DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Romana
*****************************************************
#Post#: 28--------------------------------------------------
ALEXANDRU LAPUSNEANUL comentariu
DIR By: iulianstoian
Date: January 13, 2015, 3:38 pm
---------------------------------------------------------
COSTACHE NEGRUZZI
Subiectul si compozitia nuvelei t2y19yp
“Numele lui Costache Negruzzi este legat de obicei de nuvela
istorica <Alexandru Lapusneanul>, care ar fi devenit o scriere
celebra ca si <Hamlet> daca literatura romana ar fi avut in
ajutor prestigiul unei limbi universale.” (G. Calinescu).
Aparuta in 1840, in primul numar al revistei “Dacia literara”,
“Alexandru Lapusneanul” este cea mai valoroasa nuvela istorica
din literatura romana, neintrecuta pana astazi, desi este una
dintre primele incercari in acest sens.
Nuvela concentreaza in cateva pagini cei cinci ani ai celei de-a
doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), scotand cu
vigoare in relief figura acestui domnitor. Sursa istorica a
constituit-o , pentru Negruzii, “Letopisetul Tarii Moldovei” al
lui Grigore Ureche. C. Negruzzi modifica insa unele dintre
datele cronicii lui Ureche in sensul sublinierii unor trasaturi
ale personajelor.
Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este riguros construita, fiind
alcatuita din patru capitole, precedate de cate un motto: “Daca
voi nu ma vreti, eu va vreu…”, “Ai sa dai sama, Doamna!”, “Capul
lui Motoc vrem…” si “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si
eu…”.
Cele patru capitole ale nuvelei au fost asemanate cu actele unei
drame, intrucat fiecare capitol marcheaza clar unul dintre
momentele subiectului.
In expozitie este prezentata sosirea lui Lapusneanul in Moldova
cu vreo trei mii de soldati, cu scopul de a-si recastiga
scaunul.
Poposind intr-o dumbrava, aproape de Tecuci, patru boieri,
vornicul Motoc, postelnicul Veverita si spatarii Spancioc si
Stroici, venira cu solie la Alexandru si anume sa renunte la
lupta pentru domnie. Dar acesta respinge solia boierilor si isi
afirma vointa de a limita puterea acstora. Dintre cei patru
boieri, Motoc ramane cu noul domnitor, sperand ca va castiga
increderea acestuia.
Intriga, care in aceasta nuvela poate fi indentificata cu
desfasurarea actiunii, prezinta actiunile intreprinse de
Lapusneanul impotriva boierilor si interventia doamnei Ruxanda.
Lapusneanul porunci sa se deie foc cetatilor Moldovei ,
exceptand Hotinul, cu scopul de a imprastia boierii nemultumiti.
Dar actiunile lui impotriva boierilor nu se opreau aici, ci
pentru cea mai mica greseala pe care acestia o faceau, el ii
omora prin taierea capului. Doamna Ruxanda, care nu mai suporta
plansetele sotiilor boierilor omorati, ii ceruse sotului ei sa
puna capat crimelor.
Punctul culminant il constituie uciderea celor 47 de boieri si a
lui Motoc. Cei 47 de boieri au fost invitati la o masa data in
cinstea lor de Lapusneanul, dupa ce participasera la o slujba
unde Alexandru isi ceruse iertare pentru uciderea celorlalti
boieri. La acea masa cei 47 de boieri au fost omorati de
lefecii.
Norodul, care a aflat de uciderea boierilor, s-a strans la
poarta curtii domnesti si a cerut capul lui Motoc. Acesta, la
porunca lui Lapusneanul, a fost aruncat in mijlocul multimii
care indata l-a facut bucati dupa care au inceput sa-l
ovationeze pe Lapusneanul.
Deznodamantul cuprinde moartea lui Lapusneanul. Acesta se mutase
in cetatea Hotinului unde se imbolnavise de friguri. Stroici si
Spancioc, care nu mersera la masa, deci nu fusesera omarati, o
sfatuira pe Ruxanda sa-l otraveasca pe sotul ei. Aceasta puse
otrava in apa domnului Moldovei, iar acesta muri in chinuri,
fiind obligat de Stroici si Spancioc sa bea si resturile din
pahar.
La sfarsitul nuvelei autorul precizeaza ca Alexandru Lapusneanul
a fost ingropat la manastirea Slatina si acolo se vede si astazi
portretul lui si al familiei sale.
Caracterizarea personajelor
ALEXANDRU LAPUSNEANUL
In centru actiunii scriitorul il aseaza pe domnul Moldovei,
toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt
orientate spre reliefarea caracterului acestuia.
Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de
exceptie si defecte extreme, construit pe baza antitezei
romantice (Lapusneanul-Ruxanda), prin observatia atenta a
psihologiei personajului, Negruzzi realizeaza un personaj
complex, bine individualizat.
Nuvela urmareste ultimii ani de viata ai personajului al carui
nume il poarta, concentrandu-se asupra schitarii caracterului
sau. Desi Alexandru Lapusneanul apare ca intruchipare a
tiranului crud si sangeros, totusi figura lui nu este lipsita de
complexitate.
Scopul politicii lui Lapusneanul este de a spori autoritatea
domnitorului prin ingradirea puterii marilor feudali, a
boierilor. De asemenea, el isi pierduse increderea in boieri
cand fusese tradat de ei in prima lui domnie: “a…i eu ii cunosc
pre boierii noastri, caci am trait cu dansii”, ii spuse
Lapusneanul vornicului Bogdan la intrarea in tara, iar boierilor
trimisi de Tomsa in solie le replica: "Voi mulgeti laptele
tarii, dar au venit vremea sa va mulg si eu pre voi”.
Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o fina observatie a
gesturilor, a mimicii se dezvaluie toata miscarea psihologica a
viitorului tiran inca din primul capitol. Scena dialogata a
intalnirii dintre Alexandru Lapusneanul venit sa urce pe tronul
Moldovei pentru a doua oara si solia de boieri alcatuita din
vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarii Strioci si
Spancioc contureaza conflictul puternic dintre domni si boierii
tradatori, evidentiind trasatura fundamentala a lui Alexandru:
vointa neclintita de a domni ca un autocrat, impunandu-si ferm
autoritatea tiranica.
Lapusneanul ii primeste protocolar si rezervat, “silindu-se a
zambi”. Atitudinea boierilor exprima o oarecare independenta,
caci “se inchinasera pana la pamant, fara a-i saruta poala dupa
obicei”.
Replicile se succed viu, punand in evidenta siguranta de sine si
atitudinea provocatoare a domnului, care-i face pe dusmanii sai
sa-si dezvaluie intentiile adevarate si ostilitatea. Ultima
parte a dialogului declanseaza raspunsul invaluit in viclenie a
lui Motoc si raspunsul dur, ferm, autoritar, incarcat de furie
si ura abia stapanita a lui Alexandru, dar exprimat in replici
scurte, taioase, care pun in lumina trasaturile esentiale ale
acestuia: impulsivitatea, firea violenta, fara scrupule in
politica, neingaduinta in infruntarea cu boierii. Cuvintele au
ramas memorabile: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, … si daca
voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi, si voi merge ori cu voia,
ori fara voia voastra”.
Pentru a-si realiza obiectivul, Lapusneanul se comporta
machiavelic: se casatoreste cu Ruxanda, fiica lui Petru Rares,
nu din dragoste, ci “ca sa traga inimile norodului”, in
amintirea caruia staruia inca figura luminoasa a fiului lui
Stefan cel Mare; se foloseste de Motoc spre a atrage asupra
acestuia nemultumirea poporului; le promite boierilor impacare
si ii invita la masa cu gandul de a-i ucide.
Ruxanda are o fire gingasa si suava si este miloasa. Ea ar fi
fost in stare sa-l iubeasca pe Lapusneanul daca ar fi gasit la
el putina “simtire omeneasca”. Ea il roaga sa inceteze cu
crimele deoarece nu mai vrea sa auda sotiile boierilor omorati
plangand la usa ei.
Lapusneanul ii promite ca-i va oferi un leac pentru spaima ei,
deoarece Ruxandei ii era frica de capetele omenesti ce se gaseau
in fata portii. Acest leac de frica oferit doamnei pune in
lumina un domn absolut, un tiran al epocii medievale.
Justificate pana la un punct de conditiile istorice si de
politica sa, violenta si cruzimea lui Lapusneanu depasesc totusi
limitele normalului, personajul fiind prezentat ca un sadic si
ca un psihopat. El are o fire impulsiva: vrea sa-l loveasca pe
Spancioc cu maciuca, duce mana la jungher atunci cand domna
Ruxanda ii reproseaza crimele. Viclean si abil, personajul stie
insa sa-si stapaneasca aceste impulsuri, modificandu-si
comportamentul si inducandu-i in eroare pe ceilalati.
Interogatiile su exclamatiile personajului, retezarea taioasa a
vorbelor interlocutorului sau, succesiunea rapida a
raspunsurilor lui Lapusneanu exprima ritmul starii sufletesti a
personajului, vorbirea lui devenind dramatica, traita la cele
mai inalte cote ale simtirii omenesti. Cu o intuitie psihologica
remarcabila, Negruzzi isi lasa personajul sa se dezlantuie
intr-o furie si manie galgaitoare, subliniind paroxismul trairii
prin amanunte fizionomice: “Radea, muschii i se suceau in rasul
acesta, si ochii lui hojma clipeau”. Lapusneanul dovedeste o
cunoastere sigura asupra oamenilor, dar si o abilitate politica
evidenta, crutandu-l pe Motoc pentru incercarea de a-l insela
din nou, pentru ca ii este trebuitor “ca sa se mai usureze de
blastemurile oamenilor”. Scena aceasta adauga alte trasaturi ale
domnitorului: duritatea, luciditatea, ironia necrutatoare.
Partea a III-a, cea mai dramatica din nuvela, incepe printr-o
liniste si atmosfera cuvioasa de sarbatoare, la mitropolie, unde
domn si boieri se adunasera pentru ascultarea liturghiei. Scena
este pregatita minutios, realizand contrastul cu uciderea celor
47 de boieri.
Scriitorul isi avertizeaza cititorul: “impotriva obiceiului sau,
Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa
domneasca… Nici o arma nu avea alta decat un mic junghi cu
plaselele de aur, iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de
sarma”.
Urmatorea fraza tensioneaza momentul si invaluie totul intr-o
atmosfera miraculoasa: “Spun ca minutul acela el era foarte
galben la fata, si ca racla sfantului ar fi tresarit”.
Este momentul in care Lapusneanul domina magistral, stapan fiind
al artei disimularii. Personajul este un excelent actor,
dovedind inteligenta, tact, un echilibru interior desavarsit.
In momentul in care boierii sunt invitati la masa, Stroici si
Spancioc, dand dovada de inteliganta si intuitie, hotarasc sa nu
plece la ospat.
Scena uciderii boierilor, a dialogului dintre Lapusneanul si
Motoc, retrasi “langa o fereastra”, capata viata intr-un tablou
plin de miscare ce se deruleaza parca aievea. Cinismul lui
Lapusneanu -; “El radea”, si groaza lui Motoc care se silea “a
rade ca sa placa stapanului”, simtindu-si “parul zburlindu-i-se
pe cap si dintii sai clantanind”, sporesc dramatismul.
Luciditatea, sangele rece, tonul sarcastic in fata scenei
sangeroase la care asista, comportamentul dispretuitor si cinic
fata de Motoc pierit de groaza, dezvaluie un om diabolic.
Lapusneanul are placerea sadica de a chinui sufletul vornicului
ticalos care-l tradase si de care acum nu mai avea nevoie. El se
leapade de el, potolind astfel multimea “burzuluita”, fara sa
clipeasca, dintr-un calcul lucid.
Lapusneanul este inzestrat cu o mare mobilitate a sentimentelor,
caracteristica fiintei umane. In scena finala a bolii si a
otravirii sale, personajul traieste cu intensitate atat umilinta
cat si revolta impotriva celor care l-au otravit, apoi groaza in
fata mortii.
In caracterizarea personajului, C. Negruzzi da dovada de
obiectivitate. Personajul ni se infatiseaza prin faptele,
gesturile si cuvintele sale, interventiile directe ale autorului
fiind minime. Predomina naratiunea si dialogul. Exceptie de la
obiectivitate fac doar cateva interventii in care autorul isi
exprima atitudinea sau citeste gandul personajului mai mult
decat s-ar putea ghici din comportarea sa: cand caracterizeaza
scurtul discurs din biserica “aceasta desantata cuvantare”, cand
ghiceste ca Lapusneanul “mediteaza vreo noua moarte”. In rest
stilul este obiectiv, iar personajul se caracterizeaza singur
ori prin intermediul altor personaje (de exemplu, se spune ca
doamna Ruxanda nu-l iubeste intrucat nu are “simtire omeneasca”.
MOTOC
Tradator si las, viclean, lipsit de demnitate, egoist si
intrigant, Motoc intruchipeaza tipul boierului feudal menit sa
justifice cruzimea domnului.
RUXANDA
Este un personaj romantic, realizat pe baza antitezei, are un
rol bine determinat in intriga riguros construita a nuvelei.
MITROPOLITUL TEOFAN
Se caracterizeaza prin siretenie, sugerandu-i doamnei Ruxanda
sa-si otraveasca sotul fara a se implica el insusi si lasand sa
cada toata vina asupra ei.
PERSONAJUL COLECTIV
Observator patrunzator, autorul caracterizeaza magistral
personajul colectiv. Pentru prima data in literatura romana, C.
Negruzzi surprinde psihologia colectiva. Multimea adunata sub
zidurile palatului nu reuseste la inceput sa-si formuleze
revendicarile decat intr-un mod vag, dar, in momentul in care
cineva pronunta numele lui Motoc, toate nemultumirile
individuale se cristalizeaza in jurul acestui nume.
Stilul este obiectiv. Rareori intervine autorul cu cate un
calificativ (“marsavul”, “ticalosul”). Predomina naratiunea si
dialogul pe fondul realist al actiunii. Prin reconstituirea
istorica, prezentarea unui erou de exceptie, utilizarea
antitezei, spectaculosul nuvelei, opera lui Negruzzi apartine
romantismului. Sobrietatea stilului, obiectivitatea relatarii,
concizia sunt trasaturi clasiciste ale nuvelei. Limbajul, cu
elemente de factura populara, este plastic si expresiv
(“gloata”, “norod”, “sarind ca un om ce calca pe un sarpe”).
Ridicandu-se peste stilul cronicaresc, Negruzzi retine numai
atmosfera scrisului clasic (“plecara de fuga”, “dasa larma”,
“burzuluisera”, “sa nu ne mai zapaceasca”), culoarea locala:
descrierea salii de ospat, a vestmintelor.
“Prin nuvela <Alexandru Lapusneanul>, Negruzzi devine primul
scriitor epic de seama al literaturii noastre.” (Tudor Vianu).
*****************************************************
Page 1 of 1