DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Istorie
*****************************************************
#Post#: 173--------------------------------------------------
AZTECII - TEZCATLIPOCA / QUETZALCOATL SAU COPILUL-CHEZASIE
DIR By: iulianstoian
Date: January 14, 2015, 12:28 pm
---------------------------------------------------------
Rolul ce revenea parintilor si deopotriva batrinilor era extrem
de important in educatia copilului, deoarece chiar de la
nasterea acestuia, ei aveau sarcina de a-i impartasi din
experienta lor, de a-l integra in lumea care urma sa fie a sa.
Moasa care il aducea pe lume il numea „piatra mea pretioasa,
unica mea pana pretioasa de quetzal"; ea explica copilului de
sex masculin ca va fi o pasare, un razboinic si fetitei ca ea va
fi inima casei, cenusa din vatra. Ambilor, ea le spunea: „Iata
ca ai sosit pe lume unde parintii tai traiesc in suferinte si
oboseala, unde domneste caldura excesiva, frigul si vintul..."
Patru zile dupa ce vraeii-ghicitori au indicat numele copilului
se proceda la botez. Baietelul primea un arc si sageti, fetita
fusuri si suveici. Primii ani ii petrecea, dupa cum era fata sau
baiat, imitind pe mama sau pe tatal sau, ajutindu-i in treburile
potrivite fiecarui sex. Codexul Mendoza indica diferitele etape
ale educatiei, pedepsele, uneori foarte severe (cum ar fi
inhalarea de ardei rosu sau scarificarea cu spini de agave),
pentru greselile copiilor.
La o virsta greu de precizat, dar anterioara pubertatii,
parintii puteau hotari sa incredinteze copilul unor institutii
de doua tipuri :
Calmecac sau tepochcalli. De obicei se considera aceste
institutii ca opuse: calmecac, asezat sub patronajul lui
Quetzalcoatl, era dedicat rugaciunii, artelor, minturii prin
meditatie, in timp ce tepochcalli, patronat de Tezcatlipoca, era
destinat razboiului, actiunii, mintuirii prin sacrificiul uman.
Modul de recrutare al celor doua tipuri de colegii nu pare a fi
clar. Se crede in general ca primele erau rezervate copiilor de
nobili, cu unele exceptii pentru negustori, iar celelalte
micilor plebei. Sahagun noteaza: „Seniorii si principalii
(notabilii) isi ofereau copiii casei care se numeste calmeoac.
Senior, principal sau bogatas, toti cei care aveau avere isi
ofereau fiii". Totusi, alte texte ne fac sa credem ca vocatia
copilului sau alegerea parintilor determina de asemenea tipul de
educatie: seminar sau pritaneu. „Era intentia parintilor de a-si
oferi copilul casei de idoli care se numeste calmecac pentru ca
el sa devina preot al acestor idoli", sau „daca se oferea
copilul casei tepochcalli, ei intentionau ca el sa fie crescut
acolo impreuna cu alti baieti pentru a servi poporul si trebile
razboiului."
Fiecare cartier avea unul sau mai multe tepochcalli („caci
fiecare parohie — trebuie sa intelegem cartier — oferea zece sau
cincisprezece tepochcalli"), in timp ce, dupa cit se pare,
colegiile calmecac erau grupate in incinta sacra, depinzind de
un templu sau altul. Aceasta era deosebirea, ca sa folosim
notiuni ce ne sint familiare, dintre colegiile de cartier si
universitati.
Oricum ar fi fost, cele doua sisteme de educatie par sa fi fost
diferite atit prin mijloacele folosite (mai severe si mai morale
pentru calmecac, mai pragmatice pentru tepochcalli) cit si prin
scopurile lor (unele sa formeze o elita savanta si religioasa,
iar celelalte sa formeze cetateni). In tepochcalli, chiar de la
inceput, copiii aveau sarcina sa mature si sa faca curatenie in
colegiu, sa aprinda lumina, sa indeplineasca exercitiile de
penitenta la care erau supusi; in afara de aceasta „mergeau sa
lucreze acolo unde era de lucru, sa prepare argila, sa zideasca,
sa lucreze la cimp".
Ziua elevilor din calmecac nu este descrisa intr-un mod prea
diferit, numai ca „ei incetau munca mai devreme si se duceau
apoi direct in manastirile lor ca sa invete serviciul zeilor si
sa se dedea exercitiilor de penitenta",. Ei se mortificau cu
srjini de agave si-si petreceau aproape intreaga noapte in
picioare rugindu-se, postind si facind sacrificii.
Adevaratele diferente incepeau odata cu intrarea copiilor in
societate. Caci chiar tepochcalli reprezentau o sansa de
ascensiune sociala, prin razboi, dar si pentru ca „in acest loc
meriti comorile pamintului rugindu-te si facind penitenta...
pentru ca ei (copiii) sa devina sefi, avind indeminarea de a
guverna si de a conduce pe oamenii simpli". Incepind cu
pubertatea, copiii erau trimisi pe cimpul de lupta ca sa-i ajute
pe razboinicii experimentati. De aici inainte, tinerii deveneau
raspunzatori de soarta lor; de valoarea lor va depinde intregul
lor viitor. De indata ce au facut un prizonier, li se taia o
mesa de par, iar cei mai buni dintre ei puteau deveni sefii
tinerilor. Ei se intruneau in palatul seniorului unde primeau
ordine de lupta sau pentru lucrarile publice. Fiecare prizonier
aducea o avansare in ierarhia militara, in viata sociala si
ceremoniala.
Tinarul trebuia apoi sa-si aleaga specializarea. Daca se
consacra razboiului si stralucea prin fapte insemnate, el intra
intr-o confrerie ca aceea a vulturilor sau jaguarilor — un fel
de trupe de elita — dar daca imbatrinea in rang, devenea
quanhhuehuetque, „vultur ba-trin" oeea ce poate fi fara indoiala
comparat cu militarii nostri de cariera. Se tinea seama de
fiecare vitejie infaptuita. De la patru prizonieri in sus,
tinarul devenea tequihua. El avea un loc alaturi de egalii sai
in quaucalli, „casa vulturului" unde formau un fel de consiliu
de razboi. Dintre acestia, fie ca erau de origine nobila, fie ca
nu — vor fi alesi sfetnicii apropiati ai suveranului:
tlacate'catl si tlacochtecatl. Egalitatea in ceea ce priveste
sansele pentru razboinicii viteji este subliniata de toti
autorii, si in special de acest text al Conchistadorului Anonim:
„Ei au obiceiul sa recompenseze si sa plateasca foarte bine pe
aceia dintre ei care se comporta bine in lupta... chiar daca
este ultimul dintre sclavi, ei il fac capitan si senior si ii
dau vasali... si i se face un semn pe plete ca sa fie recunoscut
ca autorul unei fapte stralucite".
Dar nu toti se distingeau in lupta si acestia redeveneau simpli
macehualtin, oameni de rind; ei se reintorceau in viata civila,
cu sarcinile si corvezile ce reveneau celor care n-au devenit
„vulturi". Ei ieseau din tepochcalli spre virsta de douazeci de
ani ca sa se casatoreasca, sa cultive o parcela din teritoriul
cartierului (calpuili) — lor si sa aiba un rol — de acum inainte
modest — de jucat. Unele texte lasa sa se inteleaga ca iesirea
din colegiu nu se facea automat si ca interventia lui tlatoani
avea un mare rol in destinul fiecaruia din supusii sai. „Cel
care era bine educat si atasat obiceiurilor nu iesea din colegiu
din vointa sa, chiar daca avea virsta potrivita, ci iesea din
porunca regelui sau a seniorului". De asemenea, „regele insusi
era cel care conferea distinctii razboinicilor cu ocazia
serbarilor care se desfasurau cu ocazia lunii Ochpaniztli. in
aceasta luna, seniorul aducea un omagiu tuturor razboinicilor".
In paralel, in calmecac se urmarea o educatie mai spirituala,
dar adesea comparabila. In plus, pe linga meditatii si
autopedepsire care se impuneau elevilor, „ei trebuiau sa
traiasca in mod cast, fara sa cunoasca trupeste nici o femeie,
sa manince cumpatat, sa nu minta, sa traiasca cu devotiune si sa
se teama de Dumnezeu". (Asupra primului punct, castitatea, se
pare ca elevii din tepochcalli beneficiau de o mai mare
libertate, care mergea uneori pina la scandalul public. Seara,
„ei mergeau sa cinte si sa danseze... si cei care aveau o iubita
se duceau sa doarma la ea".)
In sfirsit, un lucru care ni se pare a fi deosebit de important,
„ei invatau versurile cinteicelor... cintecele divine, versuri
scrise cu anumite caractere in cartile lor si, in plus, li se
preda astrologia indiana si talmacirea viselor si numaratoarea
anilor".
Pusi sub protectia lui Quetzaleoiatil, micii preoti deprindeau
toate disciplinele oficiale. Si pentru ei, alegerea avea loc
spre virsta de douazeci si doi de ani. Ei puteau fie sa reintre
in viata normala, fie sa devina tlamacazque, preoti, si sa ocupe
in acest caz diverse functii in sinul clerului: educatori,
supraveghetori ai templelor sau asistenti sacrificiali. E
aproape sigur ca celibatul era obligatoriu pentru toti preotii,
fapt confirmat de anumite texte ca acela din Las Leyes:
„pedeapsa cu moartea sau confiscarea bunurilor pentru preotul
care ar fi avut legaturi trupesti cu o femeie si acelasi lucru
pentru complicii lor". Ierarhia prin care trebuiau sa treaca era
si ea foarte codificata si poate fi tradusa in vocabularul
bisericii catolice, incepind cu micii preoti (novicii),
diaconii, pina la tlamacazque, preotii veritabili care au depus
juramintul. Dintre acestia se alegeau cei mai buni care deveneau
pontifi supremi, succesori ai lui Quetzalcoatl. Dupa cum erau
doua temple gemene pe virful marelui sanctuar din Tenochtitlan,
erau si doi mari preoti care purtau numele lui Quetzalcoatl:
Quetzalcoatl totec tlamacazqui, „Sarpele cu pene — Preotul
Stapinului nostru" (Huitzilopochtli) si Quetzalcoatl tlaloc
tlamacazqui, „Sarpele cu pene — Preotul lui Tlaloc". „Si acesti
doi preoti aveau un statut si onoruri egale, chiar daca aveau o
origine modesta... dar ei indeplineau cu fidelitate toate
exercitiile, obiceiurile si doctrinele".
Depinzind de ei venea apoi o intreaga ierarhie de preoti,
vistiernici ai bunurilor bisericii, supraveghetori ai ortodoxiei
ceremoniilor, ai practicarii credintei oficiale in provinciile
cucerite, clerul fiecarui zeu etic.
Cele doua tipuri de educatie, atit de diferite — in ceea ce
priveste finalitatea, daca nu si in ceea ce priveste mijloacele
— cum erau cea din tepochcalli si cea din calmecac — nu se putea
sa nu dea nastere la o ostilitate intre elevii care ieseau din
ele. Dupa cum razboinicii si preotii se opuneau uneori chiar in
sinul consiliilor regale, la fel tinerii elevi ai celor doua
tipuri de colegii de educatie nutreau o anumita dusmanie unii
fata de altii. Aceasta ostilitate se manifesta deschis intr-un
context ludic cu prilejul lunii Atemoztli. Sahagun ne descrie
desfasurarea ceremoniilor: „Atunci, la prinz ei incepeau
incaierarea in lupte individuale. Se bateau unii cu altii cu
crengi de brad... in adevar se copleseau cu lovituri si se
raneau. Si daca tinerii razboinici prindeau un preot il frecau
cu frunze de agave cu cruzime, il faceau sa se scarpine si sa se
arda. Si daca un tinar razboinic era prins, preotii ii singerau
urechile cu spini de cactus si bratele si pieptul si coapsele, —
acesta striga foarte tare". Apoi invingatorii intrau in casele
invinsilor si puneau stapanire pe tot, — mobilier, instrumente
muzicale, obiecte personale, tot ceea ce se putea lua. (Regasim
aici, in acest simulacru de lupta si in pedepsele ce si le
aplicau unii altora, eterna opozitie: sacrificarea celuilalt —
autosacrifieiul).
Si femeile puteau intra in sacerdotiu, dar, se pare, fara sa
rosteasca juramintul definitiv. Inca din 'timpul migratiilor
unele texte spun ca printre cei patru purtatori ai divinitatii
figura o femeie. Calendarul ar fi fost inventat de un barbat si
o femeie. Numeroase ritualuri erau prezidate de femei, mai ales
cele care aveau o semnificatie agrara, legate de vegetatie, de
cresterea porumbului, de fertilitate. Dar daca in epoca
preclasica, miile de figurine feminine, de multe ori steatopige,
par sa ateste un cult al zeitei mama, statutul feminin in
pantheon este mai ambiguu in epoca azteca. Sarbatoarea
Quecholli, dedicata unui zeu mai viril si razboinic decit toti,
Mixcoatl, cuprindea si sacrificiul unei femei. Ca si in alte
religii, femeia pare sa simbolizeze persistenta, vechile valori
si vechile culte, dar aceasta revendicare este poate" una din
noutatile epocii aztece: Teteoinnan ea insasi, vechea zeita
mama, este ornata cu atribute razboinice. Pe cind inainte vreme
feminitatea fusese legata de apa, de lasitate, in prezent, in
cursul calatoriei sufletelor in jurul Soarelui, femeile moarte
in timp ce nasteau preluau la zenit cursa razboinicilor morti in
lupta. Daca huehuetlalloli, doctele discursuri ale batrinilor,
descria fetitei ce va fi viata ei in umbra, plina de abnegatie,
de suferinta si de chin, daca ea primea un razboi de tesut, un
metate miniatura ca simbol al destinului Bau, putem vedea in
aceasta ca intr-un filigran nasterea unui antagonism. Tinerii
razboinici atacau femeile din cortegiul funebru pentru a lua
degetul aratator (cel care intinde coarda arcului) al unei femei
care a murit in timp ce nastea, pentru a se servi de el ca
ta-lisman. Cit despre femei, ele isi bateau joc cu cruzime de
tinerii razboinici care purtau inca mesa de par, semn ca n-au
facut nici un prizonier.
Statutul pentru auinime, curtezanele sacre, ilustreaza unele
contradictii. in timp ce idealul propus tinerelor fete era
alcatuit din puritate si modestie, iar prostituatele nascute sub
zodie proasta se cufundau in viciu si erau obiect de oprobiu,
curtezana sacra se bucura de un statut onorabil pe care uneori e
greu sa-l explicam. Ea era insotitoarea tinerilor luptatori, nu
atit poate pentru odihna lor, cit ca un complement... Morala
sexuala era atit de stricta incit licenta insasi era codificata,
in luna Toxcatl, de exemplu, un tinar care urma sa fie
sacrificat simboliza timp de un an pe Tezcatlipoca. Cu o luna
inainte de a fi sacrificat, i se dadeau patru femei dintre cele
mai frumoase auinime care reprezentau patru zeite: Xochiquetzal,
Xilonen, Atlatonan si Uixtocihuatl, care se pare ca simbolizau
fecunditatea, florile, porumbul, sarea si apa..
*****************************************************
Page 1 of 1