DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Filozofie
*****************************************************
#Post#: 143--------------------------------------------------
Despre problema fericirii - Referat
DIR By: iulianstoian
Date: January 14, 2015, 5:28 am
---------------------------------------------------------
Este posibila fericirea ?
Putem noi sa jungem la acea multumire a dorintelor si realizare
a scopurilor noastre in viata ?
Suntem cu adevarat fericiti ?
Aceste intrebari au fost, sunt si vor fi atat timp cat va dainui
oemnirea , iar raspunsurile vor fi variate, unele in
contradictie cu celelalte, unele in completarea altora. Si
totdeauna va mai fi ceva de spus, pentru ca sufletul omului
doreste fericirea
Nu cred ca exista o definitie unica a fericirii, sau un singur
criteriu de determinare a fericirii, caci sufletul omenesc e
complicat si variabil de la individ la individ. Asa cum spunea
filosoful Petre Andrei “ Ceea ce provoaca fericirea unuia nu
este uneori pentru altul nici macar un motiv de multumire
trecatoare, ceea ce descreteste o frunte si inveseleste un chip
poate produce altcuiva durere, caci un soare ce rasare intr-o
parte, apune in partea cealalta “ .
Toti oamenii tind catre fericire, dar nu toti o concep la fel,
de unde rezulta multimea teoriilor filosofice asupra fericirii.
Sub aspectul subiectiv, fericirea poate fi studiata si sub o
forma mai generala, mai obiectiva. Caci fericirea adevarata
presupune o constiinta de sine dezvoltata care sintetizeaza
datoria morala sociala cu aspiratia catre fericire .
A vorbi despre fericire inseamna a predica, a arata, unde si cum
se poate gasi ea.
Filosofii din antichitate au considerat fericirea ca un fenomen
individual si dependent numai de individ, pe cand in timpurile
mai noi s-a pus fericirea in legatura cu societatea.
Aristotel a facut din fericire continutul binelui moral.
Platon credea ca fericirea e numai placerea purificata prin
inteligenta.
Feuerbach a sustinut ca fericirea este izvorul oricarei morale
si legea absoluta a vointei noastre.
Benedict de Spinoza spunea prin “amor intellectualis Dei” :
aceasta iubire produce fericirea; ea e o parte din iubirea pe
care o are Dumnezeu pentru om si rezulta din cunostinta lui
Dumnezeu. Cunostinta aceasta da omului virtutea si fericirea .
De aceea, dupa teoria lui Spinoza, fericirea poate fi atinsa
daca omul este condus de idei clare, fara afecte si pasiuni.
Izvorul fericirii este in om, in ratiune.
Leibniz deduce fericirea din virtute, iar virtutea o identifica
cu perfectiunea, iar perfectiunea cu dobandirea de cunostinte,
de reprezentari cat mai clare .
Faust a cautat fericirea in gandire, dar nu a gasit decat dorul
nespus de fericire.
Hutscheson leaga notiunea de fericire de sentimentele morale,
dar sustine ca morala e victoria iubirii pure, neinteresate
asupra celorlalte dorinte si sentimente.
Kant a exclus total fericirea din viata morala, fericirea fiind
o notiune formala, valabila pentru domeniul transcendentului.
Fericirea adevarata nu e izvorata dintr-un singur fenomen
psihic, ci din echilibrul sufletesc perfect, din abordarea
tuturor celor 3 fenomene fundamentale psihice: afectivitate ,
intelect, voluntarism. Aceste 3 fenomene reprezinta directia
subiectivista, care deduce fericirea numai din sufletul omenesc.
Directia obiectivista considera ca origine a fericirii, lumea
exterioara, mediul inconjurator, sufletul uman fiind pur
receptiv. Omul nu-si poate gasi fericirea in el, ci este un fel
de coarda ce vibreaza in mod placut sau dureros la imprejurarile
exterioare.
Filosoful Petre Andrei in lucrarea sa “Opere sociologice”
considera 2 forme de obiectivism si anume: a) obiectivism
teologic -; predominant in antichitate si evul mediu -; credinta
in spirite bune si rele , in zei buni si rai, care ii puteau
face fericiti sau nefericiti.
Fericirea era considerata ca produsul extazului religios. Plotin
sustinea ca in starea extazica omul vine in contact direct cu
Dumnezeu, care revarsa fericire asupra individului. Dumnezeu e
forta, natura , iubire, fericire, durere. Deci, putem ajunge la
fericire, la forta si iubire, numai prin cunostinta lui
Dumnezeu, iar cunostinta cea mai perfecta e aceea pe care ne-o
da Dumnezeu prin revelatii, ce au loc in extaz (atunci cand se
distruge dualismul dintre eu si non-eu, se inlatura granitele
spiritului individual). Fericirea produsa prin extaz insa vine
de la Dumnezeu, e obiectiva fata de sufletul nostru, caci e
introdusa in om in mod inconstient, fara ca el sa fi facut ceva
pentru aceasta.
b) Obiectivism social -; fericirea este in dependenta absoluta
de mediul social, neglijand personalitatea omeneasca.
Fericirea e si in noi , caci imprejurarile exteriore le putem
modifica noi -; ele au valoarea pe care le-o dam noi.
Armonizarea sufletului cu mediul social, cu tendintele morale,
stabilirea unui echilibru intre subiectiv si obiectiv -; aceasta
produce fericirea.
Izvorul fericirii este concordanta sufletului cu sine insusi si
cu mediul moral-social. Deci, se impune un echilibru psihic si
sufletesc, si o adaptare la mediul socio-moral,o prelucrare a
materialului, a conceptelor morale izvorate din societate.
Nu se poate vorbi despre fericire dacat atunci cand exista
armonie intre facultatile psihice si echilibrul sufletesc.
Inteligenta, prin cunoastere , ne face sa ne ridicam deasupra
durerii, sa-i cautam cauzele, sa o intelegem si intelegerea
durerii inseamna micsorarea, daca nu disparitia ei.
Schopenhauer considera ca inteligenta exclude suferinta, caci
“in lumea inteligentei nu stapaneste durerea, ci toate sunt
supuse cunostintei”.
Dar nici inteligenta singura nu poate produce fericirea. Ea insa
pregateste terenul , inlaturand cauze si motive netemeinice de
suferinta si micsorand intensitatea durerii.
Sufletul luminat astfel prin cunostinta devine mai apt pentru
multumire. Aspiratiile omului se mai rafineaza, tendintele devin
mai morale, sentimentele mai inalte.
De asemenea, nici sentimentul singur nu poate produce fericirea,
pentru ca fericirea care ar rezulta ar fi ceva trecator.
De-a lungul timpului, incepand de la filosofia socratica si pana
azi, s-a definit fericirea in mod pozitiv si negativ.
- Definitiile pozitive au fost ale optimistilor ce au considerat
fericirea ca un fenomen realizabil cautand sa arate caracterele
ei precum si mijloacele prin care s-ar putea infaptui
- Definitiile negative au fost ale pesimistilor care au facut
din fericire numai suspendarea durerii, tagaduindu-i existenta
reala , pozitiva . Filosoful A.Ferdusi spunea ca “Lumea nu e
decat un vis trecator si nici fericirea , nici nenorocirea nu
dureaza” ; iar Voltaire considera fericirea numai ca o idee
abstracta, care se bazeaza pe unele senzatii de placere.
Conceptia optimismului asupra fericirii -; in viziunea lui Petre
Andrei in lucrarea “Opere sociologice” -; ne spune ca prin
optimism putem intelege 2 lucruri :
1. O dispozitie sentimentala a omului de a vedea totul in bine,
de a trece peste ceea ce e urat si dureros, de a pastra
increderea in puterea binelui si frumosului.
2. O convingere filosofica care recunoaste valoarea vietii si
afirma triumful dreptatii si al fericirii.
Optimismul teoretic se prezinta sub 2 aspecte : filosofic si
teologic. a) Optimismul filosofic
Dupa Platon exista doua tipuri : una empirica-sensibila si o a
doua transcendenta-suprasensibila, lumea ideilor. Placerea
trecatoare din lumea aceasta are o durata nelimitata in lumea
ideilor. In aceasta lume a trait candva si sufletul nostru, care
acum are amintirea acestor idei.
Aristotel este si el un reprezentant al optimismului filosofic,
dar fiind mai realist decat Platon. Omul tinde sa dobandeasca
fericirea si poate ajunge la aceasta prin virtute , caci
virtutea produce placerea cea mai perfecta. Prin urmare,
fericirea e posibila prin morala .
Perfectiunea ratiunii aduce fericirea. Fiecare treapta de
evolutie catre perfectiune e alaturi de un sentiment de placere,
de fericire.
Alti reprezentanti ai optimismului teoretic-filosofic au fost si
Fichte, Hegel, Nietzsche. b) Optimismul teologic -; s-a
dezvoltat mai ales in evul mediu, cand se admitea ca fericirea e
o realitate, nu in viata terestra, ci dincolo , intr-o alta
viata.
Fericirea se poate realiza pe pamant prin unirea oamenilor
laolalta intr-un stat crestin (Civitas Dei) in care se va
infaptui bunatatea divina.
Reprezentantul cel mai de seama al optimismului teologic este
Leibnitz.
Optimismul teologic admite fericirea in transcendent, in viata
de dincolo, pentru ca fericirea durabila , adevarata si absoluta
e numai in viata spirituala , desfacuta de corp.
Optimismul social are si el 3 forme : biologic, moral si
economic.
Nietzesche vede cel mai mare bun, fericirea in viata. Fericirea
depinde dupa conceptia biologica, in primul rand de sanatatea
organismului.
Optimismul moral este reprezentat de Fichte, Compte, in care
idealul catre trebuie sa tinda orice fiinta este moralitatea
universala. Astfel, binele, fericirea sunt in moralitate.
Aug.Comte pune fericirea in dependenta de dezvoltarea
moralitatii umane.
Dupa Fiche, fericirea rezulta din contopirea omului cu ordinea
morala universala, care se realizeaza prin progresul dezvoltarea
constiintei morale .
Astfel, s-au deosebit urmatoarele criterii prin care s-a
incercat sa se defineasca fericirea : placerea, intelepciunea,
virtutea, cunostinta, perfectiunea, iubirea.
1. Placerea -; este cel mai raspandit criteriu, caci cei mai
multi filosofi au identificat fericirea cu placerea, confundand
fericirea cu un singur element al ei. Optimismul care deduce
fericirea din placere e cunoscut sub numele de eudemonism.
Aceasta conceptie face din placere scopul vietii, imboldul
oricarei activitati, considerand placerea drept cel mai mare
bun, drept fericire desavarsita, catre care trebuie sa tindem.
Inteligenta umana e un bun , dar ea nu da fericirea, ci arata
numai calea pe care se poate ajunge la fericire, in unire cu
alte fenomene psihico-sociale.
In antichitate, ideea ca fericirea e placere, a fost sustinuta
de cirenaici si epicurei. Dintre adeptii acestei idei, cei mai
multi (ex: Aristip, Bentham) considerau placerile sensibile ca
fiind cele mai intense, ca producatoare de fericire. Placerile
pot fi sensibile si intelectuale; primele fiind placeri
inferioare si trecatoare , iar celelalte superioare si fecunde,
caci se inlantuiesc. Epicur a considerat placerea drept
criteriul fericirii si impulsiunea oricarei actiuni, deoarece
mai toate fiintele fug de durere, cautand multumirea , bucuria,
placerea. El recomanda renuntarea la placerile vulgare,
considerand ca ideal de fericire placerea calma, linistea
absoluta, ceea ce numeste el ataraxia.
Dintre toate dorintele sensibile care pot influenta vointa,
fericirea este cea mai intensa, de aceea in ultima instanta
toate actiunile izvorasc si tind catre fericire .
Bentham a intemeiat o asa zisa aritmetica a placerilor.
Placerile, pentru a putea duce la fericire, trebuie sa aiba
urmatoarele insusiri : sa fie intense, durabile, sigure,
inedite, pure si fecunde.
2. Intelepciunea - Fericirea dobandita pe calea intelepciunii ar
fi o liniste sufleteasca, o egalitate de suflet in toate
imprejurarile schimbatoare ale vietii. Intelepciunea consta
intr-o puternica constiinta de sine , prin care omul isi
alcatuieste o viata interioara constanta. Intelepciunea consta
in crearea unei lumi interne prin ratiune si vointa. Doctrina
intelepciunii afirma ca sufletul este un izvor constant si
absolut de fericire . Astfel ca ideile, credintele noastre,
sentimentele si dorintele rationale, toate acestea produc
fericirea.
3. Virtutea -; S-a crezut ca indeplinirea datoriei catre semenii
nostri si catre societatea in care traim poate produce
fericirea. Socrate considera ca virtutea coincide cu fericirea.
Dar, virtutea, exercitarea datoriei prin constrangerea noastra ,
prin comprimarea aspiratiilor sufletului, nu poate produce
multumire .
4. Cunostinta -; Eticienii optimisti au crezut ca gasesc
fericirea in cunostinta . Spinoza este cel mai reprezentativ
filosof al acestei conceptii. Dar, cunostinta este insuficienta
ea singura pentru producerea fericirii. Psihologia constata ca
cunostinta, analiza rationala aplicata unui sentiment, ii scade
din intensitate , ba chiar ii schimba acestuia calitatea.
5. Perfectiunea -; este cel mai nedeterminant criteriu deoarece
perfectiunea este rezultatul evolutiei. Astfel fericirea s-ar
dobandi treptat cu evolutia . Aristotel a sustinut , in
antichitate, existenta procesului de perfectiune, ultima treapta
de perfectiune fiind Dumnezeu. Spinoza intelege perfectiunea in
sensul intelectual al conceptiei sale : fericirea deriva din
perfectiunea inteligentei. A perfectiona insa inteligenta
inseamna a ajunge la un asa mare grad de dezvoltare inat prin
ea, sa dobandim cunostinta lui Dumnezeu . Leibniz a identificat
si el fericirea cu virtutea si cu perfectiunea , perfectiunea
fiind ascensiunea catre divinitate. Perfectiunea divina ne duce
cu gandul la atributele lui Dumnezeu : atotstiitor, bunatate
absoluta , iubire. Poate aspira omul sa dobandeasca acest grad
de perfectiune ???
6. Iubirea -; S-a incercat a se intemeia fericirea pe baza
iubirii . Filosoful Maeterlinck a afirmat “Omenirea e facuta sa
fie fericita si putem ajunge la fericire prin iubire” . Aceasta
iubire poate sa fie umana , iubirea de oameni de gradul cel mai
mare, asa cum a predicat-o Isus -; si divina , iubirea si
increderea in Dumnezeu unita cu credinta religioasa. Iubirea
implica sacrificiul de sine, caci daca omul nu poate fi fericit
pentru el insusi si numai pentru el, poate fi fericit prin
altii. Idealul moral al crestinismului este confundarea
individului cu umanitatea, prin uitare, prin iubire. Acest ideal
este izvorat din trebuinta de fericire in infinit a omului.
Acelasi ideal si conceptie asupra fericirii o gasim si la Lev
Tolstoi, care afirma iubirea infinita de aproapele, fie el chiar
vrajmas. Filosofia lui Tolstoi se bazeaza pe ideea de Dumnezeu,
ce se manifesta in viata sub aspectul ratiunii si al iubirii.
Viata omeneasca e dependenta de Dumnezeu, scopul ei este
indeplinirea legilor ratiunii si iubirii. Prin ratiune omul va
vedea ca scopul vietii e iubirea -; dar nu iubirea egoista,
producatoare de bunuri utile, personale, ci iubirea prin care
omul renunta la sine, o iubire pura.
Tolstoi afirma in lucrarea sa < Prin ce vietuiesc oamenii > ca
“iubirea e singura activitate rationala a omului ; ea este
starea cea mai rationala si mai luminoasa a sufletului… Ea e
binele real, binele suprem, care rezolva contradictiile vietii ”
.
Deci, baza fericirii e iubirea larga, infinita si divina. Sensul
vietii este ca sporim in noi acesata iubire, a carei crestere
este sa sporim in noi acesata iubire, a carei crestere aduce
marirea fericirii. Prin acest sentiment se vor remedia si relele
sociale. Iubirea va inlatura concurenta nebuna dintre oameni.
Prin iubire si libertate se va stabili fericirea pe pamant.
Toate criteriile sunt unilaterale , nu se pot generaliza, caci
nu au in vedere omul real cu trebuintele si impulsiunile sale
sufletesti , - ci creeaza un ideal de om.
Raspunsul adevarat la problema fericirii se va putea da numai pe
baza unei conceptii realiste a vietii . Va trebui sa privim
viata sub toate aspectele sale si in toate momentele, fara a o
limita numai la eul nostru . Astfel, vom vedea ca viata este o
succesiune de fenomene, unele placute , altele dureroase , iar
sufletul nostru se zbuciuma necontenit in fuga de durere si in
tendinta catre fericire . Oamenii urmaresc fericirea si aceasta
reprezinta idealul natural al vietii.
“Fericirea este o stare de spirit pe care o poti cultiva” -
Descartes.
*****************************************************
Page 1 of 1