DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Geografie
*****************************************************
#Post#: 164--------------------------------------------------
Carbunele si petrolul - Referat
DIR By: iulianstoian
Date: January 14, 2015, 7:06 am
---------------------------------------------------------
1) Carbunele este o roca foarte neobisnuita,din doua motive. In
primul rand ,este formata din materii organice tesuturi
odinioara vii, si in al doilea rand spre deosebire de alte roci,
arde si degaja caldura.
Carbunele a reprezentat primul combustibil utilizat in timpul
revolutiei industriale si a jucat un rol foarte insemnat in
dezvoltarea marilor tari industrializate.Carbunele contine
carbon, care-i si confera acea culoare neagra,caracteristica,si
gaze inflamabile cum ar fi hidrogen, azot si oxigen.
Cea mai mare parte a carbunelui s-a format in urma cu
aproximativ 360-286 de milioane de ani, intr-o perioada numita
de geologi era carbonifera tocmai din cauza cantitatilor imense
de carbune care s-au format atunci. Acesta a luat nastere din
padurile tropicale preistorice, ce cresteau pe pamanturile
mlastinoase. Padurile se compuneau din arbori foarte diferiti de
cei care traiesc in zilele noastre. Cea mai mare parte a lor
erau arbori-feriga giganti.Existau,de asemenea, si arbori de
coada calului giganti, dar si multe alte plante mai mici. Dupa
moarte, ferigile uriase celelalte plante cadeau in apele
mlastinoase. Aceste ape erau foarte sarace in oxigenul care
favorizeaza actiunea bacteriei ce produce putrefactia, astfel
incat arborii-feriga au putrezit foarte incet si s-au
transformat in turba, primul stadiu de formare al carbunelui. In
timpul formarii turbei apare o degajare de gaz de mlastina numit
gaz metan. Pentru a se transforma in carbune , turba trebuie sa
fie presata. Un strat de turba cu o grosime de 10 si 15 metri va
forma un strat de carbune de doar un metru grosime. Primul
stadiu al comprimarii a avut loc in mlastinile primitive, o data
cu depunerea unor straturi succesive de vegetatie intrata in
putrefactie, comprimand straturile inferioare sub greutatea lor.
In perioada carbonifera scoarta Pamatului a suferit o serie de
transformari. In timpul uneia dintre aceste perioade, turba a
fost acoperita cu nisip si mal. Straturile de pamant si turba au
fost ingropate sub mari pentru ca mai apoi sa revina din nou la
suprafata.. In timp se formau noi mlastini si noi straturi de
turba. Acest proces numit sedimentare ciclica s-a produs de mai
multe ori.
In regiunile carbonifere exista un numar de zacaminte situate
unul deasupra celuilalt, cuprinsa intre straturi de roca
sedimentara. Unele straturi de carbune au o grosime de doar
cativa milimetri, altele au grosimi de cativa metri.
Exista trei categorii de carbune .Tipurile acestora depind de
gradul in care carbunele s-a modificat in timp. Lignitul numit
si carbune brun dupa culoarea lui, este cel mai putin modificat
si are cel mai mic continut de carbon de aproximativ 30%. In
timpul arderii acesta degaja mult fum si relativ putina caldura.
Huila este cea mai raspandita si degaja cea mai multa
caldura.Acest carbune are de obicei straturi alternante
intunecoase si lucioase. Benzile lucioase erau la baza material
lemnos, iar straturile intunecoase s-au format din ramasitele
plantelor mai mici. Huila contine si un alt compus, mai putin
dur, asemanator cu mangalul :acesta face carbunele sa
murdareasca in timpul manipularii.
Carbunele superior este antracitul. Se compune din 98% carbon si
este foarte greu de extras , dar este curat la manipulare. Arde
cu o flacara foarte mare si fierbinte, degaja putin fum, insa
este foarte greu de aprins.
Carbunele este utilizat cel mai des ca si combustibil. Pana nu
de mult, o cantitate mare de carbune era arsa pentru incalzirea
locuintelor. In zilele noastre este ars pentru a genera
electricitate sau in procese industriale. Inainte de exploatarea
pe scara larga a gazelor naturale, unele tari isi produceau
intreaga cantitate de gaze din carbune.
Tarile fara resurse de gaze naturale, recurg inca la acest
procedeu. Producerea gazelor din carbune este asociata cu
producerea cocsului, un combustibil esential in producerea si
topire metalelor. Producerea cocsului carbunele este ars in
cuptoare etanse. Carbunele nu arde din cauza oxigenului, dar
odata cu caldura se degaja amoniac, gudroane, gaze si uleiuri
usor volatile lasand in urma un reziduu dur. Acesta este cocsul.
Carbunele este si materia prima pentru procesele chimice.
Amoniacul, gudroanele si uleiurile usor volatile rezultate din
cocsificare sunt utilizate pentru realizarea altor produse cum
ar fi: vopsele pentru tesaturi, antiseptice, medicamente,
parfumuri, fertilizatori, pesticide, insecticide, sau chiar lac
de unghii. Din carbune se poate produce chiar si zaharina.
Carbunele este zacamantul cel mai bogat de combustibil fosil.
Rezervele mondiale cunoscute sunt estimate a fi suficiente
pentru 200 de ani, la o rata de consum cu cea actuala, si multi
experti sunt de parere ca exista cam de 15 ori mai mult carbune
ramas nedescoperit. Trei tari detin doua treimi din rezervele
mondiale descoperite. SUA are 30%, Rusia si statele aliate cam
25%, iar China 10%.Restul rezervelor de carbune sunt situate in
Australia, Canada, India , Germania, Polinia, Africa de Sud si
Marea Britanie. In America de Sud doar patru tari Argentina,
Brazilia, Chile si Columbia detin zacaminte bogate de carbune.
Cea mai mare parte a carbunelui este ingropat adanc sub padurile
tropicale unde este greu de exploatat. Dintre cele 52 de tari
africane, doar opt exploateaza:
Africa de Sud si Zimbabwe, cu cele mai mari zacaminte, Algeria,
Maroc, Mozambic, Nigeria, Tanzania si Zair.
Uneori pe pantele dealurilor si pe malul raurilor apar
aflorimente de carbune.Poate ca astfel a fost descoperit de
chinezi cu 3000 de ani in urma.O data descoperit, zacamantul a
fost exploatat in adancime. Astazi, prospectiunea carbunelui
reprezinta una din activitatile de baza ale geologilor. Ei
cunosc din experienta, genul de teren sub care s-ar putea
ascunde carbune, mai ales in zonele cu roci din perioada
carbonifera. Fotogrfiile din avion sau chiar din satelit ajuta
mult la identificarea acestor zone. Urmatorul pas la fel ca in
prospectiunea petrolului, se refera la cercetarea seismica a
zonei.Utilizand explozivi si alte mijloace, geologii transmit in
interiorul Pamatului unde de soc. Instrumente ultrasensibile,
numite geofoane, sesizeaza ecourile undelor de soc ce sunt
reflectate de diferitele straturi de roci. Ele reflecta undele
de soc in mod diferit, cu puteri diferite, si prin analiza
caracteristicilor reflexiei se poate determina structura rocilor
si adancimea la care se gasesc. Pentru a descoperi zacamintele
actuale de carbune si a estima adancimea la care se gasesc se
executa forari si se extrag mostre. Probele de roca sunt apoi
analizate si examinate. O alta metoda, deseori utilizata pentru
explorarea straturilor din subteran, este cea a sondarii.
Initial ea s-a utilizat la prospectarea petrolului si a gazelor
naturale.
Prin sondare in interiorul unui put sunt coborate diverse
dispozitive pentru a testa natura rocilor.
Sonda este coborata in interiorul putului si apoi ridicata
inapoi la o viteza controlata.
Instrumentele sensibile din interiorul sondei masoara
porozitatea si radioactivitatea rocilor, detecteaza fisurile (
rupturile dintre diferitele straturi de roci ) si rezistenta
electrica a rocilor, adica modul in care ele conduc sau nu
electricitatea.
Grosimea unui zacamant de carbune poate varia de la cativa
centimetri la cativa metri.
Indiferent de grosime, exista doua feluri de extractie:
mineritul de suprafata si cel subteran. Mineritul de suprafata
se practica atunci cand zacamantul de carbune este aproape de
suprafata solului. Este raspandit in Australia si SUA si folosit
la exploatarea lignitului in Europa de Est. In majoritatea
minelor de suprafata din Marea Britanie se extrage carbunele
aflat pana la 33 metri sub pamant. In alte regiuni adancimea
poate fi mai mare. Cea mai adanca mina de suprafata este in
Germania, la 325 metri adancime. Mineritul de suprafata provoaca
mizerie. Arii extinse sunt excavate si peisajul devine urat.
Munca incepe cu brazdare solului si a rocilor care sunt apoi
depozitate la marginea exploatarii.
Ele servesc si ca ecrane protectoare pentru reducerea
zgomotului.
Carbunele este apoi scos cu excavaoare imense. Cel mai mare
excavator din Marea Britanie este cel cu cupa ,,Big Geordie’’ cu
capacitatea de 3000 de tone. Cupa poate ridica doua autoturisme
si excavaza, la o singura ridicare, aproape 100 tone de
material.
In alte tari se utilizeaza chiar excavatoare mai mari ,,Big
Muskie” cel care opereaza instatul Ohio din SUA, are o
capacitate a cupei de 10000 de tone. Cel mai mare excavator are
o capacitate de 13000 de tone si se afla la mina de lignit din
Hambach, in Germania. Dupa extragerea intregii cantitati de
carbune, se trece la refacerea peisajului.
Principala metoda de minerit utilizata in Marea Britanie si in
Europa Continentala este cea a mineritului in subteran. Aceasta
produce 40% din totalul de carbune extras in SUA si mai mult de
jumatate din carbunele Australiei. Multe zacaminte de carbune
sunt situate la mare adancime. Cea mai adanca mina din Marea
Britanie se afla la peste 1300m sub pamant. Pentru a ajunge
asemenea adancimi se sapa puturi verticale. Minerii coboara cu
lifturile si carbunele este adus la suprafata la fel. Uneori
galeriile subterane se pot extinde pe orizontala pe mai multi
kilometri si transportul este asigurat cu trenuri elctrice. Unde
zacamintele pot fi atinse de pe panta dealurilor, se sapa
galerii principale de patrundere. Minerii coboara in aceste
galerii cu trenuri electrice, iar carbunele este adus la
suprafata pe benzile rulante ale conveioarelor. Exista doua
tehnologii principale de minerit subteran. Vechea tehnologie,
utilizata inca pe scara larga in SUA, este cea in abataje.
Aceasta tehnologie presupune saparea galeriilor prin carbune,
lasand piloni de carbune pentru sustinerea tavanului. Prin
utilizarea acestei metode nu se poate extrage decat o parte a
zacamantului de carbune.
Cealalta metoda este mineritul in fatada. Este cea mai utilizata
in Europa si castiga tot mai mult teren in SUA. Se sapa doua
galerii paralele la o distanta de aproximativ 20m una de alta.
Echipamente speciale taie zacamantul dintre cele doua. Pe masura
ce echipamentul inainteaza, galeriile ramase in urma sunt lasate
sa se surpe. Prin aceasta tehnologie se poate extrage
aproximativ 90% din carbune.
Arderea carbunelui produce fum ce contine compusi sulfurati.
Acestia provoaca ploi acide care distrug vegetatia, ucide pestii
si alte creaturi marine, provocand si deteriorarea cladirilor
construite din caramizi si piatra. In urma arderii carbunelui
rezulta dioxid de carbon care este un factor responsabil de una
dintre marile probleme ecolegice contemporane, numita efect de
sera.
Consumul energetic mondial
Titei 34%
Carbune 26%
Gaze naturale 17%
Biogaz 14,2%
Hidroenergie 5,5%
Energie nucleara 3,3%
2) In secolul 20 intreaga civilizatie si industrie s-au bazat pe
energia furnizata de petrol. Rezervale de titei au dus insa la
conflicte internationale, iar utilizarea lui a cauzat poluare si
daune mediului inconjurator. Petrolul se compune in principal
din substante numite hidrocarbonati, molecule formate din doua
elemente chimice, hidrogen si carbon alaturi de alte substante.
Petrolul poate lua diferite forme, precum si titeiul lichid si
gazele naturale sau o substanta groasa, vascoasa, numita asfalt
sau bitum. Petrolul este o substanta organica. El s-a format din
materie care odinioara era vie, respectiv din mici plante si
animale.Ca urmare, titeiul si gazele naturale, ca si carbunii,
sunt considerati combustibili fosili.
Procesele de formare a petrolului au avut loc in urma cu
milioane de ani. Cea mai mare parte a titeiului din centrul si
nordul Marii Nordului s-a format din alge ( plante unicelulare )
si bacterii ingropate in mal si namol, pe fundul marii, in
perioada jurasica ( acum 144-213 milioane de ani ). Materia
ingropata a putrezit si a fost transformata in titei de catre
caldura si presiune, care a comprimat in acelasi timp si malul
si namolul, transformandu-le in straturi de roca. Picaturile de
titei s-au infiltrat in jos prin rocile permeabile, roci
continand pori sau crapaturi prin care pot patrunde lichidele
sau gazele.
Titeiul si-a continuat drumul pana cand a intalnit un strat
impermeabil sau solid. Titeiul a inceput sa se acumuleze in
straturile de roci permeabile din imediata apropiere numita de
geologi ,,capcana”. Gazele naturale se formeaza la o adancime
mai mare decat titeiul.
Geologii considera ca formarea gazelor naturale in sudul Marii
Nordului a inceput in perioada carbonifera cand a inceput
acumularea straturilor de carbune din plantele moarte ale
malstinilor. Stratul carbonifer s-a scufundat si a fost ingropat
de straturi de roci. In final la 4 km sub sol, caldura
Pamantului a provocat degajarea gazelor din carbune. Gazul s-a
ridicat prin rocile permeabile pana cand au intalnit straturi
impermeabile si s-au acumulat in capcane.
Titeiul este important deoarece este mai curat si mai ieftin
decat carbunele si mai usor de transportat decat gazele
naturale. El are nenumarate utilizari. Uneori numit ,,Aurul
Negru” , el asigura aproape jumatate din energia utilizata in
lume. Fara acesta transporturile s-ar bloca, iar masinile si
utilajele industriale sau centralele termice nu ar functiona.
Titeiul brut este utilizat pentru producerea combustibililor,
printre care diferite tipuri de petrol, motorina sau cherosen.
Petrolul este utilizat si pentru pruducerea unor lubrifianti
uleiosi si a vaselinelor necesare functionarii utilajelor si
masinilor.Petrolul este utilizat si la producerea asfaltului
necesar soselelor si o mare varietate de produse din industria
petrochimica. Din produsele petrochimice se fabrica cosmetice,
medicamente, vopsele, explozibili, fertilizatori, fibre
sintetice cum ar fi nylonul, cerneluri, insecticide, coloranti,
mase plastice si cauciucuri sintetice- utilizate la anvelope.
Titeiul si gazele naturale exista pe toate continentele si sub
toate platformele continentale. Unele campuri petroliere sunt in
productie activa. Alte zacaminte urmeaza sa fie explorate si
exploatate.Estimarile asupra duratei pe care o mai au rezervele
petroliere se bazeaza pe doua cifre- rezervele deja descoperite
care pot fi exploatate economic, folosind tehnologiile actuale
si rata productiei dintr-un an de referinta.Rezervele totale de
petrol din 1989 erau estimate sa dureze 41 de ani, la un nivel
al productiei din1988.
Cresterea rezervelor ca urmare a noi descoperiri, cresterea sau
diminuarea productiei, sau utilizarea unei noi tehnologii pot
modifica aceste estimari. Inainte de 1970 Marea Britanie era
aproape complet dependenta de petrolul pe care-l importa. In
1969 s-au descoperit zacaminte de petrol marin si productia a
inceput in 1975, facand din Marea Britanie un producator
important. In 1990 Marea Britanie a devenit al noualea
producator de titei din lume, din zacaminte marine. Expertii
preconizeaza un slab declin al productiei, dar Marea Britanie va
ramane unul dintre producatorii importanti ai secolului 21. Cele
mai mari rezerve de titei se afla in tarile Orientului Mijlociu,
care detin aproximativ 65% din rezervele mondiale cunoscute. La
sfarsitul anilor 1980, Iranul, Irakul, Kuweitul si Emiratele
Arabe Unite detineau rezerve petroliere care urmau sa ajunga
peste 100 de ani la un nivel al productiei din 1988. La
inceputul anului 1989, rezervele Arabiei Saudite, aproximativ
25% din rezervele mondiale totale, erau estimate pentru a ajunge
90 de ani la nivelul productiei anului 1988. Descoperirea unor
noi terenuri petroliere vaste in Arabia Saudita, in 1990, a
marit marja estimarilor cu peste 50 de ani.
La sfarsitul anilor 80, cele 15 republici ale fostei Uniuni
Sovietice erau in fruntea productiei de titei, producand aproape
18% din totalul mondial. Dintre acestea Rusia era producatorul
principal urmata de Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghistan,
Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina si Uzbekistan. SUA cel de-al
doilea mare producator de titei impreuna cu Canada au realizat
aproape 16% din totalut de titei extras, in 1990, urmate de
Arabia Saudita, Iran, Mexic, China, Venezuela, Irak si Marea
Britanie. Productia variaza in functie de cerere. Recesiunea
mondiala a inceput in 1990 si a dus la o scadere masiva a
consumului. Cei mai mari producatori de gaze naturale sunt tot
statele fostei Uniuni Sovietice, mai ales Rusia, urmata de SUA,
Olanda si Canada. Alti producatori importanti sunt Marea
Britanie, Mexicul, Norvegia si Romania.
Deoarece titeiul este o materie prima atat de utila, productia
acestuia a crescut de la 10 milioane de barili pe zi in 1950, la
65 milioane de barili pe zi in 1990. In 40 de ani lumea a
devenit dependenta de titei. In unele tari produsele petroliere
erau atat de ieftine incat titeiul se utiliza adeseori cu mare
risipa. Tarile dezvoltate si-au epuizat rezerva proprie de titei
si odata cu cresterea cererii au fost nevoite sa importe
cantitati din ce in ce mai mari. Sursele principale din comertul
international de titei Includeau si cateva tari in curs de
dezvoltare care au beneficiat curand din extractia si exportul
titeiului catre tari dezvoltate. Unele tari in curs de
dezvoltare au utilizat veniturile din exportul titeiului pentru
a finanta proiecte de asistenta sociala, pentru a construi scoli
si pentru a ridica nivelul de trai. Multe tari au facut
investitii majore in proiectele de dezvoltare, cum ar fi
instalatiile de desalinizare din Arabia Saudita care transforma
apa marina in apa potabila si Marele Rau Artificial din Libia
care capteaza apa din rocile situate sub desertul Sahara si
transporta apa pana pe coastele mediteraneene.
Productia de titei a inceput curand sa afecteze relatiile
internationale. In 1967, tarile bogate in titei din Orientul
Mijlociu au acordat un ajutor masiv aliatilor din Egipt,
Iordania si Siria, tarile afectate de razboiul israeliano-arab.
Tarile in curs de dezvoltare exportatoare de titei au inceput sa
exercite o presiune politica prin Organizatia Tarilor
Exportatoare de petrol ( OPEC ). OPEC a luat fiinta in 1960 si
avea ca membre Kuweitul, Iranul, Irakul, Arabia Saudita si
Venezuela. Alte tari tot in curs de dezvoltare Algeria, Ecuador,
Gabon, Indonezia, Libia, Nigeria, Quatar, si Emiratele Arabe
Unite au aderat mai tarziu.In 1973, anul razboiului Yom-Kippur,
pornit de Egipt si Siria impotriva Israelului, OPEC a marit
pretul petrolului. Mai multe tari au acceptat sa controleze
exporturile de titei pentru a mari presiunea supra unor tari ca
SUA, care sprijineau Israelul. La mijlocul anilor 1970 cele mai
multe state din Orientul Mijlociu fie detineau fie controlau
propria industrie a petrolului si cautau ca prin intermediul
OPEC sa realizeze o ,,Noua ordine economica internationala”
Petrolul a fost un factor important in multe alte conflicte,
inclusiv in pretentiile Irakului asupra Kuweitului. In 1990
Irakul a sustinut ca tara vecina, Kuweitul extragea titei care
de drept ar fi apartinut Irakului si ca prin vanzarea unei
cantitati mai mari de petrol decat cea stipulata in acordul
OPEC, a dus la micsorarea pretului petrolului. In August 1990,
Irakul a invadat Kuweitul, dar a fost fortat de Fortele Aliate
sa se retraga in 1991. In timpul razboiului , Irakul a deversat
titei in apele Golfului provocand imense pete de petrol. Ei au
incendiat puturi petroliere ale Kuweitului. Luni de zile pana la
stngerea incendiilor, cerul a fost acoperit de nori negri.
Poluarea cu petrol a marilor poate aparea cand se curata
tancurile petroliere sau cand au loc accidente pe platformele de
forare. Dezastre mai mari pot fi cauzate de avarierea tancurilor
unor petroliere uriase, sau la scufundarea lor. Petele de titei
duc la pierderi de vieti printre pasari si alte vietati marine.
In 1989 petrolierul Exxon Valdez a lovit un recif in Prince
William Sound, din apropierea Alaskai. Au fost deversati in mare
aproximativ 240.000 de barili de titei. In cateva saptamani pata
de petrol a cuprins 1600 de kilometri de tarm, inclusiv plajele
a trei parcuri nationale si cinci rezervatii naturale.
Corporatia Exxon a incercat o operatiune masiva de curatare,
insa poluarea mediului era deja un fapt implinit. Asemenea
dezastre ne fac sa uitam insa ca poluarea marilor cu petrol se
produce in principal prin deversarea acestuia in rauri, sau
direct in mare din instalatiile de pe tarm.
Utilizarea petrolului provoaca poluari masive ale aerului in
multe orase. Gazele de esapament evacuate de autoturisme si de
alte masini cu combustie interna contin gaze otravitoare cum ar
fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot si
plumb. Unii dintre acesti agenti de poluare reactioneaza cu
lumina soarelui producand acel smog neplacut, fotochimic, care
pluteste deasupra multor orase, cum ar fi Los Angeles sau Mexico
City. Atunci cand oxizii de azot se combina cu apa din nori ia
nastere ploaia acida care polueaza lacurile si raurile,
distrugand si padurile. S-au facut pasi importanti pentru a
micsora efectul daunator al gazelor de esapament. Se produce
benzina fara plumb, iar unele masini sunt dotate cu filtre
catalice, care transforma gazele nocive in gaze inofensive. Insa
eficienta acestor imbunatatiri este diminoata de cresterea
cererii de petrol. Unii experti au estimat ca rezervele
descoperite reprezinta apoximativ o treime din rezervele
existente la ora actuala sub scoarta Pamantului. Cu o noua
tehnologie este posibil sa se mareasca considerabil rezervele,
care se pot reface. Alte resurse se refera la gudroane care sunt
roci impregnate cu titei avand o vascozitate foarte mare.
*****************************************************
Page 1 of 1