DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Romana
*****************************************************
#Post#: 31--------------------------------------------------
Alexandru Lapusneanu
DIR By: iulianstoian
Date: January 13, 2015, 3:49 pm
---------------------------------------------------------
Nuvela apare in primul numar al revistei iesene “Dacia Literara”
din 1840 sub titlul de “Scene istorice din cronicele Moldaviei.
Alexandru Lapusneanul”. Izvorul de inspiratie al prozatorului il
constiutuie “Letopisetul Tarii Moldovei” de Grigore Ureche, cu
paragrafele referitoare la cea de-a doua domnie a lui
Alexandru-Voda Lapusneanu. Aici nuvela se afla in nucleu si
Negruzzi e tentat chiar a transcrie, la un moment dat, o replica
vestita a Lapusnenului consemnata de Grigore Ureche insusi:
“Daca au mersu solii Tomsi si-i i-au spus, zic sa le fie zis
Alexandru Voda: << De nu ma vor, eu ii voi pre ei, si de nu ma
iubescu, eu ii iubescu, pre dansii si tot voi merge, ori cu
voie, ori fara voie>>”. b4j5jv
Uimitoare ramane mereu la Negruzzi, in urama oricator lecturi
repetate (mai ales daca avem in vedere ca nuvela e scrisa
inainte de 1840), detasarea de eroul sau pus sub observatia
caracterologului si privit ca un produs al imprejurarilor
istorice, predestinat parca. Pe Lapusneanu il caracterizeaza
cruzimea nemasurata, provenuita dintr-o ura fara margini, dusa
la paroxism, fata de boierimea tradatoare, lacoma de averi,
spoliatoare a taranimii. E viclean, ipocrit, de o inteligenta
diabolica, isi incarca juramintele, e cinic si de un umor
macabru, atunci cand ii arata sotiei sale Ruxandra, piramida de
capete, considerandu-le drept “un leac de frica”. Este in stare,
vazandu-se popit, sa profere injurii la adresa clerului lucru
infiorator pentru acea vreme, cu atat mai groaznic cu cat eroul
e la un pas de moarte. Ar fi fost capabil chiar sa-si ucida
sotia si pruncul sau, atunci cand presimte alianta cu dusmanii
lui neimpacati: “M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre
multi am sa popesc si eu! Iar pe cateaua asta voi s-o tai in
patru bucati impreuna cu tancul ei, ca sa nu mai asculte
sfaturile boierilor si dusmanilor mei”.
Ca la toti scriitorii vechi, de sub pana lui Costache Negruzzi
apare adesea ceea ce am putea numi vorva memorabila, atrasa de
aceeasi tendinta, spre lapidaritate. Toate cele patru motto-uri
sunt asemenea vorbe memorabile, iesite din text, cu vremea, si
devenite bun comun. Mai sunt si altele, intre care ne marginim a
semnala numai celebra replica a lui Lapusneanu: “Prosti, dar
multi!”
Descrierile sunt minime in nuvela. Cateva amanunte vestimentale,
enumerarea bucatelor de la banchet, facuta, cum zice George
Calinescu: “cu o pensula flamanda” si cam atat. Intr-un singur
loc, apare o scurta descriere tipic romantica:
“Cetatea aHotinuluii era muta si pustie ca un mormant de uries.
Nu se auzea decat murmura valurilor Nistrului, ce izbeau regulat
stancoasele ei coaste, sure si goale, si strigatul monoton al
ostasilor de staja, carii intru lumina crepusculului se zareau
razimati pe lungile lor lance.”
Pe boieri, Lapusneanu “ii omorea din cand in cand”, “nimeni nu
indraznea a grai impotriva lui, cu cat mai vartos a lucra ceva”;
“o gvardie… de lefecii albanezi, serbi, unguri, izgoniti pentru
relele lor fapte, isi aflasera scapare langa Alexandru,
platindu-I bine, ii avea haraziti”; “incepu a sili pre straini
si pre catolici asi lepadare legea”, in inima nordului “via inca
pomenirea lui Rares”; “Ajunga atata sange varsat, atatea
vaduvii, atatia sarmani” (=orfani); “Spun (=se zice) ca in
minutul aceal, el era foarte galben la fata si racla sfantului
ar fi tresarit”, “incepura a zice (=a canta) din surle”; “la
spatele fiestecaruia boier dvorea cate o sluga, care
dregea”(=turna vin); “acum era aproape a se scula de la masa”(la
impersonal); “milostivul Dumnezeu sa te intareasca in ce ai pus
de a nu mai strica pe boieri si a bantui norodul”; “lovindu-l
dreot in frunte il dobori la pamant”; “slugi si oameni boieresti
burzuluisera norodul”; “sa-i improaste cu tunurile”; “sa-i de
istov”; Lapusneanu “scotea ochii, taia maini ciuntea si seca
(din lat. secare = a taia, scurta)pe care avea prepus”. Spancioc
si Stroici “sedeau la Cameninta (forma nearticulata a numelui
propriu) asteptand si pandind vreme”etc.
Imitatorul lui Negruzzi, Alexandru Odobescu, va avea mai putin
geniu in a intui specificul artei cuvantului si va da in “Mihnea
voda cel Rau” si “Doamna Chiajna”, descrieri de epoca foarte
amanuntite, iesite de sub condeiul arheologului, frumoase si
interesante insine, dar devenite mai curand piedici in calea
torentului epic. Descrierile lui Negruzzi sunt facut pentru
culoare, pentru sugestie si atmosfera, si marginite numai la
cateva amanunte semnificative.
Culoarea de epoca e data insa nu atat prin descrieri, cat mai
ales prin limbaj, inspirat cu multa grija din cronica si adus in
contexte perfect inteligibile contemporanilor. Nu atat
vocabularul, care prin forta lucrurilor nu se mai foloseste azi
(zobron, benisel, felendares, samuri, surguci, filaliu, junghiu
etc., fiind vorba de costumatie sau de arme), dar mai ales
cuvintele al caror continut semantic s-a schimbat, cat si
fonetismele si constructiile sintactice arhaice, au o functie
stilistica superioara, urmata si aplicata consecvent de Mihail
Sadoveanu in romanele sale istorice de mai tarziu.
*****************************************************
Page 1 of 1