se dezvolta o literatura
istorica originala in limba slavona la curtea lui Stefan cel
Mare si apoi urmasilor acestora “Letopisetul Moldovei” inceput
la curtea lui Stefan cel Mare, este continuat apoi de calugarii
Macabrie, Azarie, Eftinie care I-au slujit pe diversi domnitori
(Alexandru Lapusneanu, Petru Rares, Petre Schiopul).
Despre o literatura romana in limba slavona se poate vorbi in
sec al XVI-lea prin lucrarea filozofica, pedagogica, moral
politica “Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau
Teodosie”
Dupa traducerile facute sub influenta Reformei un rol important
l-a avut tipografia si tipariturile efectuate. Asa s-a tiparit
“Cahetismul luteran” la Sibiu (1544), sunt bine cunoscute
tipariturile lui Coresi la Targoviste si Brasov, apoi
tipariturile unor mitropoliti Varlaam, “Cartea romaneasca de
invatatura” sau “Cazamia”; traducerea Noului Testament de catre
mitropolitul Transilvaniei Simion Stefan, cunoscut si sub numele
Noul Testament de la Balgrad; apoi la Bucuresti mitropolitul
Antim Ivirneanu, tipareste o carte de invataturi intitulata
“Didahi”. Mitropolitul Moldovei, Dosoftei tipareste “Psaltirea
in versuri”. O carte de mare importanta este “Biblia de la
Bucuresti” (1688), tiparita pe timpul lui Serban Cantacuzino,
urmata apoi de “Biblia de la Blaj”.
Abia in sec al XIX- lea se poate vorbi de o cultura romaneasca
in limba romana cu litere latine in perioada domniei lui Cuza,
unde un rol important l-au avut carturari de la Blaj, in frunte
cu filologul Timotei Ciparu. [/size]
*****************************************************
Page 1 of 1