DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Filozofie
*****************************************************
#Post#: 139--------------------------------------------------
Adevar si Eroare
DIR By: iulianstoian
Date: January 14, 2015, 5:13 am
---------------------------------------------------------
“Adevar” si “Eroare” pe langa semnificatia lor logica sau
teoretica, au si un adanc rasunet in totalitatea vietii umane.
Dupa cum se accentueaza taria adevarului sau slabiciunea lui,
deci taria erorii, viata erorii in intregul ei dobadeste un
colorit obtimist sau psimist. Atitudinea obtimista incepe prin a
constata plina de incredere ca orice gandire umana prin chiar
esenta ei se indreapta spre sine catrea adevar, e croita oarecum
pe masura adevarului , insa ea trebuie sa conceada faptul ca
atare greu de explicat, anume ca mai rar sau mai des gandirea se
abate de la linia adevarului, ca rataceste, decade, se “corupe”,
si asfel alineca in “eroare” si “falsitate”. Eroarea se
infatiseaza ca o dureroasa infangere pentru intelect si ca o
mare umilinta pentru omul ce se straduieste sa cunoasca. p9c18ck
Atitudinea pesimista porneste de la o drapta constatare. Se
vorbeste de “Legi ale gandirii”, ca si cum aceastea ar fi cea
mai buna straja impotriva erorii. Totusi, in ciuda acestor legi,
omul nu numai ca greseste, dar se pare ca insasi conditia sa
obisnuita e ratacirea, eroarea. Daca am aduna toate ideiile
adevarate si false care au fost imbratisate de omenire de cand
exista ea am constata ca suma ideilor false este cu mult mai
considerabila. Nu adevarul e regula; nu eronarea, ci adevarul e
exceptia. Leibniz, in cartea sa “Ibidem” (pag. 280) afirma ca
adevarul e mai mult o recompensa decat un privilegiu.
Incheierea pesimista si gaseste explicatia tocmai in teoria
cunostiintei dominata de la cei vechi pana astazi : Gandirea e o
activitate interna sau o spontaneitate. Daca a gandi inseamna a
fi activ, a constri s chiar a crea, atunci, cu toata ingradirea
asa numitelor “legi” sau “principii logice”, gandirea asemenea
vointei poate depasi hotarele disciplinare in numele libertatii
sau spontaneitatii, deci rataceste. Activitatea gandirii, in
sensul traditional al acestei notiuni, pledeaza mai degraba in
favoarea erori decat a adevarului. Agandi, pe scurt, e a
“simboliza”, a falsifica.
Noi cunoasteam numai ce construim, “sintetizam”, “cream”,
fabircam in interior sau punem de la noi, iar rodul activitatii
interne , obiectul, e un simplu “fenomen”, o modificare a
subiectului, straina de “lucru de sine”, de realitatea absoluta,
care se refuza cunostiintei.
Intre adevar si eroare nu se casca prapastia pe care atatia,
fara poate sa o doreasca , o releva nu fara oarecare
sadisfactie, in scopul de a ingenunchia “orgoliul uman”.
Brochard, cu toata insuficeinta talmacirii sale, e indreptatit
sa scrie cele ce urmaza : “In realitate, daca privim in originea
lor pe unul si altul, adevarul si neadevarul nu se deosebeste
radical. Spiritul nu se regaseste intr-o stare diferita cum au
admis atatia filozofi. Cand gandeste adevarul si cand gandeste
eroarea; ratiunea si imagineatia nu sunt doua facultati
eterogene si contrare; ele se exercita laolalta. Spiritul in el
e insusi indeiferent adevarului si falsului; el gandeste pe unul
si pe celalat. Ratiunea nu e o intuitie fara gres; ea nu e
inlantuita de existenta si incremenita in contemplatia
existentei. Ea e o forma abstracta si mobila, deopotriva
capabila de a se atatsa la ceea ce este ca si la ceea ce nu
este. Dar aceasta mobilitate e mama erorilor; nu trebuie uitat
insa ca ea e de asenea su conditia descoperiirii adevarului. ”
Nu sunt oare siguranta (credinta) si avdearul termeni
achivalenti ? -; se intreaba emile Boutroux. “nu spunem noi
aproape indiferent: eu sunt sigur, aceasta e sigur, aceasta e
adevarul ? Putem fi oare real siguri de altceva decat de adevar
? Si adevarul indata ce e perceput, nu da nastere la siguranta?”
Cea dintai greutate si cea mai de temut in problema adevarului
sunt o buna insirare a datelor cerute de problema si o exacta
poztite a problemei insasi. Este adevarul (sau eronarea) un
termen de esenta , o proprietate care poate fi privita in sine
chiar daca nu exista in sine -; desi nu ar fi privit in sine e
adesea socotit cu a exista in sine, deci cu a fi o substanta -,
sau chiar e un termen de relatie? Asadar, adevarul exprima o
proprietate, ce se afla in unitate cu altceva sau e un simplu
raport.
Adevarul este o proprietate intrisecta a gandirii sau a
cunostiintei sau, cu o expresia mai rastica, adevarul e o
existenta subiectiva. La capatul acestei solutii sta
subiectivitatea sau antropomorfizarea adevarului. Adevarul ca
proprietate a constiintei istoriceste este cunoscut sub doua
acceptii : adevarul-notiune si adevarul-judecata (inclusiv
rationament sau deductie). Potrivit primei acceptii adevarul
apartine oricarei reprezantari active sau oricarei veritabile
idei, cum sustine de pilda spinoza: ideea nu e pura imaginatie
sau “pictura muta”, ci include in sine o afirmatia a adevarului
si o negatie a erorii. De la Aristrotel s-a incetatenit a doua
acceptie: o idee izolata, oricat ar fi de “activa” sau
afirmativa nu e nici adevarata, nici falsa, ci este sau nu este,
e data sau nu ; adeva si eroare sunt proprietati ale judecatii
care afirma sau neaga ceva (predicatul) despre altceva
(subiectul), chiar daca verbal judecata e exprimata printr-un
singur cuvant , ca in asa-numitele impersonale : tuna, ploua,
foc. Acesta din urma interpretare este cea mai obisnuita :
adevarul apartine cunostiintei sau gandirii ca judecata.
Cunostiinta nu e un duplicat al obiectului, ci e insuri obiectul
, intrucat e cunoscut sau determinat de gandire, si anume
determinat asa cum el este in alcatuirea lui intima . Obiectul,
pentru ca sa fie determinat de gandire, trebuie mai inainte sa
fie avut, adica trebuie sa fine intr-o relatie psihofizica cu
subiectul, cu “omul”. Relatia psihofizica r secundara si nu ne
scoate, scum crede idealismul, din lumea obiectelor, ea
“vehiculeaza” obiectul pentru ca mai apoi gandirea sa-l
calsifice, asha cum e el dat. Aceasta constatare prezinta o mare
inseamnatate pentru defnitia adevarului.
*****************************************************
Page 1 of 1