DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Psihologie
*****************************************************
#Post#: 211--------------------------------------------------
ABORDAREA SISTEMICA
DIR By: iulianstoian
Date: January 15, 2015, 7:25 am
---------------------------------------------------------
Abordarea sistemica a psihicului este de data relativ recenta.
Premisele ei trebuie cautate in stiintele mai apropiate mai
indepartate de psihologie (biologie, filosofie, neurologie,
cibernetica, etc.) sau chiar in interiorul psihologiei.
I. Din afara psihologiei
I.1. BIOLOGIA este poate stiinta cea mai veche care si-a
elaborat o viziune sistemica asupra obiectului ei cercetare.
Organismul natural (animal sau uman) inteles ca un ansamblu, ca
o totalitate de organe si aparate interdependente unele de
altele dar si mediul exterior, a fost prototipul abordarilor
sistemice pentru multe stiinte, implicit pentru psihologie.
Analogia diferitelor entitati (fizice sau sociale) cu organismul
este foarte frecventa.
EX.: Se credea ca asa cum organismul biologic este constituit
dintr-o serie de organe relationate unele cu altele, tot asa si
organismul social (ex.:societatea) este format din entitati
interrelationate.
LOUIS A. ALLEN (1958) pornind de la premisa ca ,,natura este cel
mai bun organizator”, compara organizatiile sociale cu
organismul uman si constata o perfecta similitudine intre ele.
I.2. FILOSOFIA. Psihologia s-a desprins ca stiinta de sine
statatoare din filosofie, asa incat nu se putea ca unele
conceptii filosofice sa n-o contamineze.
DESCARTES (1596-1650) a introdus in ,,Tratatul despre om” ideea
omului ca o ,,masina vie”:
- considera ca toate functiile proprii ale acestei masini
(digestia, pulsatia inimii si arterelor, respiratia) reprezinta
consecinte naturale ale dispozitiei organelor masinii
respective, dupa cum miscarile unui ceasornic sunt un rezultat
al actiunii contragreutatii sau rotilor.
Ca un ecou la tratatul lui Descartes apare lucrarea ,,Omul
masina” scrisa de LA METTRIE, care ia drept model pentru fiinta
umana animalul-masina construit de Descartes.
Aceste lucrari pot fi considerate ca premise filosofice ale
viitoarelor abordari sistemice din psihologie.
I.3. FIZIOLOGIE si NEUROLOGIE
· P.K. ANOHIN din 1935 s-a preocupat de studiul aferentatiei
care a prefigurat unele dintre principiile cibernetice.
Clasifica aferentatia in 3 grupe:
® aferentatia situationala sau circumstantiala
- ansamblul tuturor agentilor externi si al influentelor
provenite de la ei, care, in conditiile date, au o relativa
constanta pentru animal sau pentru om;
- constituie totodata o multime extrem de complicata de
influente diverse.
® aferentatia declansatoare
- stimulul care conduce la manifestarea exterioare a unei
activitati a organismului.
® aferentatia inversa
- informeaza asupra rezultatelor actiunii efectorii
- ii da organismului posibilitatea sa aprecieze gradul de
reusita al actiunii executate.
- cea mai importanta, constituie ,,analogul conexiunii inverse”
din cibernetica.
P.K. ANOHIN studiind activitatea reflex-conditionata a
creierului a formulat ,,teoria sistemului functional”.
Dupa opinia lui, rolul hotarator in realizarea actelor reflexe
il au centrii nervosi din etajul cortical si subcortical.
Verigile de baza care intervin in functionarea actelor reflexe
sunt:
1® sinteza aferenta
2® luarea deciziei
3® programul aferent al actiunii, cu copia comenzii
4® acceptorul actiunii, care anticipa parametrii viitorului
rezultatului
5® obtinerea rezultatului
6® aferentatia inversa despre parametrii rezultatului
7® procesul de comparatie a parametrilor rezultatelor obtinute
cu parametrii prognosticati in cadrul acceptorului actiunii.
· Doua dintre aceste verigi au o importanta deosebita:
1 ® acceptorul actiunii = reprezinta un aparat nervos destinat
perceperii informatiei despre rezultatele obtinute si apoi
compararii lor cu parametrii rezultatelor stabilite in momentul
actiunii stimulului conditionat.
® ,,acceptorul”- poate fi considerat ca expresia materiala a
scopului
- controleaza rezultatele actiunii si le compara cu scopul fixat
Se subliniaza astfel importanta predictiei in realizarea
controlului conduitei.
2 ® aferentatia inversa sau feed-back-ul care leaga rezultatele
actiunii cu acceptorul actiunii
- informeaza ca s-au obtinut anumite rezultate si nu altele.
- Cel ce sanctioneaza definitiv acesta informatie este
acceptorul actiunii care apare ca un element etalon apreciativ
ai parametrilor rezultatului actiunii.
Cand intre cele 2 verigi exista:
® concordanta -; actul se incheie si organismul trece la
realizarea unui nou compartament;
® dezacord -; este generat un nou lant de relatii (de orientare,
investigare cu o rapida si puternica influenta activitatoare a
scoartei cerebrale) favorizator al alegerii unor noi
comportamente pentru sinteza aferenta.
In felul acesta spectrul informatiei se largeste, se elibereaza
programe de activitate mai perfectionate.
Important: in acest sistem functional sunt implicate si unele
elemente psihice.
In primul stadiu -; al sintezei aferente -; intervine motivatia,
memoria, etc.
Asadar, viziunea sistemica este extinsa si asupra psihicului.
· Abordarea sistemica a psihicului uman a fost insa impusa de
teoria informatiei, de cibernetica si mai ales de teoria
generala a sistemelor (TGS).
Teoria informatiei a facilitat elaborarea unei viziuni holiste
asupra psihicului.
Ea a permis intelegerea mai clara a caracterului informational,
deci nesubstantial, al psihicului.
Informatia este o relatie intre mai multe entitati ce se afla in
stare de constrangere sau de interactiune reciproca,
susceptibila de a fi canalizata de-a lungul diverselor
transformari mentinandu-si insa o invarianta.
Faptul ca prin intermediul teorie informatiei putem studia cum
un sistem intra in contact cu altul, cum diverse constrageri
biologice (date de organizarea sistemului nervos central)
limiteaza seria adaptarilor posibile ale matricei socioculturale
are o mare importanta pentru explicarea sistemica a psihicului,
acesta integrandu-se el insusi in sirul factorilor
constrangatori sau facilitatori ai evolutiei umane.
I.4. CIBERNETICA
Cibernetica propune o serie de concepte operationale cu ajutorul
carora pot fi intelese cele mai diverse masini, inclusiv cele
biologice si sociale.
Ea introduce notiunile de reglare si deviatie, cele de control
si programare.
Cea mai importanta este insa notiunea de conexiune inversa
(feed-back) cu diversele sale varietati
- feed-back-ul negativ, care anuleaza orice deviatie de la
norma;
- feed-back-ul pozititiv care creste deviatia.
Cibernetica generalizeaza raporturile implicate in autoreglarea
organismelor vii sau a celor nevii (automate), recurge la
exprimarea lor formalizata pe baza matematicilor superioare, la
modelarea tehnica a functiilor si activitatilor organismelor vii
in virtutea unor legitati generale.
Toate acestea nu puteau fi facute fara sprijinul psihologiei.
Din colaborarea ciberneticii cu psihologia s-a surprins natura
informationala a psihicului si caracterul lui
integrator-sistematic.
Infuzia ciberneticii in alte domenii ale cunoasterii a dus la
aparitia unor cunostinte: biocibernetica, neurocibernetica,
cibernetica economica si sociala, cibernetica psihologica.
I.5. Teoria generala a sistemelor este o alta orientare
teoretica ce a reprezentat una dintre premisele fundamentale ale
introducerii viziunii sistemice in psihologie.
Ludwig von Bertalanffy, creatorul teoriei generale a sistemelor,
a facut apel la psihologie, din care si-a extras argumentele
pentru a-si ilustra ideile. In centrul preocuparilor sale se
afla conceptul de sistem. Sistemul este orice ansamblu de
elemente aflate intr-o interactiune ordonata
(non-intamplatoare).
§ Definitia sugereaza:
- esentiala este nu natura substantial-calitativa a elementelor,
ci configuratia si relatiile determinate dintre ele.
- Notiunile de sistem si de element sunt mobile, modificabile
Importanta este nu pozitia se sistem sau de element, ci relatia
interactiunea si interdependenta lor. Elementul devine
semnificativ numai in relatie cu alt element.
Luat in sine, el capata semnificatie numai daca il consideram
tot ca sistem, ca ansamblul altor interactiuni si
interdependente realizate la alt nivel.
Elementele se asociaza in ,,subsisteme” iar subsistemele legate
si corelate intre ele formeaza ,,sistemul”.
Senzatiile, perceptiile, gandirea, memoria asociate intre ele
formeaza subsistemul cognitiv; acesta, corelat cu subsistemul
afectiv, cu cel motivational si volitiv, formeaza sistemul de
personalitate. La randul lui, sistemul de P devine subsistem in
raport cu sistemul social. In tratarea sistemica elementul este
ceva relativ aflat in relatii de apartenenta sau de incluziune
fata de altceva.
El vorbeste de un anumit tip de sistem -; cel deschis.
Sistemul este deschis in sensul ca lasa sa patrunda in sine o
serie de elemente (materiale, energetice, informationale) care
ii pot modifica configuratia interioara.
Relatia sistemului cu ecosistemul asigura insasi ,,viata”
sistemului.
Cu mult inainte de aceste autor si Viener, cel care a atras
atentia asupra caracterului de sistem al psihicului a fost
medicul roman Stefan Odobleja.
El publica in limba franceza 2 volume intitulate ,,psihologia
consonantista”.
Nemultumit de psihologia timpului sau, el propune un nou tip de
psihologie -; psihologie consonantista.
Prin adjectivul ,,consonantista”, el desemneaza tendinta
specifica diferitelor tipuri de sisteme, deci si celui psihic,
catre o stare de organizare interna si catre una de echilibrare
cu mediul inconjurator.
Consonanta reprezinta o actiune cu caracter reglator atat intre
elementele componente ale sistemului cat si intre sistemul
respectiv si alte sisteme, exterioare lui.
Pentru a putea ajunge la un asemenea rezultat sistemul dat
trebuie sa comunice cu exteriorul, sa intretina schimburi
(energetico-informationale) cu exteriorul, sa-si elaboreze chiar
un model interior al mediului extern.
Pe scurt, sistemul trebuie sa interactioneze cu alte sisteme.
Aceasta interactiune pp. dependenta sistemului de exterior,
afirmarea unei finalitati proprii sistemului dat.
Intre verigile de ,,intrare” si cele de ,,iesire” este introdusa
relatia de tip circular (conexiunea inversa).
El este cel care introduce pentru prima data notiunea de
conexiune inversa, ca o lege universala, cautand sa o identifice
in fenomenele fizice, psihice, sociale, morale.
El este primul care defineste psihicul ca sistem. ,,Psihicul
este un sistem constituit din multiple elemente dinamice
reversibile asociate”.
Conexiunea inversa, numita de el ,,cerc vicios”, ,,legatura
reversibila”, este identificata in diferite procese psihice.
,,Afectivitatea este un cerc vicios subordonat direct marelui
cerc vicios: viata. Cunoasterea este un mic cerc vicios
subordonat nemijlocit afectivitatii si, prin intermediul
acesteia, vietii”.
Sunt surprinse aici: relatiile de reversibilitate specifice
diferitelor fenomene psihice si relatiile de subordonare a unora
in raport cu altele, implicit de ierarhizare a lor.
II. Premise din interiorul psihologiei
La elaborarea viziunii sistemice asupra psihicului a contribuit
si psihologia.
II.1. Momente semnificative
§ Unul dintre acestea il reprezinta psihologia gestaltista
(configurationista) care a pornit de la sublinierea rolului
formei, al intregului in raport cu partea.
Gestaltismul a aparut ca o reactie impotriva asociationismului,
aducand o viziune metodologica integralista.
M. Wertheimer, W. Kohler, K. Koffka porneau de la primatul
integralitatii experientei, “formele totale” nemaifiind
rezultatul unei sinteze, ci, pur si simplu fapte primare,
datumuri de esenta inconstienta si de natura fiziologica sau
psihologica.
Forma (gestalt) este un produs al organizarii, iar organizarea
este procesul care duce la gestalt.
Intuirea caracterului de sistem al psihicului se degaja din
model in care gestaltistii explicau unele legi ale perceptiei,
una dintre acestea fiind legea pregnantei sau a bunei forme.
,,Formele bune” sunt conditionate de coincidenta dintre 2
categorii de factori (externi, obiectivi si interni,
subiectivi).
Gestaltistii reunesc intr-un circuit integral subiectul cu
mediul sau ambiant apropiat, fapt facilitator al instalarii unui
echilibru intre ,,fortele” campului.
In aceasta conceptie apare ideea interactiunii psihicului cu
mediul inconjurator, ca si ideea caracterului deschis catre
exterior al psihicului.
§ Un alt moment important din evolutia psihologiei, care a
condus spre elaborarea viziunii sistemice asupra psihicului, il
reprezinta aparitia structuralismului psihologic.
Roger Mucchielli releva existenta a 3 acceptii ale notiunii de
structura, doua dintre ele interesandu-ne in mod expres:
Ś structura vizeaza organizarea, articularea intre ele a 2
elementesau parti ale unui intreg;
- a structura inseamna a ordona, a coordona elementele printr-un
sistem de raporturi stabile care formeaza un elementele nu au
existenta separata: fiecare “element” este functia unui tot in
raport cu care el se situeaza si capata o semnificatie;
Ť acceptiunea moderna a termenului de structura vizeaza
sistemele de corelatii care capata o anumita semnificatie.
- o structura de semnificatie se refera la raportul prin
intermediul caruia un element al lumii capata un sens pentru
subiect;
- prin acest termen se desemneaza o realitate operanta care nu
are nimic obiectiv, nimic constient (ea nefiind direct
observabila) si nici un continut de constiinta;
- singura capabila sa dea un sens este structura.
- Aceasta structura modeleaza activ, fasoneaza, pune in forma
informatiile, structureaza comportamentele, actiunile si
reactiile individului.
Din perspectiva structuralismului, psihologia nu-si putea
mentine “compartimentarea” facultatulor psihice.
Nici macar trilogia psihanalitica (Sine, Eu, Supraeu) nu mai
este valabila.
Interpretarea functiilor psihice si a nivelurilor de organizare
a psihicului conduce in mod inevitabil la un mod mai complex de
concepere a vietii psihice.
Structuralismul psihologic, cu toate exagerarile si
imperfectiunile lui, a constituit un punct de plecare pentru
noul tip de abordare a psihicului, si anume abordarea sistemica.
II.2. Coordonatele sistemice ale psihicului
Abordarea sistemica a psihicului pp. conceperea lui ca un sistem
ce dispune de toate atributele sistemelor, in general.
Prima problema care se ridica este aceea daca psihicul poate fi
considerat un sistem. Si daca da, care sunt caracteristicile
SPU?
Pentru a raspunde la aceste intrebari este necesar ca mai intai
sa descriem conceptul de sistem si apoi sa vedem in ce masura
psihicul dispune de coordonate sistemice.
II.2.1. Conceptul de sistem
Sistemul cuprinde:
§ trei categorii de marimi (de intrare; de stare; de iesire), cu
topologia lor distincta;
- marimile de intrare sunt cele pe care sistemul le primeste din
afara sa, unele dintre acestea fiind asimilabile, altele
neasimilabile sau chiar perturbatoare, raportul dintre ele dand
coeficientul de complexitate al sistemului.
- marimile de stare sunt cele din interactiunea carora se
creeaza o configuratie diferentiala sau difuza;
- marimile de iesire sunt constituite din produsele sistemului,
din rezultatele aparute ca urmare a functionalitatii lui
concrete.
§ Relatiile dintre cele 3 categorii de marimi: sistemul depinde
de marimile de intrare, care, la randul lor, sunt influentate de
marimile de iesire;
-in cadrul sistemului exista relatii: conexiunea inversa sau
feed-back-ul
(cea mai importanta relatie dintr-un sistem) intre structuri
(relatii interstructurale) intre elementele structurilor
(relatii structurale)
§ Activitatile sau comportamentele, adica modul in care sistemul
interactioneaza cu mediul sau, efectele acestei interactiuni,
efectele acestei interactiuni sunt si asupra mediului si asupra
sistemului.
- comportamentul sistemului poate fi interpretat prin prisma
unor criterii de naturi diferite (substantiale, energetice,
informationale);
§ Organizarea, data de ansamblul proprietatilor comportamentelor
sistemului;
§ Structura, adica acel aspect al organizarii ce ramane constant
sau permanent in timp si formeaza baza comportamentului relativ
permanent al sistemului;
§ Subsisteme, constituite din structuri si activitati mai
simple, dispunand, la randul lor, de aceleasi componente si
particularitati enumerate pana acum;
§ Stari distincte rezultate din valorile cantitative si
calitative specifice caracteristicilor sistemului la un moment
dat;
- din acest punct de vedere intalnim: parametrii de stare
(valoarea elementelor si relatiilor sistemului la un moment dat)
cand sunt luate in considerare toate elementele sistemului,
obtinem un profil de stare generalizat, iar cand consideram doar
unele elemente, obtinem un profil de stare partial; parametrii
de transformare (vizeaza schimbarile aparute in sistem ca urmare
a introducerii unor noi influente, fapt ce duce la trecerea
sistemului intr-o alta stare)
-se determina asa numitele profiluri fazice:
- constatative - inregistreaza transformarile pe masura ce se
produc
- predictiv-deductive -; anticipa transformarile
§ Finalitati proprii, referitoarela utilizarea adecvata a
influentelor din mediul extern in vederea realizarii scopurilor,
la mentinerea unei stari de echilibru homeostazic sau la
trecerea la forme mai bune de organizare;
- indicatorii de finalitateai sistemului se stabilesc sub forma
unor valori ideale (maximale) sau sub forma unor valori medii.
Orice sistem contine 3 subansambluri:
Ś substantial (vizeaza numarul si natura elementelor
constitutive);
Ť structural (se refera la multimea si tipul relatiilor de
interactiune dintre elementele componente);
Ž functional (are in vedere actiunile realizate de sistem ca
raspuns la solicitarile mediului).
Am putea spune ca primul subansamblu reprezinta anatomia
sistemului, cel de-al doilea fiziologia lui, iar ultimul,
mecanismul de coechilibrare dinamica a sistemului ca intreg cu
mediul ambiant.
*****************************************************
Page 1 of 1