DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Romana
*****************************************************
#Post#: 47--------------------------------------------------
Dezvoltarea limbii romane
DIR By: iulianstoian
Date: January 13, 2015, 4:42 pm
---------------------------------------------------------
De-a lungul timpului, oameni precum Grigore Ureche, Miron
Costin, Ion Neculce si Dimitrie Cantemir au saltat literatura
romana pe cele mai inalte culmi. d8i3ic
In conceptia despre lume si viata, Grigore Ureche, primul
cronicar care a scris in limba tarii, este un providentialist.
Ca toti contemporani sai, el considera ca Dumnezeu a creat lumea
si tot el o carmuieste, facandu-si simtita prezenta in anumite
fenomene naturale.
Ideile sale politice sunt acelea ale marii boierimi. Domnul este
unsul lui Dumnezeu pe pamant, insa trebuie sa conduca tara dupa
sfatul boierilor, sa fie “o matca fara ac”. Iubirea de tara si
dorinta de a o vedea independenta se stravede la tot pasul in
paginile cronici, de unde atitudinea lui antiotomana. De aici
admiratia lui Ureche pentru figura lui Stefan cel Mare, caruia
ii consacra, pe drept cuvant, un insemnat numar de pagini in
cronica sa. Facandu-si studiile in Polonia, la Lvov, si venind
in contact cu ideile umanismului, cronicarul acorda o mare
importanta rolului personalitatii in dezvoltarea istoriei.
Independenta Moldovei, ca si intrega epoca de inflorire de pe
timpul lui Stefan cel Mare, se datoreste, dupa Grigore Ureche,
aproape exclusiv personalitatii exceptionale a marelui voievod,
pe care scriitorul il reda cu mandrie ca exemplu,
contemporanilor sa. Scrisul lui Ureche are insa un caracter
sobru si concis, restrans aproape numai la faptele domnitorului,
pe care le comenteaza lapidar in cate o “invatatura” sau
“nacazanie”. Relatarea se face intr-un limbaj popular, de
povestire si, pe alocuri, de pomelnic, simbla insiruire de
fapte. Cronicarul e un moralist, observa caracterele si le
judeca, in lumina conceptiilor sale, folosindu-se adesea, pentru
conciziune, de maxime preluate din Biblie sau din vorbirea
curenta. Toate aceste trasaturi ale scrisului lui Ureche pot fi
aflate, in mic, in cunoscutul paragraf consacrat portretului lui
Stefan cel Mare, iesit parca din pana lui Tit Liviu roman. In
cadrul expunerii cronicii, Stefan cel Mare, are un rol
ilustrativ, de gravura, menita sa emotioneze pe cititor, dupa
ce, in paginile anterioare s-a edificat asupra personalitarii
domnitorului prin expunerea faptelor acestuia.
Mai invatat decat Grigore Ureche, Miron Costin, care de asemenea
isi facuse studiile in Polonia, la un colegiu iezuit din
localitatea Bar, are aceleasi conceptii filozofice si politice
ca si predecesorul sau. In plus, am putea adauga la el o anume
nota de sceptism cu privire la posibilitatea scuturari jugului
otoman, lucru ce se explica prin epoca in care a trait
cronicarul, cand dominatia turceasca din afara, favoriza tot mai
mult asuprirea feudala si decadera dinauntrul tarii.
Ca scriitor, Miron Costin este mai “cult” decat Grigore Ureche,
si fraza sa, pastrand unele elemente populare, este stilizata in
chip constient, pentru urmariea efectelor. “Miron observa
sistematic, compune, si ceea ce iese de sub pana lui, mult mai
putin spontan, este rodul unei arte” -; scrie George Calinescu
in “istoria literaturii romane”. Avand adesbateri o problema
foarte importanta, aceea a demonstarii latinitatii poporului
nostru si a inlaturarii asertiunii calomnioase venita din partea
lui Simion Dascalul, in “De neamul moldovenilor…”, cronicarul
cauta din capul locului, tinuta demna, intelectuala. Ceea ce
imprezioneaza in acest inceput al dezertatiei sale este
stapanirea vibratiei emotive, izvorata din patriotism ardent,
dar acoperita intr-o expunere ce cauta a convinge prin justetea
si obiectivitatea argumentarii. Imprumutand din sintaxa latina
punerea verbului din principala la sfarsit si constructia ampla,
cronicarul realizeaza pe deplin ceea ce isi propune. Moralist si
el, costin cauta a caracteriza lapidar, dar cu patrundere si
plasticitate, pe istorici care s-au ocupat inaintea sa de
problema in chestiune.
In sfarsit, din straduinta oentru conciziune, lui Miron Costin i
se intampla uneori sa spuna cate o vorba memorabila, care se
constituie in maxima, cu caracter inalt moralizator: “… sa aibi
vreme si cu cetitul cartilor a face iscusita zabava, ca nu este
alta si mai frumoasa si mai de folos in toata viata omului,
zabava, decat cetitul cartilor”. Din scripturi “agonisim
nemuritoriu nume”; “Cercati scripturile. Scriptura departe lucru
de ochii nostrii, ne invata cu acele trecute vremi, sa pricepem
cele viitoare”.
Privite indeaproape, sub raport stilistic indeosebi, fragmentele
lui Ion Neculce, din “O sama de cuvinte” sunt niste instantaneie
epice, schite si nuvele in raccourci, de o mare conciziune.
Romanticii de la mijlocul seculuilui trecut, un Negruzzi, un
Bolintineanu, sau un Alecsandri i-au reluat si dezvoltat
motivele, in spiritul pasoptist al epocii. Fireste, nota
patriotica a fost mult accentuata, insa urmasi, oricat de
talentati, sunt departe de arta spontana a cronicarului (am
spune, sunt lipsiti de autenticitate). In orice caz, ca poeti
romantici, ei pun avant si solemnitate, lucru ce nu sunt de
gasit la Neculce, prozator si povestitor intru totul apropiat
lui Ion Creanga. Ca si Creanga, cel din povesti si cel din
povestiri, Neculce este un colportor care trage cu urechea: “
ase vorbascu oamenii”, ”dzic sa fie..”, etc., dand apoi in
vileag cate o intamplare sau cate un gest memorabil al
cutarui,sau cutarui personaj istoric, daca nu adevarat,posibil
totusi, caci, spune cronicarul, in prezentarea anecdotelor sale:
”Deci, cine va ceti si le va crede, va fi bine, iara cine nu le
va crede, iara va fi bine; cine pre cum ii va fi voia asa va
face”. Neculce ne apare ca primul nostru culegator de folcror, e
drept, numai al unui anumit soi de folclor, acela care tine de
legenda istorica. Insa, ca si mai tarziu Anton Pann si Creanga,
Neculce nu este un culegator de folclor, pur si simplu.Marca
personala a artei prozatorului se vede, precum se descrie in
cronica, printr-o punere in pagina bine masurata, desi altcum
spontana. Mai mult inca, asemenea, din nou, lui Anton Pann si
lui Creanga, Neculcea obisnuieste, cel mai adesea, sa aduca,
odata cu relatarea faptului, comentariul sau foarte personal.
Ceea ce se intampla si aici, in ultimele siruri, unde
mentalitatea boierului cu respect pentru vechile oranduieli si
dispret fata de amestecaturile prostimii parvenite. Modalitatea
narative directa, stilul firesc si apropiat de cel popular,
continutul epic si general-uman atat al cronicii, cat si al
legendelor, toate au constituit un bogat izvor de inspiratie a
literaturii noastre ulterioare.
Personalitate enciclopedica, “Inorogul alb” al gandirii
romanesti, cum il considera Lucian Blaga, Dimitrie Cantemir s-a
afirmat ca scriitor, geograf, filozof, teolog, lingvist,
folclorist, etnolog si om politic. Solidim format in variate
domeni, politolog, diplomat innascut, beizadeaua crestina a
castigat increderea sultanului Ahmed al III-lea, de la care a
obtinut favoarea de a consulta documentele istoriei imperiala,
pe care le-a uzitat in realizarea celebrei opere “Cresterea si
descresterea Curtii otomane”, ramasa si astazi o lucrare de
referinta in bibliografia de specialitate.
Creatia sa este diversa, de la studiile de logica la literatura
de fictiune. Un loc important, ocupa in opera lui Cantemir
“Hronicul vechimei a romano -; moldo -; vlahilor”, locrare
redactata intre anii 1719 -; 1722. Desi Cantemir era concentat
mai ales asupra operelor sale de anvergura, dedicate Imperiului
Otomani si natiei sale, cea mai cunoscuta lucrare a sa ramane
“Descrierea Moldovei (Descriptio Moldaviae)”, redactata in limba
latina si publicata in 1716, la cerea Academiei de Stiinte din
Berlin, consusa atunci de prestigiosul G.W. Leibniz, fondatorul
si primul ei presedinte. De-abia in 1895 a fost publicata,
intaia oara in limba nationala, spiritualitatea romaneasca
redobandind, abia duba un secol de la moartea autorului,
scrierea sa cea mai moderna. “Hronicul vechimei…” este ultima sa
scriere si cea mai erudita, in care, trateaza critic si
stematic, istoria romanilor de la originile sale, privind
cronologic evenimentele si dispunand informatia in jurul temei
centrale, aceea a continuitatii existentei poporului nostru.
Cantemir este un spirit continuator, preluand afirmatiile
cronicarilor moldoveni, dar exagerand in sustinerea origiini pur
latine a neamului romanesc, idee regasita si in operele
istoriciilor Scolii Ardelene. Dimitrie Cantemir a sustinut
originea romantica a natiuni si a limbii noastre in spiritul
ideilor umaniste, pledand in favoarea afirmatiei sintetice ca
“suntem urmasii unui popor care a creat o civilizatie si o
cultura clasica.
Aparuta in epoca elenista, continuata in Antichitatea tarzie si
dezvoltata, indeosebi in Bizant, cronica este bogat reprezentata
de-a lungul Evului Mediu.
In cuprinsul manifestarilor ce caracterizeaza inceputurile
culturii romane, pe langa literatura populara si scrierile
religioase, primele semne de literatura apar o data cu
istoriografia cronicarilor.
In Moldova: Grigore Ureche “ Letopisetul Tarii Moldovei”,
cuprinzand istoria Moldovei de la 1359 pana la a-II-a domnie a
lui Aron -; Voda (1594)
Miron Costin “Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron -; Voda
incoace”, prezentand istoria Moldovei de la 1595 pana la Dabija
-; Voda (1661)
Ion Neculce “Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija -; Voda
pana la a-II-a domnie a lui Constantin Ioan Mavrocordat
(1661-1743)”, precedata de un numar de 42 de legende isorice,
adunate sub titlul “O sama de cuvinte…”.
In Muntenia: “Letopisetul cantacuzinesc” si “Cronica Balenilor”;
Radu Greceanu, a scris cronica domniei lui Constantin
Brancoveanu intitulata mai tarziu “Viata lui Constantin -; Voda
Brancoveanu”.
Radu Popescu, a consemnat “Istoriile domnilor Tarii Romanesti”.
*****************************************************
Page 1 of 1