DIR Return Create A Forum - Home
---------------------------------------------------------
Forum Practic
HTML https://practic.createaforum.com
---------------------------------------------------------
*****************************************************
DIR Return to: Drept
*****************************************************
#Post#: 105--------------------------------------------------
Actiunile in procesul penal
DIR By: iulianstoian
Date: January 13, 2015, 6:35 pm
---------------------------------------------------------
Prin actiune se intelege modalitatea prin care se realizeaza
aducerea conflictului de drept penal material, nascut prin
comiterea faptei prevazute de legea penala, in fata organului
penal competent cu scopul tragerii la raspundere penala a
persoanei banuite de comiterea unei infractiuni si, daca este
cazul, cu scopul repararii pagubei produse prin infractiune.
g1p7pd
Orice actiune prezinta urmatoarea structura:
1. Temeiul actiunii care este insusi fundamentul acesteia si
care este de fapt si de drept. Temeiul de fapt consta in
pretinsele fapte prevazute de legea penala. Temeiul de drept
inseamna atat norma de drept penal material, cat si norma de
pro-cedura penala ce sta la baza actiunii.
2. Obiectul actiunii -; Este complex si il constituie tragerea
la raspundere penala a persoanei vinovate de comiterea unei
infractiuni si tragerea la raspundere civila a persoanei
raspunzatoare de producerea pagubei prin infractiune, care poate
fi presu-pusa persoana vinovata de comiterea faptei sau o alta
persoana. Exista o latura pena-la si una civila a procesului in
raport cu obiectul actiunii.
3. Subiectii actiunii -; Intervin fie in latura penala a
procesului penal, fie in cea civila, fie in ambele. In latura
penala, subiectul activ al procesului penal e statul,
reprezentat de Ministerul Public. In mod exceptional, subiectul
activ poate fi partea vatamata, in procedura speciala prevazuta
de art. 279, lit. a), c.pr.pen. sau instanta penala, in cazurile
extinderii procesului penal pentru alte fapte. Subiectul activ
este, intotdeauna, inculpatul care este figura centrala a
procesului penal.
In latura civila a procesului penal subiectul activ este, de
regula, partea civila, adica persoana care a suferit un
prejudiciu prin infractiune si care s-a constituit ca parte in
procesul penal. In mod exceptional, subiectul activ in latura
civila poate fi si statul, reprezentat de Ministerul Public si
de instanta judecatoreasca. In cazul in care actiunea civila se
exercita din oficiu, respectiv atunci cand prejudiciul este
creat unei unitati dintre cele aratate in art. 145, C.pr.pen.,
precum si atunci cand persoana pre-judiciata este o persoana
fizica fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exer-citiu restransa. In latura civila subiectii pasivi sunt:
inculpatul, asupra caruia se rasfrange actiunea civila si,
atunci cand este cazul, persoana responsabila civilmente, in
situatia de raspundere civila indirecta.
Exista subiecti oficiali, care intervin in ambele laturi ale
procesului penal:
- Statul, reprezentat prin Ministerul Public
- Instantele judecatoresti
- Partea vatamata (persoana care a suferit o vatamare prin
infractiune)
- Inculpatul
4. Aptitudinea functionala - Este data de totalitatea actelor
procesuale prevazu-te de lege pentru punerea in miscare si
exercitarea oricarei actiuni. Ele sunt cele care stabilesc
insusi continutul actiunii si reprezinta o conditie
indispensabila de eficienta a actiunii in privinta realizarii
scopului procesului penal.
Partile procesului penal
Sunt acei subiecti ai procesului penal care dobandesc in cadrul
procesului drep-turi si obligatii procesuale ce isi au izvorul
in insasi doua actiuni, care se declansea-za si se exercita in
cadrul unui proces penal.
Exista doua categorii de actiuni:
1) Actiunea penala sau actiunea publica -; Este aceea care
apartine statului si care are ca obiect pedepsirea persoanei
vinovate de comitera unor infractiuni. Ea reprezinta principala
actiune, pentru ca sustine insasi represiunea penala, avand
ca-racter obligatoriu. De asemenea, este autonoma, de ea
depinzand insasi mersul pro-cesului penal, pentru ca aceasta
actiune are menirea de a infaptui nemijlocit insusi scopul
procesului penal, avand caracter indispensabil.
De regula, actiunea penala se exercita de catre stat prin
Ministerul Public. Numai in mod exceptional ea poate fi
exercitata si de partea vatamata, in cazul plangerii prealabile,
prevazuta in art. 279 (2), lit. a), C.pr.pen.
2) Actiunea civila -; Este, de regula, facultativa pentru ca se
da posibilitatea per-soanei care a fost prejudiciata prin
infractiune sa opteze pentru exercitarea actiunii civile in
cadrul procesului penal, in fata instantei penale sau,
dimpotriva, pe calea unei actiuni civile separate, in fata
instantei civile.
Codul nostru de procedura penala, dupa modelul Codului de
instructie criminala franceza (1808), a imbratisat sistemul mixt
de exercitare a ambelor actiuni (si penala si civila) in cadrul
procesului penal, cu precizarea ca rezolvarea actiunii civile
depin-de de modul in care se solutioneaza actiunea penala.
Spre deosebire de procesul civil, in procesul penal partile sunt
strict determinate, conform art. 23 si 24, C.pr.pen.:
- Inculpatul
- Partea vatamata
- Partea civila
- Partea responsabila civilmente
La acestea se adauga urmatoarele, care pot inlocui partile in
procesul penal:
- Succesorii
- Reprezentantii
- Substituitii procesuali
Aparatorul are o pozitie procesuala distincta. Spre deosebire de
procesul civil, in general, legea nu conditioneaza calitatea de
parte in procesul penal de existenta unor conditii generale.
Unica particularitate in raport cu ceilalti participanti la
procesul penal este data de regula dupa care continutul
drepturilor si obligatiilor ce revin par-tilor in procesul penal
este localizat in sfera intereselor pe care partile le au in
lega-tura cu modul de solutionare a actiunii penale si,
respectiv, a actiunii civile, in cadrul procesului penal.
I. Inculpatul
Este partea impotriva careia se rasfrange atat actiunea penala,
cat si actiunea ci-vila, daca este cazul. De asemenea, este
partea fata de care s-a pus in miscare actiu-nea penala (s-a
formulat invinuirea sau acuzarea in procesul penal).
Curtea Constitutionala a stabilit ca art. 23, C.pr.pen. nu
reprezinta o incalcare a prezumtiei de nevinovatie, care nu
inceteaza sa functioneze atata timp cat actiunea penala se afla
in desfasurare. Calitatea de inculpat reprezinta rezultatul
trecerii, in mod succesiv, a unei persoane suspectate de
comiterea unei infractiuni, in anumite stadii corespunzatoare
calitatii succesive, pe care o dobandeste pe parcursul derularii
procedurilor. Aceste calitati sunt:
1) Calitatea de faptuitor
Faptuitorul este persoana fata de care nu s-a inceput urmarirea
penala, fiind doar o persoana cu privire la care exista doar
banuiala comiterii unei infractiuni, atata timp cat nu s-a
efectuat nici un act de procedura. Calitatea de faptuitor
intervi-ne doar in asa-numita etapa a actelor premergatoare,
cand se efectueaza investigatii pentru descoperirea
infractiunilor precum si pentru descoperirea, prinderea si
identi-ficarea persoanelor suspecte.
Faptuitorul nu este subiect de drepturi si obligatii procesuale,
el nu are nici un drept si nici o obligatie, el nu poate fi
citat, el poate fi doar chemat in fata unui organ judiciar
penal. Neprezentarea lui nu poate fi sanctionata. El nu are
dreptul la un aparator decat intr-o singura situatie: atunci
cand este ascultat. Impotriva lui nu pot fi luate masuri
procesuale.
2) Calitatea de invinuit
Invinuitul e persoana fata de care s-a inceput urmarirea penala,
fiind subiect de drepturi si obligatii procesuale. Nu este parte
in procesul penal, de aceea, in compa-ratie cu o persoana care
are calitatea de parte in proces, el are drepturi si obligatii
limitate. Calitatea procesuala de invinuit marcheaza declansarea
procesului penal, adica marcheaza nasterea cadrului legal de
exercitare a unor drepturi si obligatii pro-cesuale, inclusiv a
drepturilor si obligatiilor de punere in miscare a actiunii
penale. Din acest moment pot fi administrate probe si pot fi
luate masuri procesuale.
Un invinuit poate fi retinut de organul de cercetare penala pe o
durata de cel mult 24 de ore si poate fi arestat de catre
procuror sau de catre judecator, in anumite con-ditii, pe o
durata de cel mult 5 zile. Calitatea de invinuit este o conditie
sine qua non pentru dovedirea calitatii superioare de inculpat.
3) Calitatea de inculpat
Inculpatul este, spre deosebire de invinuit, parte in proces, cu
absolut toate con-secintele legate de aceasta calitate, avand
drepturi si obligatii procesuale depline. Calitatea de inculpat
marcheaza inceputul procesului penal. Aceasta calitate se
dobandeste prin punerea in miscare a actiunii penale, care
insemna formularea invi-nuirii sau acuzarii impotriva unei
persoane, cu privire la comiterea unei infractiuni. Ea se
materializeaza in intocmirea actului de inculpare prevazut de
lege.
Titularii actiunii penale sunt:
1) Ministerul Public - Este titularul principal si poate pune in
miscare actiunea penala fie in cursul urmaririi penale, fie la
sfarsitul urmaririi penale. In functie de modalitatea de punere
in miscare a actiunii penale exista: a) Urmarirea penala cu
actiunea penala pusa in miscare, situatie in care actiunea
penala se pune in miscare in cursul urmaririi penale, prin
ordonanta. b) Urmarirea penala fara actiunea penala pusa in
miscare, situatie in care actiu-nea penala se pune in miscare la
sfarsitul urmaririi penale, prin rechizitoriu.
La baza acestor reglementari sta regula dupa care nici o
persoana nu poate sta in fata unei instante penale decat daca
are calitatea de inculpat. In mod exceptional, Ministerul Public
poate dispune punerea in miscare a actiunii penale si in cursul
judecatii, in caz de extindere a procesului penal pentru alte
fapte si, respectiv, pentru alte persoane. In aceasta situatie,
procurorul de sedinta pune in miscare actiunea penala printr-o
declaratie verbala in fata instantei, care se consemneaza in
incheierea de sedinta.
2) Persoana vatamata -; Pune in miscare actiunea penala prin
plangerea preala-bila, in cazul in care plangerea prealabila se
adreseaza direct instantei de judecata, conform art. 279 (2),
lit. a), C.pr.pen. Calitatea de inculpat se dobandeste din
mo-mentul inregistarii plangerii peralabile la registratura
instantei. In doctrina a fost exprimat si punctul de vedere
contrar, dupa care calitatea de inculpat s-a dobandit prin
emiterea citatiei sau prin incheiere la primul termen de
judecata (prof. G. Mateut nu este de acord cu acest punct de
vedere).
3) Instanta de judecata - Instanta penala se poate autosesiza,
dispunand punerea in miscare a actiunii penale in mod
exceptional, in caz de extindere a procesului penal pentru alte
fapte, nu si pentru alte persoane, daca procurorul lipseste de
la sedinta de judecata, situatie in care participarea lui nu
este obligatorie potrivit legii. In aceasta ipoteza instanta
penala dispune punerea in miscare a actiunii penale prin
incheiere de sedinta, prin care extinde procesul penal, daca din
actele de cercetare judecatoresti rezulta fapte noi. In aceasta
situatie instanta cumuleaza functia de juris-dictie cu cea de
acuzare, ceea ce reprezinta o vadita incalcare a principiului
separa-tiei functiilor judiciare.
4) Parlamentul Romaniei - Dispune, prin hotarare, punerea sub
acuzare, in cazul presedintelui Romaniei, pentru infractiunea de
inalta tradare.
Inculpatul, fiind parte in proces, are dreptul sa participe la
toate actele de procedura. Inculpatul poate participa in mod
nelimitat la actele de urmarire penala. Daca este arestat,
inculpatul poate lua contact cu aparatorul sau. In mod
exceptional, in cursul urmaririi penale procurorul poate
interzice acest contact prin ordonanta motivata, pe o durata de
cel mult 5 zile si numai daca interesele urmaririi penale o cer.
De la aceasta interdictie exista doua derogari, cand organul de
urmarire penala este obligat sa asigure contactul inculpatului
arestat cu aparatorul sau:
- La prezentarea materialului de urmarire penala;
- La prelungirea arestarii preventive;
Din totalul drepturilor si obligatiilor procesuale ale
inculpatului se desprind doua esentiale: a) Dreptul inculpatului
de a fi ascultat oricand; b) Obligatia pentru organul judiciar
penal (atat organul de urmarire penala, cat si instanta
judecatoreasca) de a garanta drepturile procesuale ale
inculpatului in tot cursul procesului, indeosebi dreptul la
aparare ca drept fundamental;
Punerea in miscare a actiunii penale este in acest context cel
mai important mo-ment al procesului pentru ca are semnificatia
inceperii procesului penal. De aceea, procedura este extrem de
stricta, incepand cu propunerea organului de cercetare pe-nala,
materializata intr-un referat numit „Referat cu propunere de
punere in mis-care a actiunii penale” si care se inainteaza
procurorului impreuna cu intregul do-sar al cauzei, dupa care
procurorul se pronunta prin ordonanta, daca admite cererea si
dispune punerea in miscare a actiunii penale. Din acel moment,
pe de o parte, pro-curorul se pronunta asupra continuarii
urmaririi penale cu inculpatul, iar pe de alta parte, organul de
cercetare penala, daca se efectueaza cercetarea penala, cheama
in fata sa pe inculpat si il asculta. Ascultarea este
obligatorie.
Daca se ia si masura arestarii preventive de catre procuror, cu
ocazia punerii in miscare a actiunii penale, atunci ascultarea
este obligatorie in prezenta aparatorului, sub sanctiunea
nulitatii absolute. Situatia cea mai frecvent intalnita in
practica este aceea cand actiunea penala se pune in miscare doar
la sfarsitul urmaririi penale dato-rita importantei si
gravitatii actului de inculpare.
Legea nu prevede in ce consta temeiul punerii in miscare a
actiunii penale. Ea prevede doar ca punerea in miscare a
actiunii penale se poate dispune daca exista temeiuri. Pentru
existenta temeiurilor trebuie sa existe probe temeinice, nu
orice fel de probe, ci probe serioase, probe care au forta
juridica a celor care stau la baza ares-tarii. Sub acest aspect
se poate spune ca temeiurile de punere in miscare a actiunii
penale sunt indisolubil legate de cele ale arestarii. Aceasta
rezulta din prevederile art. 334, C.pr.pen. Atunci cand se face
propunerea de punere in miscare a actiunii penale, procurorul
trebuie sa aprecieze daca sunt sau nu indeplinite conditiile
ares-tarii preventive fata de inculpat.
II. Partea vatamata (art. 24 (1), C.pr.pen.)
Este persoana care a suferit o vatamare fizica sau morala prin
infractiune si care se constituie ca parte in procesul penal. Se
face distinctie intre persoana vatamata sau victima
infractiunii, care este o persoana ce a suferit orice vatamare
prin infracti-une si partea vatamata, care este acea persoana ce
s-a constituit in formele prescrise de lege ca parte in proces.
Constituirea unei persoane ca parte vatamata se materializeaza
in cererea aceste-ia, care poate fi facuta oricand in cursul
urmaririi penale, iar in cursul judecatii doar, cel mai tarziu,
pana la citirea actului de sesizare al instantei, care poate
consta in ci-tirea rechizitoriului sau a plangerii prealabile a
persoanei vatamate. Desi legea nu face distinctie, in practica
se face doar un rezumat al actului de sesizare al instantei.
Citirea actului de sesizare marcheaza intrarea in fondul cauzei.
Orice constituire ulterioara de parte vatamata este tardiva, cu
exceptia cazului in care inculpatul accepta.
In virtutea rolului activ, instantei penale ii revine sarcina de
a explica persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune
care ii sunt drepturile si obligatiile proce-suale, inclusiv
posibilitatea de a se constitui ca parte vatamata si termenul
legal in care poate avea loc constituirea. Aceasta reprezinta o
chestiune preliminara in pro-ces, care va avea loc obligatoriu
in termenul legal. De la aceasta regula exista o singura
derogare: in cazul persoanelor pentru care introducerea in
proces se face din oficiu. Este vorba de o unitate de interes
public sau de o persoana fara capacitate de exercitiu sau cu
capacitate de exercitiu restransa.
Persoana vatamata prin infractiune poate opta intre doua
calitati: parte vatamata sau martor in proces, acestea fiind
calitati procesuale incompatibile. In privinta drep-turilor si
obligatiilor partii vatamate, acestea sunt aceleasi cu cele ale
inculpatului, avand dreptul, ca si inculpatul, sa participe la
toate actele de procedura efectuate in privinta sa, sa formuleze
cereri, sa depuna memorii, sa faca declaratii, sa participe la
efectuarea unor procedee probatorii, sa puna concluzii si sa
uzeze de caile de atac prevazute de lege.
III. Partea civila (art. 24 (2), C.pr.pen.)
Este persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral
prin infractiune si care se constituie ca parte in proces. Legea
da dreptul la optiune persoanei prejudi-ciate in privinta
utilizarii caii penale sau civile de valorificare a pretentiilor
impotri-va persoanei responsabile. De aceea, calitatea de parte
civila in procesul penal presupune, in mod obligatoriu,
constituirea in aceasta calitate, printr-o declaratie expresa
din partea persoanei prejudiciate, care poate fi facuta oricand
in cursul ur-maririi penale, iar in cursul judecatii, cel mai
tarziu pana la citirea actului de sesizare a instantei.
Tratamentul legal obliga partea civila ca in cuprinsul
declaratiei de constituire sa precizeze in ce consta prejudiciul
suferit si care este cuantumul acesteia, pentru ca orice
modificare ulterioara a declaratiei de constituire de parte
civila nu este vala-bila, fiind tardiva. In mod exceptional,
declaratia de constituire de parte civila, facuta cu incalcarea
termenului legal ori modificarea constituirii facuta ulterior,
poate fi considerata ca valabila daca inculpatul sau partea
responsabila civilmente accepta.
Termenul de constituire de parte civila este obligatoriu si
pentru situatia in care actiunea civila se exercita din oficiu,
in cazul in care este prejudiciata o unitate din cele la care se
refera art. 145, c.pen. sau o persoana fizica fara capacitate de
exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. Pentru ca o
persoana sa obtina calitatea de parte civila in procesul penal
este obligatoriu ca prejudiciul sa se fi pro-dus prin
infractiune. In procesul penal, prejudiciul nu poate reprezenta
decat o con-secinta directa si necesara a faptei prevazute de
legea penala. Nu pot fi reparate in procesul penal prejudiciile
indirecte. In acest context nu suntem de acord cu punctul de
vedere potrivit caruia dobanditorul de buna-credinta ar putea
avea calitatea de parte civila in procesul penal.
Potrivit art. 167, C.pr.pen., atunci cand subdobanditorul unui
bun sustras este de buna-credinta, acesta nu este obligat sa
restituie bunul. Potrivit legii, restituirea se face de la
invinuit sau inculpat ori de la tainuitorul sau favorizatorul
real. In cazul dobanditorului de buna-credinta sunt aplicabile
prevederile art. 1909 -; 1910, C.civ.
Societatea de asigurare nu se poate constitui ca parte civila in
procesul penal pentru sumele achitate asiguratilor cu titlu de
despagubire rezultata din infractiune, pentru ca ele nu isi au
izvorul in infractiune, neintrand intr-un raport direct cu
inculpatul, ci izvorul il constituie contractul de asigurare. In
acest fel, in baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, privind
asigurarea sanatatii populatiei, unitatea sanitara se poate
constitui ca parte civila in procesul penal pentru sumele
achitate cu titlu de despagubire civila doar in cazul asistentei
medicale gratuite. In celelalte cazuri, per-soanele vatamate,
care achita cheltuielile medicale, se pot constitui ca parti
civile in proces.
IV. Partea responsabila civilmente (art. 24 (3), C.pr.pen.)
Este persoana care raspunde civil, potrivit legii, pentru
prejudiciul cauzat de in-culpat prin infractiune. Este vorba de
situatiile de raspundere civila indirecta, preva-zute in Codul
civil, precum si in legi speciale, avand ca fundament juridic
obligatia de garantie.
Cel mai cuprinzator caz de raspundere indirecta, prevazut in
Decretul 221/1961, abrogat prin OG 11/1996, aprobata prin Legea
nr. 108/1996, se gaseste in Codul familei (art. 32), fiind
restrans la situatia in care sotul inocent raspunde cu bunurile
comune pentru prejudiciile cauzate de catre celalalt sot
patrimoniului public. Cele-lalte cazuri privesc raspunderea
parintilor pentru faptele copiilor (art. 1000 (2), C.civ.),
raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor (art. 1000
(3), C.civ.), precum si in Legea gestionarilor nr. 22/1969, in
care sunt prevazute urmatoarele categorii de persoane care
raspund pentru fapta altuia:
- Persoane cu atributii de control vinovate de angajarea sau de
trecerea in functia de gestionar a unei persoane, fara ca
aceasta sa indeplineasca conditiile de varsta, studii, stagiu
sau de antecedente personale;
- Persoanele care au primit de la gestionar, in afara
indatoririlor de serviciu bu-nuri aflate in patrimoniul public,
daca stiau ca gestionarul avea in gestiune aceste bunuri;
- Persoanele care au constituit garantii pentru gestionar;
Procedura de constituire de parte responsabila civilmente
priveste:
1) Introducerea ei in proces poate avea loc pe doua cai: a) La
cererea partii civile -; Partea responsabila civilmente poate fi
introdusa in proces numai in favoarea creditorului, nu si a
debitorului. De aceea, cererea incul-patului apare ca
inadmisibila. b) Introducerea din oficiu -; Poate avea loc in
cazul in care persoana prejudiciata este o unitate de interes
public (potrivit art. 145, C.pen.) sau o persoana fizica fara
capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu
restransa.
2) Interventia in proces a partii responsabila civilmente din
proprie initiativa.
Este justificata uneori de interesul propriu al acesteia de a
participa in proces si de a-si face apararea, pentru a evita, in
lipsa ei, o hotarare judecatoreasca cu caracter penal data de
instanta judecatoreasca, care ar putea avea efect de lucru
judecat asupra eventualitatii unui proces civil.
Subiectii care pot inlocui partile procesului penal sunt:
I. Succesorii
Sunt acele persoane care succed in drepturi persoanele fizice
decedate sau per-soanele juridice reorganizate, desfiintate sau
dizolvate, care au calitatea de parti in procesul penal. Acestea
nu pot interveni decat in latura civila a procesului penal. Pot
fi introdusi fie din oficiu, fie la cerere. In cazul persoanelor
fizice, succesorii sunt mostenitorii legali sau testamentari. In
cazul persoanelor juridice succesorii sunt organizatiile
succesorale, in drepturi, in cazul reorganizarii persoanelor
juridice si lichidatorii, in caz de desfiintare si dizolvare a
persoanelor juridice.
Dreptul aplicabil il reprezinta prevederile Legii 31/1990
privind societatile co-merciale, republicata in 1998 (art. 228)
si prevederile Legii 64/1995 privind proce-dura falimentului
(art. 40). Este important de precizat ca succesorii in drepturi
sunt parti in procesul penal.
II. Reprezentantii
Sunt persoane care indeplinesc in procesul penal acte procesuale
in numele si pe seama partilor care nu se pot prezenta sau nu
doresc sa se prezinte la proces. Repre-zentarea in procesul
penal poate fi legala sau conventionala. Cazurile de
reprezenta-re legala sunt mult mai restranse.
Este posibila reprezentarea legala a inculpatului in procedura
judiciara privind masura preventiva, daca se face dovada ca
inculpatul arestat se afla internat in spital si din cauza
starii sanatatii nu poate fi adus la instanta sau daca
deplasarea sa nu este posibila din alte asemenea motive.
Reprezentarea legala e posibila si in procedura revizuirii si in
procedura in fata instantei de executare, cand aducerea in
instanta se face numai daca instanta considera necesar.
Dispozitia „numai daca instanta con-sidera necesar” a fost
declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala (2001).
Reprezentarea conventionala -; Exista restrictii doar in
privinta arestarii invinu-itului sau inculpatului, celelalte
parti putand fi reprezentate nelimitat. Ea presupune incheierea
unui contract, dupa regulile contractului de mandat, intre
reprezentant si reprezentat, impunandu-se conditia ca, pe de o
parte, reprezentantul sa aiba calitatea de parte in proces, iar
pe de alta parte, reprezentantul sa aiba capacitate de exercitiu
corespunzatoare de a sta in proces. Aceasta se materializeaza,
dupa regula dreptului civil, printr-o procura in forma
autentica, incheiata in fata notarului public.
In ceea ce priveste invinuitul sau inculpatul, in faza de
urmarire penala, el poate fi reprezentat la efectuarea
procedurilor probatorii: cercetarea la fata locului,
perchi-zitia, ridicarea de obiecte sau inscrisuri. Reprezentarea
conventionala nu este posibila la acele acte la care este
obligatorie prezenta personala a invinuitului sau inculpatului:
ascultarea, confruntarea, reconstituirea.
In faza de judecata, reprezentarea conventionala a inculpatului
este posibila la judecata in prima instanta, daca pedeapsa
prevazuta de lege este amenda sau inchisoarea de cel mult un an,
iar la judecata, in caile de atac, in mod nelimitat. Dispozitia
„numai daca pedeapsa prevazuta de lege este amenda sau
inchisoa-rea de cel mult un an” a fost declarata
neconstitutionala printr-o decizie a Curtii Constitutionale, din
2002, pe motiv ca incalca dreptul la aparare. In argumentare,
Curtea Constitutionala a invocat cauza Patrimol vs Franta, in
care Curtea Euro-peana a decis ca nu este posibil ca un inculpat
care absenteaza de la judecata pentru orice motiv sa fie lipsit
de aparare.
III. Substituitii procesuali
Sunt acele persoane care pot incheia din proprie initiativa acte
procesuale, pe nu-mele si in seama partilor procesului penal.
Procedura penala cunoaste substituiti procesuali in materia
plangerii penale (art. 222, C.pen.) sau in materia liberarii
pro-vizorii ori in materia cailor de atac. Astfel, in materia
plangerii penale, substituitii procesuali sunt: parintii sau
copilul major pentru unul dintre parinti. In cazul libe-rarii
provizorii, substituitii procesuali pot fi eliberati sub control
judiciar sau pe cau-tiune: sotul sau o ruda apropiata pentru
inculpatul arestat. In materia apelului sau a recursului, pentru
inculpat, cererea poate fi facuta de sotul acestuia.
Aparatorul
Nu este parte in proces. El are o pozitie procesuala distincta.
Sub aspectul poziti-ei procesuale, aparatorul se apropie de
aceea a partii pe care o asista, fara insa a se identifica cu
aceasta. Calitatea procesuala de aparator presupune indeplinirea
cumu-lativa a urmatoarelor conditii:
1) Sa aiba calitatea de avocat
Pentru ca o persoana sa devina avocat trebuie sa devina membru
al unui Barou de avocati si sa nu fie incompatibil, potrivit
legii. In prezent, avocatura este organizata si functioneaza in
baza Legii 51/1995, care a fost modificata. Aceasta lege se
inscrie pe linia democratizarii avocaturii, situand la baza
avocaturii principiul autonomiei profesiei de avocat. Avocatul
nu este functionar, el nu poate fi subiect activ al luarii de
mita, insa, desi nu este functionar, el este asimilat lui,
atunci cand este subiect pasiv al unor infractiuni.
In lumina prevederilor legii speciale referitoare la organizarea
si exercitarea avo-caturii, la baza profesiei de avocat sta
principiul legalitatii, pentru ca avocatul, la fel ca orice
subiect oficial trebuie sa actioneze numai in baza legii si are
obligatia sa apere doar drepturile si interesele legitime ale
persoanei, nu si cele nelegitime. Avo-catul poate uza doar de
mijloacele pe care i le confera legea. La baza profesiei de
avocat sta si principiul independentei. Astfel, avocatul este
independent atat in re-latiile cu clientii, cat si cu
autoritatile judiciare, el neputand fi supus influentelor si
presiunilor exterioare.
La baza avocaturii sta si principiul libertatii, astfel ca
avocatul este liber sa-si aleaga cauzele. Avocatul este liber sa
stabileasca strategia apararii, nimeni neputan-du-i impune o
anumita strategie. Aceasta libertate nu poate fi folosita
impotriva inte-resului clientului. Un alt principiu este
principiul impartialitatii. Avocatul slujeste justitia in mod
partial, avand obligatia deontologica de a invedera doar
imprejurarile favorabile si nu cele nefavorabile persoanei pe
care o asista.
Principiul deontologiei profesionale face ca, sub aspectul
pozitiei procesuale, avocatul sa intre atat in raport cu
autoritatile, cat si in raport cu proprii clienti. In privinta
raporturilor dintre avocat si autoritati, ele trebuie sa fie
raporturi de colabo-rare profesionala, aceasta presupunand ca
avocatul sa aiba un comportament demn, sa nu jigneasca
autoritatile si sa actioneze numai in temeiul legii si pentru
respectarea acesteia. Avocatul trebuie sa promoveze drepturile
omului. In privinta raporturilor cu clientii, acestea sunt
raporturi bazate pe confidentialitate. Avocatul are obligatia
pastrarii secretului profesional, fiindu-i interzis sa divulge
fapte de care a luat cunostinta cu ocazia exercitarii profesiei.
El nu poate depune marturie impotri-va clientului sau, decat cu
consimtamantul expres al acestuia.
2) Sa fie introdus in proces in calitate de aparator, intr-una
din modalitatile prevazute de lege
Introducerea in proces are loc pe doua cai: a) Asistenta
juridica facultativa
Este regula care desemneaza situatia in care oricare dintre
parti isi alege avocatul pe care il doreste, in raport de
propriile interese. Aceasta exprima regula dupa care orice
persoana are dreptul sa-si aleaga avocatul pentru ca se prezuma
ca fiecare din-tre persoanele implicate intr-un proces cunoaste
cel mai bine care ii sunt interesele.
Alegerea avocatului se face pe baza unui contract ce se incheie
intre cel interesat si forma de exercitare a profesiei de
avocat, care poate sa fie, dupa caz, un cabinet individual,
cabinete asociate sau societati civile profesionale. In
cuprinsul contractu-lui este mentionata intinderea puterii
conferite avocatului, materializata in obiectul asistentei
juridice. In contract se mentioneaza onorariul si cheltuielile
pe care urmea-za a le suporta cel in cauza. Onorariul este
negociabil, pornindu-se in stabilirea lui de la nivelul minim
stabilit de Consiliul uniunii avocatilor. Onorariile nu trebuie
justificate. Cheltuielile pot fi justificate, la cererea expresa
a clientului. In baza contractului de asistenta juridica se
elibereaza o imputernicire avocatiala (semnata de avocat si
client) cu care avocatul se legitimeaza in instanta sau in fata
organelor de urmarire penala. b) Asistenta juridica din oficiu
sau obligatorie
Este exceptia care intervine numai atunci cand cel interesat nu
si-a angajat un avocat. Are loc pe baza unei adrese scrise,
emise de catre autoritatea judiciara com-petenta si inaintata
serviciului de asistenta judiciara din cadrul Baroului care
proce-deaza la numirea unui avocat in calitate de aparator.
Efectuarea asistentei judiciare din oficiu este obligatorie
pentru avocat. Pentru motive intemeiate avocatul poate refuza
aceasta insarcinare. Cazurile de asistenta juridica din oficiu
sunt prevazute expres de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
In tot cursul procesului penal, atat in cursul urmaririi penale,
cat in cursul judecatii, asistenta juridica a invinuitului sau
inculpatului este obligatorie in urmatoarele ca-zuri:
- Daca invinuitul sau inculpatul este minor la data efectuarii
actelor de procedura. Daca ulterior a devenit major, nu mai este
obligatorie. Pentru faza de judecata, legea pretinde ca
inculpatul sa fie minor doar la data sesizarii instantei, care
este data inregistrarii rechizitoriului la secretariatul
Parchetului.
- Invinuitul sau inculpatul este militar in termen, in termen
redus, rezervist con-centrat sau elev al unei institutii
militare de invatamant. Calitatea trebuie sa existe in momentul
efectuarii actului.
- Invinuitul sau inculpatul este internat intr-un centru de
reeducare sau intr-o ins-titutie medicala. Este avuta in vedere
situatia in care internarea dureaza peste varsta de 18 ani.
- Invinuitul sau inculpatul este arestat chiar si in alta cauza.
Asistenta juridica:
- Este obligatorie si in cazul retinerii, potrivit prevederilor
art. 23 (5) din Constitutie.
- Este obligatorie si in cazul inchisorii contraventionale,
precum si in cazul inter-narii medicale provizorii, in procedura
de incetare, inlocuire sau revocare a masurii ca masura de
siguranta, daca invinuitul sau inculpatul este internat.
In mod exceptional, in virtutea Legii speciale 83/1992,
asistenta juridica este obligatorie si in cazul faptelor de
coruptie, precum si in procedura urgenta de urma-rire si
judecare pentru infractiunea de furt calificat (art. 209 (3),
C.pen.), asa cum este modificat prin Legea 20/2002.
Pentru faza de judecata a procesului penal, in afara celor 4
cazuri de asistenta juridica a inculpatului, aceasta este
obligatorie daca:
- Pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita e mai
mare de 5 ani
- Instanta apreciaza ca, datorita starii de sanatate fizica sau
mentala, inculpatul nu si-ar putea face singur apararea.
Drepturile si obligatiile aparatorului
Aparatorul poate participa in cursul urmaririi penale la
efectuarea oricarui act de urmarire penala. Nu este necesara
incuviintarea pralabila a organului de urmarire pe-nala. Organul
de urmarire penala este obligat sa-l incunostiinteze pe aparator
cu pri-vire la data si locul efectuarii oricarui act de urmarire
penala. Neprezentarea aparato-rului nu impiedica efectuarea
actelor, cu exceptia cazului cand participarea aparato-rului
este obligatorie, potrivit legii.
Exista regula dupa care aparatorul nu poate participa la
efectuarea actelor de urmarire penala in absenta invinuitului
sau inculpatului pe care il asista. Prezenta personala a
acestuia este indispensabila pentru efectuarea asistentei
juridice, in afara cazurilor de reprezentare. Spre deosebire de
aparatorul invinuitului sau inculpatului, aparatorul celorlalte
parti poate participa numai la anumite acte de urmarire penala:
ascultarea partii pe care o asista, efectuarea unei cercetari la
fata locului, perchizitia, autopsia, prelungirea arestarii
preventive, precum si la orice alte acte de urmarire penala, dar
cu incuviintarea prealabila a organului de urmarire penala.
La judecata, participarea aparatorului oricarei parti este
nelimitata. Conform art. 172, c.pr.pen., corelativ dreptului
inculpatului arestat, aparatorul are dreptul de a lua legatura
cu acesta oricand in cursul urmaririi penale, in afara cazurilor
cand exista interdictii din partea procurorului. Dreptul de a
avea contact cu inculpatul arestat este unul dintre drepturile
aparatorului.
Corelativ drepturilor pe care le are aparatorul in procesul
penal, legea instituie numeroase obligatii impuse de continutul
profesiei de avocat, precum si de continu-tul obligatiilor
prevazute expres in art. 172, c.pr.pen. Dintre acestea se
remarca obligatia aparatorului de a se prezenta in fata
organelor de urmarire penala si a in-stantelor judecatoresti la
toate termenele stabilite si de a uza doar de mijloacele
lega-le, in vederea exercitarii dreptului la aparare. In ipoteza
neindeplinirii obligatiei apa-ratorului de prezentare la
termenele stabilite in fata autoritatii judiciare in caz de
asistenta juridica obligatorie, acesta poate fi sanctionat cu
amenda judiciara, pentru ca fapta constituie abatere, in
conditiile prevazute de art. 198, c.pr.pen.
In ipoteza in care se constata un comportament de rea-credinta
al aparatorului, neprezentarea acestuia la efectuarea actelor de
urmarire penala la care este obligat nu este de natura sa
impiedice efectuarea acestora, ci organele de urmarire penala
sunt obligate sa faca dovada incunostiintarii, in timp util, a
aparatorului cu privire la data si locul efectuarii actelor,
dupa care pot efectua acte de urmarire si in absenta
aparatorului. Dovada incunostiintarii se poate face prin orice
mijloc de proba (chiar si printr-o nota telefonica). Singura
conditie e sa se faca aceasta dovada.
*****************************************************
Page 1 of 1