DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Romana
*****************************************************
#Post#: 59--------------------------------------------------
FLAUBERT SI ANATOLE FRANCE
DIR By: iulianstoian
Date: January 13, 2015, 5:15 pm
---------------------------------------------------------
Razboiul si romantismul, aceste doua mari blesteme scrie
Anatole France in La Révolte des Anges. Despre razboi, pretind
unii ca vestitul pacifist ar fi zis mai tarziu asa: daca suprimi
virtutile militare, toata societatea se surpa . Dar lucrul nu-i
sigur.
Surprinzator n-ar fi, fiindca France de mult s-a declarat pentru
inconsecventa elegant-sistematica. Antipatia pentru romantism,
insa, pare sa se fi pastrat statornic, de cand facea cronici
literare in Le Temps pana la romanul din care am citat mai sus,
scris la batranete.
Flaubert era, negresit, greu impovarat de pacate romantice;
France le-a insemnat in doua lungi foiletoane, cu staruinta
solida pe care o inspira antipatia, o antipatie, ce-i dreptul,
bine stapanita si binecrescuta. Flaubert a fost romantic din
suflet tapul ispasitor al nebuniilor romantice dobitocul ales in
care au intrat toate pacatele poporului de genii romantismului
dato reste el cele mai stralucite absurditati, la care s-au
adaus, desigur, si altele, din fondul lui propriu divagatiile
din scrisorile si conversatiile lui sunt prodigioase . Si spre
mai buna lamurire,
France il compara cu o paiata, foarte admirata de dansul in
copilarie la teatrul de papusi: un soldat care, pe cand juca, se
risipea in toate partile cap, picioare, brate, trunchi, lulea,
tichie zburau si se prindeau la loc; la urma, capul disparea si
din tichie ieseau broaste. Figura aceasta exprima perfect eroica
dizarmonie care stapanea toate facultatile intelectuale si
morale ale lui Flaubert. Ca si Don Quichotte, omul acesta
dislocat avea o excesiva capacitate de entuziasm si de simpatie.
De accea era totdeauna furios. Amandoi, Don Quichotte si
Flaubert, erau buni la inima. Din mare dragoste de dreptate si
de frumos, cavalerul a spart capul unui taran si a strapuns oi
nevinovate.
Tot asa, artistul romantic macelarea, in halat si in papuci,
zeci de mii de burghezi. Flaubert, omul acesta care avea taina
vorbelor infinite, nu era inteligent, debita teorii obscure,
aforisme inepte, si ideile lui literare nu se pot sustine .
France are, negresit, si laude pentru romanticul dislocat:
marele Sfant Cristofor, care a trecut literatura de pe malul
romantic pe cel naturalist, fara sa stie ce ducea, de unde venea
si incotro mergea . Il venereaza, il admira si-i respecta opera.
Bunul Flaubert , cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea
multa vreme ca sa se informeze, fiindca n-avea critica, nici
metoda), om excelent, absurd si plin de geniu ce pauvre grand
ecrivain 1! Dezaprobarile le-am raportat pe scurt; inven tarul
laudelor l-am facut complet. Bilantul poate sa-l incheie
cititorul.
Situatia pe care o face France lui Flaubert, intre scriitorii
tarii sale, imi pare destul de clara; acea a lui France insusi
fata de
Flaubert cere, cred, oarecare explicatii. Pentru aceasta,
trebuie sa ne ajute domnul Henri Laujol. Cine este domnul Henri
Laujol?
Anatole France il recomanda, cu multa simpatie: un très aimable
fonctionnaire de la rèpublique 2, autor de nuvele si de critici
literare remarcate . In paginile domnului Laujol, cultul artei
se amesteca cu grija de realitatile vietii, care arata pe omul
de experienta . De pilda, intr-o nuvela du meilleur style 3 Don
Juan marturiseste ca fericirea se gaseste numai in casatorie si
in viata regulata. Hotarat, dl Laujol nu era romantic, ci, cum
va spun, om de experienta si de bun-simt, avea, pe deasupra, si
cultul artei, era, prin urmare, un om cum nu se poate mai bine.
Totusi,
echilibrat asa cum il vedem, si-a pierdut sangele rece cand a
citit corespondenta lui Flaubert; fiindca, zice France: ideile
lui
Flaubert trebuie sa innebuneasca pe orice om de bun-simt. Laujol
scrie: sa reusesti in viata e si asta o capodopera. Sa lupti, sa
speri, sa iubesti, sa te insori, sa ai copii, sa-i numesti chiar
Totor, intru cat e aceasta, in ochii Atotputernicului mai prost
decat sa insemnezi negru pe alb si sa te bati nopti intregi cu
un adjectiv?
Trebuie sa spun indata ca France gaseste aici pe Laujol cam
exagerat: dac-am zice ca dansul, frumusetea, geniul, gandirea
n-ar mai fi nimic. Dar, in fond, se invoieste calduros cu acest
critic, care ataca atat de vioi si de serios romantismul
descreierat.
Ideile lui Laujol sunt clare si sanatoase. La dansul nu se afla
nimic din inconsecventele si entuziasmele nesabuite ale epilep
ticulul Flaubert; frumosul si arta stau in perfecta armonie cu
viata domestica. Si tocmai aici il pretuieste France mai cu
seama.
Flaubert nu intelesese ca poezia trebuie sa se nasca din viata,
natural, ca arborele, ca floarea, ca fructul, ca nuvelele
domnului
Laujol, care nu exagera nimic, nu «muncea ca un bou» numai si
numai la literatura, nu asuda cautand adjective potrivite, nu
avea spirit «greoi si confuz» ca Flaubert, «qui sua lentement
ses superbes livres»4. Echilibrul si bunul-simt sunt valori
invul nerabile, desigur; ele garanteaza omului multumiri curate
si potolite. Si totusi!... Sa acuzi, cu asa staruitoare
strictete, pe un om ca e inconsecvent si lipsit de masura in ce?
In cores pondenta lui intima si in conversatie cu prieteni! Nu-i
asta o strasnica lipsa de masura, dictata de o oarba antipatie?
Numesc burghez, scrie Flaubert, pe acel care gandeste josnic.
Iar ideile specifice burgheziei, cu care se lupta artistul
romantic , el le rezuma astfel: de la orice actrita au ajuns a
cere sa fie mama buna; artei i se cere sa fie moralizatoare;
filozofia sa fie pe intelesul tuturor, stiinta populara si
viciul decent. Iata o gandire care nu-mi pare nici incoerenta,
nici istorie falsa. Si cand Flaubert cere artistului sa fie
liber de idei religioase ori sociale, trebuie,
desigur, o exagerata rea-vointa pentru a nu intelege ca e vorba
numai ca lucrarea artistului sa nu fie cat de putin stricata in
structura ei specifica de apucaturile si interesele neartistice
ale omului. Lupta artistului contra burghezului nu a fost o
copilarie ridicola a unui nevropat, ci un fenomen istoric
general. Burghezul era agresiv si apasator si se amesteca in
toate... Foarte distrat si pasionat de ura antiromantica trebuie
sa fi fost France, ca sa uite cu totul ca, mult dupa moartea lui
Flaubert, l-a vazut pe burghez triumfand superb in gandirea si
in arta lui Georges Ohnet.
Hotarat, exasperarea este un pacat care se tine neindurat de
oameni, pana si de cei absolut inteligenti si cu cel mai limpede
bun-simt. France isi bate joc fara crutare de Flaubert care,
intr-o conversatie particulara, ar fi zis ca viata, pe vremea
lui Homer, era mai putin banala ca astazi, si-i aminteste istet
ca orice epoca e banala pentru cei care o traiesc. Treizeci de
ani mai tarziu,
France insusi canta in zeci de pagini, oarecum lirice, din La
Révolte des Anges, minunea unica a vietii grecesti, cand nu era
decat flori, lapte, vin parfumat si cantece un chef delicat si
neintre rupt. Pe France l-a biruit exagerarea la batranete. In
tinerete scria poezii lirice inteligente si fara exagerari de
exemplu: car son ame confuse et vaguement ravie / a dans les
jours de paix goûté la douce vie./ Au sein des bois sacrés... /
la peur est ignorée et la mort est rapide; / aucun être n existe
et ne périt en vain. / L amour, l amour puissant... / Voila le
dieu qui crée incessament le monde... 5. Si multe alte gandiri
ca aceste, frumos echilibrate. Fata cu un suflet atat de perfect
logic si bine incheiat, intelegem ca trebuie sa fi tinut din
toata inima la poezia lui
Coppée, la romanele lui Feuillet si ale lui Bourget. Si asa era,
in adevar.
Ideile lui France despre lirica moderna de la Verlaine incoace
nu sunt trecute, cat priveste bunul-simt, decat de ale lui Jules
Lemaitre care, executand pe Verlaine si Rimbaud, arunca acest
precept minunat cumpanit: este adevarat ca cea mai frumoasa
poezie e facuta din imagini, insa din imagini explicate.
Ce placut ca mai exista si altceva decat incoerenta si exagerare
romantica!
*****************************************************
Page 1 of 1