DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Istorie
*****************************************************
#Post#: 175--------------------------------------------------
CARACTERUL DOMNIEI IN TARILE ROMANESTI
DIR By: iulianstoian
Date: January 14, 2015, 12:30 pm
---------------------------------------------------------
Intr-o lucrare recenta asupra „Domniei in tarile romane", au
fost rezumate astfel parerile deosebite, ce ne intampina si acum
asupra acestui subiect: ar fi in prezenta trei teorii despre
atributiunile si intinderea puterii domnesti, in jurul carora se
pot grupa, cu unele nuante, concluziile lucrarilor celor mai
cunoscute1. Cea dintai si cea mai veche, e infatisata de A. D.
Xenopol, care se rosteste in modul cel mai categoric pentru
stapanirea fara nici o margine sau ingradire a Voievozilor din
Tara Romaneasca si din Moldova: „legal, Domnul nu era ingradit
prin nimic, in voia Domnului statea tot ce-i trecea prin minte,
si nedreptatea cea mai strigatoare la cer putea sa iea fiinta,
de indata ce Domnul avea inima a o indeplini... Domnul roman
avea deci, in vremurile mai vechi ale istoriei noastre, o putere
absoluta in intelesul cel mai deplin al cuvantului. Despotismul
asiatic, iata caracterul domniei romanesti"2. De altfel, ca si
in alte imprejurari, parerea acestui parinte al istoriografiei
noastre moderne se asaza pe linia unei traditii mai vechi,
deoarece ea reproduce, in termeni mai concisi, pe aceea
dezvoltata cu aproape doua secole in urma de Dimitrie
Cantemir.,,Nu le lipsea, scrie invatatul domnitor in a sa
Descriptio Moldaviae, despre inaintasii sai in scaunul tarii,
nici o superioritate a puterii supreme cu care se mandresc
principii cei mai mari. Afara de Dumnezeu si sabia lor, nu
recunosteau pe nimeni superior in tara a...i razboiul, pacea,
viata, moartea si bunurile tuturor locuitorilor depindeau de
vointa lor si de toate acestea puteau sa dispuie dupa vointa, pe
drept sau pe nedrept, fara sa se poata impotrivi cineva a...i
Toate demnitatile civile si militare stau in puterea Domnului:
le da celor iubiti, le ia celor urati de el. in darea acestora
nu este pentru principe nici o regula. Daca ar vrea sa daruiasca
pe un taran cu titlul de logofat mare, care e cinstea cea mai
mare pe care Moldova o poate da, n-ar indrazni nimeni sa se
impotriveasca fatis; dimpotriva, daca ar voi sa inlature dintr-o
asemenea demnitate pe unul nascut din cea mai nobila familie,
acesta trebuie sa se supuna de indata vointei Domnitorului sau.
Tot astfel de putere are Domnul nu numai fata de preotii mai
marunti, ci si de mitropolit, de episcopi, arhimandriti si
egumeni, si fata de oricine face parte din tagma bisericeasca
a...i"3. in mod firesc, daca aceste vederi ar fi fost confirmate
de unarea mai amanuntita a taptelor si imprejurarilor,
cercetarea insasi pe care o prindem n-ar mai avea nici un rost:
fata de o putere domneasca nemarginita, de un potism asiatic"
asemanator cu acel al sultanilor sau al altor potentati din
Rasaritul tciu sau departat, nu poate fi vorba de ingradirea, pe
care o reprezinta institutiile unui A de Stari.
S-a dovedit insa ca parerea lui Cantemir nu se potriveste cu
realitatile mai vechi ale uzarii de stat moldovenesti, si se
apropie doar de unele nazuinti ale vremii sale, in principiile
absolutiste triumfau de altfel si in marile monarhii apusene. in
alta ordine ei, asemenea definitii nu pot cuprinde in formularea
lor prea rigida si adesea arbitrara illa unei conceptii de
carmuire care se intinde, prin atatea vicisitudini, peste
jumatate ileniu; schematizarile si generalizarile excesive sunt
daunatoare expunerii istorice, nai cu deosebire acelei care
descrie institutiile, nu numai in alcatuirea dar si in jltarea
lor.
Acestei teorii „absolutiste" autorul lucrarii amintite mai sus
ii opune acea pe care o ca de „quasi-liberala" a D-lui C. C.
Giurescu1. Dupa D-sa, „puterea Domnului in le principate,
departe de a fi absoluta, era ingradita de o parte de
asezamintele ului nescris, «obiceiul pamantului», care
corespunde atat de deplin si de precis acelei letudo terrae
amintite de documentele Evului Mediu apusean, de alta de sfatul
ipalilor demnitari, pe cari ii consulta in toate imprejurarile
insemnate. El nu era deci utocrat obisnuit sa dispuie fara nici
o consideratie de persoana si bunurile supusilor sa cum s-'a
afirmat de unii istorici a...i Separarea puterilor in stat este
o idee moderna, a de care ne ocupam noi n-a cunoscut-o. Nu se
facea pe atunci o distinctie hotarata atributiile judecatoresti
si cele executive. Una si aceeasi persoana hotara si executa,
ci, abuzuri. Nu trebuie insa sa ne inchipuim ca nu existau si in
privinta aceasta ite limite si ingradiri. Daca nu erau
scrise,ele erau orale, transmise din generatie in atie, formand,
cum se spunea la noi, «obiceiul pamantului». Iar peste acest
obiceiu putea trece fara primejdie"2. „Este caracteristic ca in
materie de judecata, fiecare din e interesate intr-un proces
putea cere Domnului «legea» sau «legea tarii», si sa-si linteze
cauza juratorilor, chemati sa-i dovedeasca dreptatea prin
juramantul lor. Nu putin semnificativ ca actele politice
importante se incheie cu sfatul sau asentimentul lor, lucru care
se mentioneaza in documentele respective"3. Iata deci un alt
punct de i, care aduce in discutie tocmai pe acei factori, cari
se afla aiurea la temelia regimului iri: sfatul si ajutorul,
consilium et auxilium, de unde am vazut ca se dezvolta aiurea,
it obligatiunilor de drept feudal, si organizarea adunarilor
reprezentative ale Starilor e si politice. tn sfarsit, o a treia
teorie ar fi acea pe care autorul „Domniei" o considera oarecum
iediara, acea a lui Nicolae Iorga. Ea ar formula teza unei
domnii autoritare, nu in sul despotismului asiatic, asa cum il
concepea Xenopol, dar nici in acel al unei niri a puterilor ei,
altfel decat prin propria ei vointa si sfera de interese. La
inceput, in aceasta parere, „uomnui nu a dat nici o
interpretare, nici o sporire sau creatiune ae drepturi. El nu
face, in Moldova ca si in Tara Romaneasca mai veche, decat sa
confirme sau sa imparta daniile. El nu este astfel nici
legiuitor, nici amestecat in procese cari nu pot sa se deschida
din cauza conditiilor inca atat de patriarhale ale tarilor. El
isi culege dijmele, porunceste cu strasnicie sa i se faca
slujbele, isi pazeste branistele a...i Cand face una din multele
danii la manastiri, nu face decat sa cedeze la baltile de
pescuit si la dijme, drepturile sale..."1. De aci decurge ideea
unei „tari domnite, permanent si de fapt", a unei domnii care nu
se amesteca in multiplele domenii ce se deschid doar activitatii
si investigatiunilor aparatului de stat modern, dar se arata
„nepartinitoare si miloasa, intelegatoare pentru orice nevoie si
miloasa numai pentru orice merit: domnia mandra si buna, careia
nu i se bate din picior"2.
Dar aceasta din urma definitie, oarecum ideala, a domniei, e
culeasa dintr-o scriere cu caracter mai mult politic si polemic,
care oglindeste mai degraba framantarile omului politic in
vremuri tulburi, decat conceptia istoricului. Ea mai are
dezavantajul de a nu tine seama de principiul alegerii
domnitorului, pe care Iorga 1-a accentuat mereu3, si de a trece
cu vederea o contributie de o deosebita insemnatate la studiul
intregii chestiuni — singura de altfel care pune problema sub
toate laturile ei: istoricul Constitutiei romanesti, asupra
careia va trebui sa revenim4. Din impartirea insasi a marei sale
opere, Istoria Romanilor, scrisa catre sfarsitul vietii, se
putea de altfel reconstitui o alta interpretare, evolutiva si
prin aceasta chiar mai potrivita realitatii istorice,
dezvoltarii si atributiunilor puterii domnesti. Nu degeaba
expunerea sa incepe cu ctitorii, trece de la ei la cavaleri si
la viteji, pentru a ajunge la monarhi si la reformatori. Din
aceste titluri semnificative ale volumelor, se poate desprinde
imaginea unei institutii ce se transforma cu timpul, accentuand
cand laturea ostaseasca si razboinica, cand acea organizatoare
si constructiva. Se poate insa, ce e drep!. constata o
preocupare vadita de a aseza domnia in centrul expunerii, ca
factorul determinant al vietii de stat, ingradita de piedicile
ce rezulta pentru actiunea ei, mai mult din imprejurari de fapt
decat din stari de drept.
Acest mod de a vedea a influentat poate excesiv parerile altor
cercetatori. in una din ultimele sale scrieri, Ion C. Filitti,
recunoscand totusi ca o „conceptie normala a ramas necontenit ca
Domnul trebuie sa ramaie respectuos de obiceiul pamantului",
socoteste in primul rand ca „Domnia concentreaza in mainile
sale, pentru intreg teritoriul principatelor, puterile
legiuitoare, executiva si judecatoreasca". El merge chiar mai
departe, afirmand ca „deoarece la noi n-a existat feudalitate,
puterea absoluta initiala a Domnului n-a cunoscut veacuri de
eclipse ca puterea regala in Occident. Din aceeasi cauza n-au
existat la noi acele institutii create chiar de re^i pentru a
lupta impotriva feudalitatii si care, sub forma de state
generale, state provinciale, privilegii municipale, adunari ale
clerului si parlatoente judecatoresti, au temperat, dar si acolo
numai catva timp, puterea absoluta aia ¦. \_inc a uimam, iun
siuumc noasire preceaenie, ongineie si aezvoiiarea regimului
Stari in Apusul Europei, isi va da seama numaidecat de punctul
de vedere gresit al cetatorului roman, in ce priveste locul pe
care il ocupa adunarile de Stari in istoria erala, sau chiar in
acea a Frantei, la care se pare ca s-a gandit mai mult2.
Nadajduim sa ;m demonstra ca parerea lui Filitti nu se
potriveste nici propriului nostru trecut.
Privind doar liniile mari ale problemei, nu se poate insa
tagadui o tendinta aproape erala la istoricii nostri, de a
deosebi cel putin doua perioade in istoria Domniei in tarile
lanesti. intr-un studiu recent, Dl. P. P. Panaitescu a avut
prilejul sa priveasca problema o alta lature, cea culturala care
nu poate fi despartita de influentele factorilor politici, a a
analizat cu o necontestata patrundere „inceputurile literaturii
in limba romana"3, :ari, spre deosebire de altii, le afla in
scrierile de caracter istoric, inainte de a fi folosit ui nostru
in cartile bisericesti, ce nu sunt expresiunea propagandei
calvine sau luterane, iza principala a parasirii limbii slavone
in redactarea letopisetelor ar fi insemnatatea rita a boierimii
de la sfarsitul veacului al XVI-lea, care isi manifesta
propriile nazuinte loua forma, ce o capata cronicile Tarii
Romanesti si ale Moldovei. „Elementul de tinuitate in politica
tarii nu mai este domnia, ci boierimea mare. Veacul al XVII-lea
si aVHI-lea formeaza in istoria noastra o noua perioada,
perioada aristocratica, dupa cea ;vodala. Si in Ardeal s-a
petrecut acelasi fenomen: dupa domnia regilor unguri, a urmat
oada Principatului ardelean din veacurile al XVI-lea si al
XVII-lea, condus de nobili ;leni"4.
Era de altfel firesc sa se faca si aci apropierea de evolutia
generala a institutiilor in ;aga regiune geografica ce cuprinde
si tarile noastre. intr-o alta lucrare in care a lamurit ce au
fost Tara Romaneasca si Moldova tari separate?" Dl. Panaitescu
s-a referit la secintele politice, cari au rezultat din situatia
economica a Poloniei si Ungariei la situl Evului Mediu si la
noul echilibru de puteri in viata acestor state: „coheziunea
ului se destrama, puterea suveranilor scade in asa grad, incat
ei devin o jucarie in nile nobilimii atotputernice, sunt alesi,
temporari si fara drept de a-si numi urmasi, ilimea este stapana
pe viata economica si de aci, si pe cea politica. in aceste
tari, unde lai treceau drumuri comerciale, unde deci o burghezie
nu s-a putut constitui, singurul ir de venit ramane pamantul cu
roadele lui. Era firesc ca proprietarii pamantului, deci ilii,
sa fie stapani pe viata economica a tarilor agricole si, prin
aceasta, sa stapaneasca atul. Avem deci din veacul al XVI-lea
pana in al XlX-lea, in istoria noastra ca si in a :lor vecine
pomenite, o perioada pe care o putem numi aristocratica, urmand
dupa cea vodalS'5. Aceasta perioada aristocratica este ihsa
tocmai acea a regimului de Stari si aiete, pe care am avut
prilejul de a-1 descrie in legatura cu imprejurarile din Ungaria
si din Ardeal1.
Nevoia de a nu considera fenomenul „Domniei" sub un singur
aspect si de a au constrange faptele sa se conformeze unei
definitii teoretice, ale carei termeni nu-si gasesc decat in
parte confirmarea in izvoarele istorice, s-a impus astfel
cercetarii. Sunt acum treizeci de ani, in cele dintai incercari
pe cari le-am scris cu privire la problemele istorice romanesti,
ramase de altfel nepublicate, dintr-o mai justa apreciere a
lipsei de pregatire a autorului, care de abia isi trecuse
bacalaureatul — mi-am infatisat totusi necesitatea unui studiu
care sa considere, de la intemeierea Principatelor macar pana in
pragul erei fanariote, relatiile intre puterea domneasca si
boierime in trecutul tarilor noastre. Nu amintesc aci aceste
schite, cari se resimt de particularitatile inerente varstei, ca
si de conditiile nu prea favorabile in cari le-am putut
redacta2, decat pentru a scoate in evidenta ca inca de atunci,
si in lipsa unei documentari mai vaste, ale carei instrumente
nu-mi stateau la dispozitie, procesul istoric pe care ma
incumetam a-1 descrie imi aparuse din capul locului mai complex,
trecand in desfasurarea veacurilor prin faze deosebite, ce nu le
putea cuprinde o singura formula, fie ea „despotica" sau
„oligarhica". O cat de sumara cetire a letopisetelor, cu o
contributie cat de redusa a spiritului critic, scosese in
evidenta adanci deosebiri, nu numai in metodele dar si in
conceptiile de carmuire, nu numai de la o epoca la alta, dar
chiar intre doua domnii din aceeasi epoca. Era limpede ca
definitia „despotismului asiatic" nu putea cuprinde domnia lui
Petru Schiopul, despre care cronicarul din veacul al XVII-lea
insemna ca era „bland, ca o matca fara ac", iar „boierilor le
era3 parinte"; dupa cum formula „constitutionala" nu se potrivea
urmasului sau Aron, poreclit Tiranul, caruia „nu-i era grija de
alta, numai pre afara de a pradare; din launtru nu se satura de
curvie, de jocuri a...i boierii pentru avutie ii omora,
jupanesele le silea"4. De la un an la altul, de la 1591 la 1592,
se insemnasera astfel in cronica Moldovei doua moduri potrivnice
de a carmui, unul cu sfatul domnesc, celalalt impotriva lui.
De asemenea, era nu mai putin vadit ca relatarea si
interpretarea aceluiasi fapt capatasera la trecerea veacului,
tiparul unor mentalitati cu totul diferite, dupa cum letopisetul
se scria de diacul domnesc, la curtea Voievodului, sau
reprezinta vederile boierului, incercat in sfatul tarii. imi
ingadui sa reproduc o pagina din aceste incercari mai vechi, mai
mult desigur pentru a insemna data acestor preocupari, decat din
alte consideratiuni:
„Nimic nu dovedeste mai bine schimbarea spiritelor din veacul al
XVI-lea in cel urmator si nu apare nicaieri mai vadit contrastul
intre cele doua vremi, decat in diferitele versiuni ce le avem,
in letopisete, asupra domniei lui Stefanita. Macarie, calugar
din vremea lui Petru Rares, scrie astfel in cronica lui slavona:
„Domnind, cum s-a zis mai sus, Stefan cel Tanar, si
intocmindu-si viata dupa sfatul celor intelepti, vechiul dusman
al
LUIUI omenesc nu suien muna vreme ravna cea nuna. ci saui in
inima mai sus ;nitilor sfetnici mari nesatiul, izvorul
zavistiei, si vrajmasie crunta samana intre i. Umbland ei cu
astfel de lucruri, au taiat Stefan Voievod capul hatmanului sau
ce-1 use si-i fusese dascal, in luna lui aprilie in anii 7031 in
curtile domnesti de la Harlau. icelas an luna lui septembrie
s-au sculat asupra lui Stefan Voievod toti boierii lui, ca coata
din domnie. Iar Stefan Voievod neavand de nicaieri ajutor, isi
incredinta lui nezeu necazul sau, iar acesta a suflat asupra lor
mania sa si-i imprastia a...i prin tarile liniile de prin
prejur"1.
Aceste randuri sunt scrise de un om pentru care Domnul este ceva
sfant: pornirea triva Domniei nu poate purcede decat din
„nesatiul, izvorul zavistiei", iar pe razvratiti hvinge numai
puterea omului, ci ii pedepseste urgia cereasca, pentru
gandurile lor znete si nelegiuite.
Sa deschidem acum, la acelasi capitol, letopisetul lui Ureche
Vornicul2, care scrie pe un veac mai tarziu: „intr-acestas an,
in luna lui aprilie, in cetatea Harlaului Stefan au taiat pre
Arbure hatmanul3, pre carele zic sa-1 hie aflat in viclenie,
iara lucru Srat nu se stie a...i Ce pururea tinerii se pleaca si
cred cuvintele cele rele a buitorilor. Si acea plata au luat de
la dansul, in loc de dulceata amar pentru nevointa a mare, ca
nici judecat nici dovedit au pierit a...i Vazand boerii si
lacuitorii tarii ovei moartea lui Arbure hatmanul, mai apoi si a
feciorilor lui, stiind cat bine au avut n Voda de la dansii si
mai apoi cu ce plata le-au platit „cu totii s-au intristat de
iasia lui Stefan Voda. Socotind ca si ei vor lua aceiasi plata,
care au luat si Arbure, tii s-au radicat asupra lui, septembrie
7, ce nimica n-au folosit, ca celui fricos si iat, stiindu-si
moartea de-a pururea inaintea ochilor, nici un loc de odihna nu
i-i, nici i de razboiu. Si vazand ca lui Stefan Voda i-au venit
tara intr-ajutoriu, s-au rasipit -alte tari a...i".
E acelasi fapt pe care-1 povestesc amandoi cronicarii; putem
insa afla versiuni mai bite? Pentru Macarie, omul vremii lui
Petru Rares, rascoala e o semeata calcare de sentru Ureche, omul
veacului al XVII-lea, e o indreptatita ridicare impotriva unei
oase tiranii. Dar iata si pe Nicolae Costin, cu greoaia-i
eruditie, incalcita ca o barba tran logofat, care afuriseste pe
Stefan cel Tanar, aducand impotriva-i pe „Seneca ful", pe
„Salustie", pe „Clavdie" a...i Dupa el, numai cruntul Nerone
s-ar putea ai cu groaznicul Voievod: „Crescut-au acest Stefan
Voda pe mainile lui Arbure anul; si ce plata au luat de la
Domnu-sau! cum si Seneca filosoful, de la cumplitul imparatul
Ramului"4. in fiecare din povestitori se oglindesc grijile
vremii, pana uia zugraveste trecutul, asa cum il vede prin
nevoile zilelor lui a...i Am reprodus siile culese din intaia
citire mai atenta a acestor izvoare, spre a dovedi ca jurarile
la cari se refera se impuneau si unui spirit neprevenit, fara
accentul pe care
il imprima intotdeauna o mai indelungata pregatire stiintifica.
O prima concluzie se putea trage inca de atunci: ca „Domnia" nu
este in tarile noastre un factor izolat in conducerea statului,
neschimbat in relatiile sale cu lumea dinlauntru si din afara,
ci ca ea trebuie cercetata in timp, ca orice fenomen istoric, si
in raporturile, de intelegere sau de lupta, pe cari conditiile
generale ale vietii de stat i le impun cu ceilalti factori de
raspundere politica: „boierii" si „tara". Desigur, insa, ca
aceasta interpretare ne apropie mai mult de perspectivele ce ni
le deschide comparatia cu regimul de Stari al vecinilor de la
Apus si Miazanoapte.
O alta concluzie se adauga insa de indata celei dintai:
rosturile Domniei nu pot fi deplin limpezite daca nu tinem seama
de modelele ce i le-au putut oferi conditiile politice ale altor
tari, a caror influenta asupra trecutului nostru e un fapt bine
stabilit. Numai in lumina acestor inrauriri si a efectelor lor,
vom putea defini, cu mai putine posibilitati de greseala,
caracterul institutiunii si intinderea puterii domnesti in
principatele romane, fata de alte categorii sau Stari politice
si sociale.
*****************************************************
Page 1 of 1