DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Psihologie
*****************************************************
#Post#: 215--------------------------------------------------
APORTUL GENETICII IN DEZVOLTAREA PROBLEMELOR EREDITATII
(GENOTIPUL)
DIR By: iulianstoian
Date: January 15, 2015, 7:30 am
---------------------------------------------------------
Ereditatea este in esenta un produs bazat pe functionalitatile
proprii (de succesiune a caracteristicilor spetei, o expresie a
legii adaptarii milenare, dar si a reversibilitatii) si pe
structura biofiziologica diferentiala. Conceptele genotip,
biotip, fenotip, sociotip si etnotip exprima multiplele fatete
prin care ereditatea, mediul si educatia contureaza identitatea
(diferentiala) umana. i6z14zt
In zilele noastre cunostintele privind problemele ereditatii
incep sa devina de simt comun combinate mai ales cu cele de
etnotip, au creat dispute, revendicari, agresivitati politice si
sociale.
Mecanismele ereditatii se transmit prin structurile celulelor
cromozomice care se stie ca dispun de sute de unitati mai mici
numite gene. Toate celulele corpului contin cromozomi, dar numai
cromozomii nucleilor celulelor sexuale afecteaza si raspund de
ereditatea umana. In procesul formarii omului se reunesc cate 23
cromozomi de la fiecare din cei doi genitori implicati in
procesul formarii unei noi fiinte umane. Genele sunt totdeauna
perechi. Cei 46 cromozomi, cu nenumaratele lor gene reprezinta
potentialul ereditar constituit pe seama incrucisarii si
reunirii de experienta adaptativa stratificata in el. Fiecare
gena este localizata corespunzator cromozomului pereche. In 1944
OSWALD T AVERY si COLIN MUNRO MACLEARD impreuna cu MILLES
DEFIELD MC CARTHY au descris substanta transformatoare a
pneumocitelor din tipul R in tipul S si au descoperit ca ADN-ul,
nu proteina reprezinta substanta ce contine si transmite
informatia genetica demonstrand totodata rolul genetic al
acidului dezoxiribonucleic. Aceasta a fost o descriere epocala.
Dupa 9 ani (1953), psihiatrii englezi FRANCIS HARRY CRICK (n.
1861) si MAURICE HUGH FRIEDRICH WITKINS (n. 1928) si impreuna cu
americanul JAMES DEWEY WATSON (n. 1928) au construit primul
model de structura dubluhelicoidala a ADN-ului, care este compus
din doua laturi (panglici) polinucleile paralele infasurate si
legate prin punti de hidrogen (purine si pirimine). Codul
genetic a devenit repede un castig de exceptie in genetica. S-au
abordat dupa aceste descoperiri nenumarate probleme legate de
compozitia interna a structurii elicoidale. Cei trei oameni de
stiinta ce au lamurit o parte din aceste probleme (J. D. WATSON,
F.H.C. CRIECK si M. H. F. WITKINS) au primit premiul Nobel.
WATSON si CRICK au pus in evidenta faptul ca moleculele ADN
stocheaza experienta genetica si sunt capabile de transferul ei,
fiind responsabile de trecerea de la o celula la alta in
dezvoltarea unui organism. Cand se divid celulele genetice cele
doua laturi ale ADN-ului apar pe aproape de mijlocul spiralei.
Fiecare parte se divide si ea insasi, ceea ce inseamna ca ADN-ul
din secventele laterale trece spre partea de mijloc (e vorba de
substante chimice). Codul ADN duce informatia direct spre
celulele ce opereaza cu proteine. Se constituie moleculele
cunoscute ca ARN mesager (similare cu ADN). Aceste celule (ARN
mesager) duc informatia de la unul din factorii proteinelor
celulare ale spiralei la altul. TOBJORN OSCAR GASS (n. 1910) si
J. BRACHET au demonstrat ca acizii nucleici (ADN si ARN)se
gasesc in orice celula (1940). ADN se afla in nucleu fiind
purtatorul ereditatii (a caracteristicilor ereditare). Acelasi
lucru l-a constatat si O.T.AVERY, C. MACLEOD si MACCARTY (1944).
ARN domina in citoplasma (nu in nucleu) si are o stransa
legatura cu biosinteza proteinelor si anume cu sinteza
constituentilor ciochimici, care exprima caracteristicile
ereditare (1952). N.M. SISAKJ si M.S.CERNJAL au constatat si ei
prezenta ARN-ului in cloroplatii (1952). Toate acestea au
conturat si stimulat obiectivele ingineriei genetice. Aceasta
este considerata ca o chirurgie chimica, de fat. Ea poate
schimba numarul caracteristicilor biochimice fara a altera
structura genetica (s-a constituit o deontologie expresa, in
acest sens). Potential, ingineria genetica poseda stapanirea
relativa a intelegerii si posibilitatii de modificare genetica.
In 1994, luna septembrie s-a transmis la TV o modificare
genetica de interventie ce va fi implementata mai tarziu. Au
urmat alte experimente interesante. S-a realizat o importanta
decodificare a codului genetic.
Se pun numeroase probleme etice si religioase (precum se stie)
in legatura cu aceste probleme. Biochimia genetica evolueaza pe
linia unei metodologii de cea mai inalta tehnologie. Psihologia
diferentiala isi va strange in viitor foarte mult legaturile cu
ingineria genetica.
Biotehnologiile ce s-au conturat intre timp sunt foarte
numeroase si s-a ajuns la un progres remarcabil in aceste
probleme. In 1982, a avut loc un prim transfer remarcabil de
inginerie genetica (chirurgie genetica). S-a obtinut un soarece
ce a depasit de 4 ori marimea soarecilor obisnuiti, normali.
S-au facut transmisii de bacterii si virusi printr-o proteina.
S-au constituit insectare de specii noi, s-au facut
microorganisme utile ce poseda proteine in etape de multiplicare
forte rapide. S-au obtinut si substante precum insulina,
printr-o tehnica de biotehnologii. Bioproducatorii gasesc
conditii optime noi pentru consolidare, dar si pentru potentiala
formare de organisme noi consolidate somatic altfel. Exista
bioreactoare cu senzori si comenzi foarte precise care
actioneaza si produc substante organice, medicamentoase, etc.
prin procedee ale ingineriei genetice in timp foarte rapid. Prin
toate acestea s-a deschis o poarta noua a comprehensiunii si
potentialitatii stiintei, o directie deosebit de complexa si tot
atat de benefica si periculoasa precum este descoperirea
energiei atomice. In acest context s-a conturat fenomenul
clonarii.
Chiar in perioadele embrionare exista inegalitati… formative…(de
„nurture”). CECIL RIFE spune ca pot exista diferente chiar si la
gemeni pe fondul faptului ca unul poate fi stangaci si altul
dreptaci. Studiile pe tatonarea reactivitatii fatului in
diferite perioade fetale au atras atentia asupra posibilei
importante a embriogenezei in conturarea unor structuri
ereditare semnificative si au stimulat dezvoltarea tipologiilor
embriogenetice, conturate de MARTINY si de SHELDON.
In fiecare an se nasc in USA la 4 milioane de copii, cam 250.000
cu defecte. 20% se atribuie ereditatii, 20% mediului placentar
si organic. Din restul din 60% fac parte si anomaliile
cromozomiale dupa STOCH (1969).
Printre defectele genetice figureaza mongoloismul sau sindromul
Down cauzat de materialul cromozomial la mamele ce au varsta de
38-39 ani, mai ales. Exista si defecte sexuale, datorate
anomaliile sexuale- dar si defecte ce afecteaza metabolismul si
au consecinte severe asupra dezvoltarii.
Pe de alta parte s-au multiplicat si diversificat foarte mult
metodele logicii, formele de abordare a gemenilor si s-a largit
centrarea pe unele caracteristici psihice.
BARBEL BURKS, a testat 214 gemeni si copii diferiti, ALICE M.
SCAHY (1935), GRAY si PEARL MOSKINSKI au facut cercetari pe 200
cupluri de gemeni, FEEMAN si HOLZINGER pe monozigoti numerosi
(cu teste diferite) pe randamentul activitatii, pe capacitatea
de mentinere a eforturilor, in activitati de frecvente egale si
inegale ca miscari.
KRAEPELIN a studiat curba muncii si fatigabilitatea.
A facut studii pe gemeni si URSU OANCEA in Romania.
In genere, aceste studii au un caracter aparte , data fiind
cazuistica oarecum de exceptie a gemenilor. Noi am evocat aceste
studii pentru a pune in evidenta importanta ereditatii
argumentata prin studiile asupra gemenilor si prin largirea
tematicii influentelor asupra conduitelor si a structurilor
genotipice in procesul dezvoltarii ontogenetice. Aceasta din
urma atentionare prin studii a stat la baza caracterologiilor
evolutioniste, al caror reprezentant mai cunoscut este CORMAN,
fata de omul, copilul, tanarul si batranul de acum 20-30 ani, nu
numai fata de cei din aceeasi generatie cu sine. Revolutia
tehnico-stiintifica, aceea a cantitatii de comunicari digerate
si de evenimente, modificarile structurilor social-economice,
ale nivelului si continutul programelor scolare pe care le
parcurge, lecturile pe care le are la dispozitie, evenimente
culturale, sportive pe care le indexeaza, chiar si moda cu
efemerul ei pe care o traieste, modul si nivelul de trai, mediul
si aspiratia, toate sunt intr-o schimbare accelerate, dar foarte
neegala ca ritm (chiar n cartierele aceluiasi oras), dar si ca
extinctie in toate tarile si grupurile sociale. Aceste fenomene
duc la schimbari de receptivitate, dar si de atitudini, de
conduite, de agresivitati, apetituri, aspiratii, interese, iar
acestea la randul lor se formeaza diferit pe niveluri de varsta,
de receptivitate de fond al personalitatii in totalitatea sa. In
aceste conditii are loc si constituirea distantelor dintre
generatii si o distantare de mentalitate mai evidenta si nu de
putine ori, mai agresiva, dar si o mai mare crestere a
cantitatii de neliniste din societate.
Aceasta intensa modificare sociala ce genereaza modificarea
conditiei umane apare ca o necesitate de revedere a testelor,
mai ales a celor de personalitate (atitudini, interese,
aspiratii, caracter) cam la 10-15 ani, si reajustate si
modernizate.
Sa nu uitam faptul ca studiile antropometrice chiar pun in
evidenta cresterea in inaltime cu cativa centimetri a
tineretului din diferite zone si tari, chiar daca nu in mod
egal. Tendinta este insa receptata ca atare. Are lo c si o
schimbare a formei capului oamenilor dupa studii le facute in
ultimii 50 de ani. Nu mai vorbim de faptul ca silueta moderna
feminina se centreaza pe un corp suplu, rezistent (chiar si
fetele fac karate), sportiv. Coafura, imbracamintea oamenilor se
diversifica tot mai evident prin tendinta de a se apropia cele
doua sexe ca vestimentatie, coafura, gablonturi, etc. nu putem
insista mai mult in aceasta problema, putem insa sublinia faptul
ca psihologia , diferentiala, mai ales, are in vizor omul
concret in dezvoltare si aspectele mai semnificative ale
identitatii sale psihologice temperamentale si caracteriale
spargand verbiajul excesiv generalizator al descrierii
psihicului uman, in genere, sub o forma standardizata.
Psihologia diferentiala are in atentie persoana cu compozitiile
sale specifice de caracteristici psihice, gradul de stabilitate
sau de schimbare, de dezvoltare sau erodare a acestora,
implicatia sociala cu gradul ei de intelectualizare si aport in
viata curenta.
Intr-o prima faza au fost sondate mai ales trasaturile
temperamentale, datorita unei mai mari stabilitati a acestora.
Caracteristicile corporale, cu specificitatile acestora au atras
atentia si s-au acordat caracteristici explicative diferitelor
proportii specifice corporale.
Apoi, treptat, a intrat in atentia tipologiilor problema
schimbarii caracteristicilor corporale si s-a largit
argumentatia modificarilor, mai ales de varsta.
Treptat ideea de a se folosi „constelatii psihologice mai
numeroase” pe langa cele biomorfologice (persistente din cauza
evidentelor diferente pe care le expun perceperii).
In dezvoltarea tuturor stiintelor exista un determinism de
necesitate. Acesta are etapele lui. Din acest punct de vedere,
psihologia diferentiala a trecut de la etapa de folosire si
validare logica si concreta a unor metode, la efectuarea de
tehnici, de diagnosticari, de tipologii implicate in unele
solicitari practice ale vietii sociale si ale servirii
progresului, ca implicatie in cerintele lui. Ne-am referit la
acest fapt, acum doar il reindexam. Primele solicitari de acest
gen s-au referit la utilizarea diagnosticarii diferentiale in
gestionarea sociala a aptitudinilor si caracterelor umane in
orientarea scolara si profesionala, impotriva incompetentei
profesionale, sociale si politice.
Treptat psihologia diferentiala a devenit domeniu de suport in
problemele tot mai complexe ale depistarii de praguri de
fragilizare ale naturii umane, in cazuri concrete si a
depistarii rezervelor psihice de compensatie. Problema
handicapatilor si a protectiei lor sociale prin instruire si
recuperari partiale, pentru a scoate din deruta si din stari ce
solicitau doar ingrijiri a milioane de persoane aflate, din
pacate intr-un haos provocat de faptul ca intreaga societate se
afla intr-un proces de intensificata restructurare sub
influentele presante ale RTS.
Prin toate acestea, psihologia diferentiala contribuie la
progresul umanismului stiintific, la reabilitarea conditiei
umane, in numeroase cazuri si la evitarea risipei de inteligenta
si aptitudini.
Poate parea putin aroganta afirmatia pe care o vom face in
finalul acestei idei, dar… psihologia, in genere, trebuie
considerata, ca una din disciplinele ce au contribuit la
dezvoltarea ritmului alert de desfasurare a RTS. Si aceasta prin
faptul ca a facut formele de gestiuni sociale la care ne-am
referit mai sus, contribuind la cresterea cantitatii de
aptitudini, inteligente, interese adecvate folosite in
societate, contribuind la cresterea ideii de recuperare posibila
pana la un grad oarecare ca o speranta si o realizare ce astazi
se considera ca fireasca. Fara indoiala pe acest drum se afla si
ansamblul stiintelor educative cu metodologiile lor legate de
responsabilitatea sociala fata de ordonarea si transmiterea
uriaselor cantitati de cunostinte si modalitati de a fi
folosite, pentru a se realiza o mai umanizata curgere a
progresului prin viata sociala si prin timp.
Psihologia diferentiala are, ca atare, in vedere si latent in
gestiune, utilizarea normala si eficienta a competentelor,
evidenta lor. Cadrul vast al acestei probleme incepe sa intre in
discutie constructiva si cu aceasta pagina.
*****************************************************
Page 1 of 1